Chestiunea

Sistemul cu 15 ani de învățământ obligatoriu: lipsesc doar infrastructura, banii de investiții și posibilitatea de-a funcționa

Potrivit reformei elaborate de ministrul Ecaterina Andronescu, românii vor fi obligați să urmeze 15 ani în sistemul de educație, trei fiind învățământ preșcolar și ceilalți… Mai mult

13.05.2019

La obiect

Inflaţia rămâne peste 4%, s-a redus drastic spaţiul pentru revenirea spre 3% pe final de an

Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna aprilie 2019 cu 0,61%, valoare mai mare decât în aceeaşi lună a anului anterior (+0,54%). Astfel,… Mai mult

13.05.2019

Analiză

Problema bugetară a României: combinaţia toxică între veniturile „americane” şi cheltuielile „europene”

Intrată relativ recent în clubul economiilor de piaţă funcţionale, deşi are multiple probleme de dezvoltare ( nu doar economice) rămase în suspensie, România s-a uitat… Mai mult

12.05.2019

Chestiunea

”România merită o atenție mai mare, ceea ce vom face în următoarele săptămâni” – Declarațiile ”greilor” la final de summit

Președintele Klaus Iohannis, președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au susținut o conferință de presă comună la finalul summit-ului UE… Mai mult

09.05.2019

Articole despre «evolution»

Labour cost increase by field of activity. Remarks

Hourly labour costs grew by 13.09% in the fourth quarter of 2018 compared to the same period in 2017, according to data announced by INS.… Mai mult

11.03.2019

Trend of public sector wages and social assistance in GDP: how, how much and what “can be given” with new pension law

The official data available since 2010 show an unbalancing in public finance that began in 2016 and reached a worrying level in 2018. Unfortunately, at… Mai mult

22.10.2018

Quality of economic growth? Let’s look at resource productivity

Romania climbed last year on the penultimate position among the EU member states in terms of the productivity of resources in the economy, after Bulgaria,… Mai mult

17.09.2018

In only one quarter: Incomes increased five times faster than GDP. For public sector employees, even faster

Data released by the INS for the first quarter of 2018 show that households’ living standards increased considerably compared to the same quarter of the… Mai mult

21.07.2018

Labour cost: steepest and largest increase in the EU. And mostly concentrated on non-business sector

Romania recorded in the first quarter of 2018 the highest labour cost increase among all EU member states, according to data released by Eurostat. With… Mai mult

09.07.2018

Romania’s public debt – Level and evolution

Government debt service for 2019 will surely exceed the 2018 level, according to the projection made by the Ministry of Finance based on the debt… Mai mult

02.07.2018

Level of prices in Romania, compared to EU countries

The price level in Romania stood at 52% of the EU average in 2017, according to data provided by Eurostat for 2017 on the relative… Mai mult

02.07.2018

A (new) paradox: Public debt decreases as a share of GDP – cost increases with interest to what we borrow. Remarks

Although medium- and long-term foreign debt (DETML) has declined steadily over the last four years related to GDP, the amount paid for this debt has… Mai mult

18.06.2018

Increase of labour cost, triple compared to GDP growth

The hourly labour cost increased in the first quarter of 2018 by 12.72% compared to the same period in 2017, according to the data announced… Mai mult

11.06.2018

Income inequality in EU states: Romania goes down to 3rd position

The inequality of income distribution in Romania has diminished in the last two years, and official statistics rushed to send out the improvement in this… Mai mult

29.05.2018

Romania of investments in a European context: On the list of declines, but still ranking in the first third of it

Last year, total investment at the national level (both from the public and private sources) in the EU member states amounted to almost EUR 3,100… Mai mult

23.05.2018

Industrial production, up 7% in first two months of 2018, compared to the same period of last year

Industrial production (gross series) was up 7% in the first two months of 2018 compared to the same period in 2017, following the growth in… Mai mult

16.04.2018

Inflation in Romania, seen from Europe

In the first month of the year, prices were higher by 2.66% compared to 2015, according to the data published by INS in the middle… Mai mult

26.03.2018

Romania loses an important indicator for accession to Eurozone. Explanation for (increased) difference between CPI and HICP

Romania recorded an annual inflation of 2.6% at the end of 2017, according to the data provided by Eurostat for all member states. We are… Mai mult

21.01.2018

First signs – October 2017: Romanians bought less with more money

The gross average national wage announced by the National Institute of Statistics for October 2017 was 3,327 lei, 0.7% higher than the previous month and… Mai mult

18.12.2017

Romania’s economic stability: warning signals of 2017, as seen from European indicators

Romania is starting to show more and more warning signals for the short-term economic analysis based on Eurostat, with values that are significantly out of… Mai mult

22.10.2017

Advance of real wage – a list of anomalies: Administration exceeds health domain by 44%, manufacturing sector drops to less than 90% of economy average

The average gross salary announced by INS for August 2017 was 3,290 lei, by 1.2% higher than in the previous month. The net average wage… Mai mult

16.10.2017

Foreign investment exceeded EUR 70 billion. Their net income – 3% of GDP

The foreign direct investment (FDI) balance in the Romanian economy reached EUR 70,113 million last year, equivalent to slightly more than 41% of the annual… Mai mult

09.10.2017

Articole mai vechi »

Stiri

Gaze naturale: Costul proiectelor strategice s-a dublat după cererile Ministerului Economiei. Statul încă mai vrea tot profitul Transgaz

Adrian N Ionescu

Conducerea Transgaz (TGN), operatorul sistemului naţional de trasnport de gaze naturale, a adăugat noi cinci proiecte majore de dezvoltare a acestuia, în urma presiunilor acţionarului… Mai mult

Stiri

Ghidul euro-alegerilor: sinteza ofertelor candidaților și importanța votului

Ioana Morovan

Un ghid cu sinteza ofertelor electorale și explicații despre importanța votului la alegerile europarlamentare a fost lansat, marți, de echipa Dialectica, o platformă de știri… Mai mult

Stiri

Ucraina va supune la referendum orice eventuală înţelegere cu Rusia cu privire la Donbas

Iulian Soare

Ucraina ia în considerare supunerea la referendum a oricăror acorduri sau înţelegeri de compromis cu Rusia privind rezolvarea conflictului armat din Donbas, în estul ţării,… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis: PSD nu va mai primi încă o nominalizare de premier, alegerile vor schimba spațiul politic românesc

Razvan Diaconu

Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri că alegerile europarlamentare și referendumul vor genera schimbări în spațiul politic românesc, șeful statului anunțând că nu va mai… Mai mult

Stiri

ONRC: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 30,22% în primele patru luni din 2019

Adrian N Ionescu

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 30,22%, în primele patru luni din 2019, comparativ cu perioada similară din… Mai mult

Stiri

Ministerul Finanțelor, apel pentru depunerea de cereri de ajutor de stat pentru companii

Vladimir Ionescu

Ministerul Finanțelor Publice ”încurajează investitorii să depună cereri pentru finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014”. Cererile vor fi analizate în sesiune continuă,… Mai mult

Stiri

Magistrații, obligați să încheie asigurări de malpraxis

Vladimir Ionescu

Magistraţii vor fi obligaţi în curând să încheie asigurări de malpraxis profesional, după ce la finalul anului trecut, după modificarea legilor justiţiei, au apărut şi… Mai mult