sâmbătă

10 august, 2024

Stiri

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat marți că UE va impune ”în următorii 3 ani” o taxă vamală pe carbon pentru anumite produse provenite din state terțe – potrivit agenției EFE citată de Agerpres. O...
2 noiembrie, 2021
Reprezentantul comunității internaționale în Bosnia avertizează că țara se află în pericol iminent de a se destrăma și că există o perspectivă „foarte reală” a redeschiderii unui conflict armat. Într-un raport adresat ONU consultat de The Guardian, germanul...
2 noiembrie, 2021
Președinții Joe Biden și Klaus Iohannis anunță, marți, la Glasgow, construcția primei centrale nucleare cu minireactoare modulare SMR, prin parteneriatul dintre firma americană NuScale Power și Nuclaerelectrica (SNN), potrivit unui comunicat al Casei Albe.  „Parteneriatul va aduce tehnologia...
2 noiembrie, 2021
Prețul gazelor la Bursa Română de Mărfuri (BRM) a rămas peste cel de dinaintea accidentului major din rețeaua de transport a Bulgariei, chiar dacă Bulgartransgaz a reorientat parțial volumele programate spre România pe traseul prin Negru Vodă, după...
2 noiembrie, 2021
Un număr de 591 de decese Covid-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai dramatic bilanț zilnic înregistrat de România în cele patru valuri ale epidemiei. Din totalul de 591 de pacienți decedați,...
2 noiembrie, 2021
Tiberiu Horațiu Gorun (foto), secretar general al Guvernului, a fost desemnat președinte al grupului de lucru însărcinat cu operaționalizarea Centrului European pentru Securitate Cibernetică (ECCC) cu sediul la București. Centrul, care va gestiona fonduri europene de peste 2...
2 noiembrie, 2021
Compania americană Microsoft ar putea investi într-un centru cloud în România, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, după o întrevedere între preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Microsoft, Brad Smith. Reuniunea a avut loc la Glasgow,...
2 noiembrie, 2021
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) și-a continuat creșterea impetuoasă și luna în septembrie 2021, ajungând la 19,51%, după ce a trecut pragul de zece procente în mai și era de doar 0,12% în ianuarie. Datele INS arată o...
2 noiembrie, 2021
Partidul Social Democrat îşi asumă să intre la guvernare şi toate scenariile rămân deschise în continuare, a declarat, marţi, liderul PSD Marcel Ciolacu. „Nu este prima oară când am spus că PSD îşi asumă şi în această criză...
2 noiembrie, 2021
Deputatul PSD Sorin Grindeanu va prelua preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, în urma votului de marți din Biroul permanent al Camerei. Biroul Permanent a decis, după demisia lui Ludovic Orban din funcția de președinte al Camerei Deputaților, ca...
2 noiembrie, 2021
Liderii lumii au convenit la Glasgow un acord privind stoparea și inversarea defrișărilor globale în următorul deceniu, ca parte a unui pachet de miliarde de dolari pentru a combate emisiile de gaze cu efect de seră, anunță The...
2 noiembrie, 2021
Fără gazele naturale din Marea Neagră, importurile de gaze ale României ar putea creşte la 50%, la nivelul anului 2030, potrivit estimărilor Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPG). Organizația a cerut din nou modificarea Legii Offshore care...
2 noiembrie, 2021
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat, luni seara, în ședința Biroului Executiv PNL, că își va depune mandatul. Acesta a spus că „PNL ar avea mai multe șanse dacă ar relua negocierile”. În ședința BEx s-a dat undă...
1 noiembrie, 2021
Trei deputați PNL au anunțat luni că părăsec grupul parlamentar al formațiunii, urmând să îngroașe numărul parlamentarilor membri PNL care activează, alături de Ludovic Orban, ca independenți. Deputatul Nicolae Giugea şi-a anunţă primul luni retragerea din Grupul parlamentar...
1 noiembrie, 2021
Premierul demis, Florin Cîțu, a asigurat primarii că Guvernul va aloca din fondul de rezervă sumele de bani necesare orașelor pentru plata subvenției la gigacalorie. Florin Cîțu a spus că aceasta este o soluție pe termen scurt, pentru...
1 noiembrie, 2021
Marii retaileri avertizează că scumpirile alimentelor sunt abia pe panta ascendentă și că asta va modifica unele obiceiuri de consum. Creşterile de preţuri ale alimentelor sunt de-abia la început şi este posibilă, în următoarele luni, o scumpire de...
1 noiembrie, 2021
Numărul autoturismelor noi înmatriculate în octombrie 2021 a scăzut din nou sub cel înregistrat cu un an, respectiv cu doi ani în urmă. Au fost înregistrate 9.608 autoturisme noi, cu 23,3% mai puține decât în aceeași lună de...
1 noiembrie, 2021
Mai mult de jumătate dintre români (51%) consideră că este foarte important să economisească. Sunt mai mulți decât în 2020 (44%) sau în 2019 (36%), însă doar 29% au o rutină de economisire, potrivit studiului anual Money Matters,...
1 noiembrie, 2021
Indicatorul de încredere a mediului de afaceri în economia României publicat de Comisia Europeană (ESI) a continuat să scadă în octombrie şi a ajuns la 99,8, sub media pe termen lung de 100, de la 100,3 în septembrie,...
1 noiembrie, 2021
AUR declanşează procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis. Anunţul a fost făcut luni de co-preşedintele partidului, George Simion. ”Astăzi, 1 noiembrie, anunţăm iniţierea procedurilor pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor....
1 noiembrie, 2021

Grupurile parlamentare PNL, la ”cota -14”

Trei deputați PNL au anunțat luni că părăsec grupul parlamentar al formațiunii, urmând să îngroașe numărul parlamentarilor membri PNL care activează, alături de Ludovic Orban,

Grupurile parlamentare PNL, la ”cota -14”

Trei deputați PNL au anunțat luni că părăsec grupul parlamentar al formațiunii, urmând să îngroașe numărul parlamentarilor membri PNL care activează, alături de Ludovic Orban,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: