vineri

26 aprilie, 2024

economie statistica

1 noiembrie, 2021

Indicatorul de încredere a mediului de afaceri în economia României publicat de Comisia Europeană (ESI) a continuat să scadă în octombrie şi a ajuns la 99,8, sub media pe termen lung de 100, de la 100,3 în septembrie, notează analiștii BCR, care punctează totuși că al patrulea val al pandemiei pare să aibă deocamdată un impact redus asupra economiei locale.

”Managerii din industrie, servicii şi comerţ retail au fost mai pesimişti, în timp ce încrederea din construcţii a crescut”, punctează ei într-o notă transmisă investitorilor.

A scăzut şi indicatorul privind evoluţiile de pe piaţa muncii la 106,7 în octombrie de la 107,2 în septembrie.


Comisia Europeană a început să publice de luna aceasta un indicator nou privind incertitudinea economică iar acesta a crescut, managerii locali anticipând cu dificultate evoluţia viitoare a afacerilor lor.

Indicele BCR cu frecvenţă zilnică privind activitatea economică arată un impact redus în economie până în prezent al celui de-al patrulea val pandemic.

”Activitatea economică din primele trei săptămâni din octombrie s-a situat la 101% din media unei luni normale pre-criză faţă de 100% în septembrie”, precizează specialiștii BCR.

Oamenii rămân îngrijoraţi de evoluţia pandemiei, ceea ce s-a văzut în creşterea căutărilor „ajutor şomaj” pe Google la început de octombrie urmată de o scădere.


Mobilitatea spre locurile de muncă a fost uşor mai mică.

”Alte măsuri ale mobilităţii care nu sunt incluse în indicele nostru precum cele către centre comerciale, cinematografe, restaurante, magazine alimentare şi farmacii au arătat reducerea deplasării consumatorilor dar şi o stabilizare ulterioară”, se mai arată în documentul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: