Întâlnire Merkel-Cioloș la Berlin: Cele 3 teme oficiale
Premierul român, Dacian Cioloș, și cancelarul german, Angela Merkel, au discutat joi, la Berlin, despre aderarea României la Schengen, criza refugiaților, relațiile economice dintre cele

Banca Națională a României (BNR) se așteaptă ca Parlamentul să țină seama de recomandările făcute cu privire la legea dării în plată, astfel încât să iasă
Cotațiile petrolului au scăzut pe bursa de la New York la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani, pe fondul turbulențelor de pe piețele
Comisarul european pentru Transport, Violeta Bulc, plănuiește să introducă un sistem european unitar de taxe rutiere pentru autoturisme și transport de marfă. Măsura ar fi
Un bărbat cu un cuțit în mână care a încercat să intre într-o secție de poliția purtând ceea ce părea să fie o vestă cu
Patru asociații din domeniul regenerabilelor acuză guvernul că falimentează industria păstrând la nivel scăzut cota obligatorie de energie din surse curate. Procentul de 11,15% prevăzut
Banca Mondială a îmbunătățit prognoza de creștere economică a României în 2016 de la 3,2% din PIB în iunie 2015 la 3,9% din PIB. De asemenea,
Perspectivele legate de evoluția economiei globale în 2016 nu sunt îmbucurătoare, pe fondul încetinirii Chinei care prelungește criza mărfurilor, dar și a contracțiilor economice din Brazilia
Tribunalul Hunedoara a acceptat joi intrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara. Fiind vorba de solicitarea companiei, aceasta a putut desemna administratorul judiciar. Firma care
Comisia Europeană a aprobat joi programe de cooperare transfrontalieră pentru dezvoltarea socială și economică a regiunilor situate de ambele părți ale frontierelor externe. Valoarea totală
Inspectoratele pentru Situații de Urgență au primit anul trecut, din partea unor firme și a unor persoane fizice, bunuri în valoare totală de peste două
Premierul Dacian Cioloș va avea joi, la Berlin, o întâlnire cu Angela Merkel, cei doi urmând să discute subiecte importante despre agenda europeană, dar și
Suedia și Danemarca au acceptat miercuri, în ședința de urgență la care au fost invitați de Comisia Europeană, să ridice “cât mai curând posibil” controalele
Cotaţiile internaţionale ale petrolului au continuat să fie volatile în primele zile din 2016. Preţul ţiţeiul Brent a scăzut la mai puţin de 35 de
Guvernul ia în calcul modificarea Codului Fiscal pentru a elimina prevederea ce instituie obligativitatea plăţii CASS de către persoanele care nu realizează venituri. „Guvernul ia
Postul german de televiziune ZDF și-a cerut scuze miercuri pentru întârzierea cu care au relatat incidentele petrecute în noaptea de Anul Nou la în fața
Mediul privat se aşteaptă ca economia României să consemneze o evoluţie pozitivă în 2016, însă au temeri cu privire la stabilitatea mediului fiscal şi la
Judecătorul Mircea Aron a fost ales miercuri președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procuroarea Luminița Palade, vicepreședinte, pentru un mandat de un an. Ei
Banca Națională a României (BNR) ar putea menține dobânda cheie de politică monetară la 1,75% în prima ședință a Consiliului de Administraţie din 2016, reiese dintr-un sondaj
Președintele american, Barack Obama, a promis marți, că în acest ultim an de mandat la Casa Albă va reduce vărsarea de sânge prin impunerea unor