7 ianuarie, 2016

eolianaPatru asociații din domeniul regenerabilelor acuză guvernul că falimentează industria păstrând la nivel scăzut cota obligatorie de energie din surse curate. Procentul de 11,15% prevăzut pentru 2016 nu acoperă decât jumătate din certificatele verzi care vor fi în piață, spun într-un comunicat comun cele patru organizații – RWEA, PATRES, RPIA, ARmHE.

Cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, crește ușor în 2016, până la 12,15% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate în ultima ședință a Guvernului.

Procentul a fost stabilit pentru a menține la aproximativ 35 de lei pe MWh impactul la consumatorii finali, valoare similară anului acesta, când cota a fost de 11,9%.


O creștere mai mare, așa cum solicită producătorii, au explicat autoritățile, ar însemna o împovărare suplimentară a consumatorilor finali.

Companiile din cele patru asociații spun, la rândul lor, că firmele din domeniu au pierdut deja, cumulat, peste două miliarde de lei în 2014, iar noua cotă, la fel de scăzută, va determina alte pierderi și, în cele din urmă, falimente în masă în rândul producătorilor de energie regenerabilă.

“Această decizie este profund greșită, bazată pe calcule neactualizate și ea va arunca în haos industria energiei regenerabile. Cu toate că studiile prezentate în repetate rânduri ANRE și Guvernului și confirmate neoficial (sau în cadrul Grupurilor de Lucru) de către reprezentanții autorităților arată o pierdere de peste 2,1 miliarde RON într-un singur an de zile (2014), relevând situația dramatică a producătorilor de energie din surse regenerabile, aceste instituții arată în continuare nepăsare, chiar rea voință față de singurul domeniu ce a generat investiții semnificative în sectorul producției de energie electrică de-a lungul perioadei de criză”, spune cele patru asociații, în comunicatul emis joi.

Cota aprobată acoperă doar 50% din certificatele verzi care vor fi în piață anul acesta, se spune în comunicat, iar potrivit Ordinului ANRE nr. 183 din 31 decembrie 2015, cota obligatorie estimată de achiziție de certificate verzi, aferentă anului 2016, a fost stabilită la 0.317 CV/MWh neexceptat.


Datele rezultate arată că piața va fi inundată de certificate, spun producătorii:

  • vor fi necesare 12.116.662 certificate verzi
  • estimarea arată însă că vot fi emise 18.909.036 certificate verzi
  • excedentul rezultat va fi de 6.792.374 certificate
  • lor li se adaugă alte 4.045.324 certificate existente deja pe piață
  • ceea ce înseamnă că excedentul total va urca spre 11 milioane de certificate, adică aproape de necesarul stabilit

„Practic, prin deciziile luate, autoritățile împing cu bună știință investitorii din sectorul regenerabilelor spre faliment, generând un fenomen cu efect de bumerang ce va afecta în viitor industria, exporturile și într-un final întreaga populație. Cu toată grija pentru consumatorul final, rezultatul final va fi creșterea prețului energiei electrice, care a scăzut semnificativ și datorită aportului energiei regenerabile. În plus, politica Guvernului, începută în anul 2013 prin schimbarea cadrului de susținere a energiei regenerabile, pune în pericol securitatea energetică pe termen mediu și lung a României prin negarantarea unui tratament onest față de investițiile realizate în capacități noi de producere a energiei electrice”, acuză respectivele asociații.

De asemenea, menționează producătorii, certificatele verzi sunt impozitate la momentul acordării, și nu la momentul efectiv al vânzării, ceea ce ar reprezenta o creditare permanentă a statului.

Asociațile RWEA, PATRES, RPIA și ArmHE reprezintă industria, cu o putere instalată de peste 5.000 MW și investiții de circa 8 miliarde euro.

Ei cer Guvernului, prin acest apel, “un cadru legislativ stabil, predictibil și echitabil pentru a menține investițiile existente”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: