7 ianuarie, 2016

traficComisarul european pentru Transport, Violeta Bulc, plănuiește să introducă un sistem european unitar de taxe rutiere pentru autoturisme și transport de marfă.

Măsura ar fi menită să rezolve conflictul cu Germania care a introdus recent un sistem de taxe de drum costisitor și datorat, în principiu, doar de străini, nemții având posibilitatea să-și deducă taxa de drum din impozitul pe mașini, notează presa străină.

”Am putea prezenta o propunere inițială chiar în 2016 care ar putea fi baza unui sistem european pentru camioane și mașini care să reglementeze în mod uniform perceperea taxelor rutiere în toate statele UE care au optat pentru pentru astfel de sisteme de taxe”, a declarat Violeta Bulc pentru publicația germană Die Welt, adăugând că invită Germania să sprijine inițiativa.


Măsura ar fi o încercare de ”dezamorsare” a disputei dintre autoritățile germane și cele de la Bruxelles cu privire la introducerea unei taxe pe autostrăzile și drumurile naționale din Germania. În iunie, Comisia a inițiat o procedură de infringement contra Germaniei cu privire la noul norme privind sistemul de taxe rutiere.

”În opinia Comisiei, noile taxe sunt mai costisitoare pentru cetățenii străini decât pentru cei germani. Principalele preocupări ale Comisiei sunt legate de discriminarea indirectă, pe bază de naționalitate, creată de noul sistem de taxe rutiere în principal din două motive: utilizatorii germani, și doar ei, nu vor plăti taxele de drum, acestea fiind deduse din impozitele pentru mașina personală și  prețul vignetelor pe termen scurt, cumpărate în mod uzual de utilizatorii străini, este disproporționat de ridicat”, a motivat Comisia.

Germania a adoptat, în data de 8 iunie 2015, o lege ce introduce taxe rutiere pentru utilizarea autostrăzilor cu autovehiculele personale, precum și o altă lege ce prevede că, pentru vehiculele înregistrate în Germania, aceste taxe sunt deduse din impozitul anual plătit pentru respectivele mijloace de transport. Legile au fost publicate în Monitorul Oficial german în data de 11 iunie 2015.

Pentru a ajuns la un consens cu autoritățile germane, care susțin în continuare noul sistem de viniete care i-ar putea costa pe străini în jur de 88 de euro pe an, comisarul pentru Transport a propus introducerea unui sistem european.


”Avem nevoie de o soluție europeană pentru taxele de drum”, a comentat Bulc, adăugând că ”numeroasele sisteme diferite de taxare sunt o barieră la adresa mobilității din interiorul pieței unice”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: