miercuri

6 iulie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

6 ianuarie, 2016

afaceroMediul privat se aşteaptă ca economia României să consemneze o evoluţie pozitivă în 2016, însă au temeri cu privire la stabilitatea mediului fiscal şi la deciziile cu caracter electoral, reiese dintr-o analiză realizată de agenţia KeysFin, o companie ce oferă servicii de business information şi credit management pentru mediul de afaceri.

Susţinută de consum (reducerea TVA, scăderea costului carburanţilor şi dezgheţarea relativă a finanţărilor bancare), economia românească ar putea înregistra în acest an cele mai bune performanţe de după 2009. Un procent de 57% dintre oamenii de afaceri chestionaţi de KeyFin se aşteaptă la o evoluţie pozitivă, 28% văd o evoluţie temperată, iar 15% întrezăresc o evoluţie negativă.

Evoluţia pozitivă din economie, preconizată în 2016, este condiţionată, pe de altă parte, de cadrul fiscal. La fel ca în 2015, oamenii de afaceri se tem că autorităţile vor opera noi modificări care le vor da peste cap planurile de afaceri.


Codul Fiscal a avut peste 135 de modificări în ultimii 7 ani. Am asistat la tot felul de artificii menite să regularizeze bugetul de stat, iar acestea au avut efecte directe în economie. Din discuţiile avute cu investitorii, a reieşit necesitatea unui cadru financiar stabil, predictibil, care să le permită să ia deciziile de business pe argumente stabile. Reducerea TVA din 2016 este un lucru pozitiv, însă temerile sunt îndreptate acum spre taxele şi impozitele locale, spre celelalte pârghii fiscale care, din dezbaterile publice, reiese că vor creşte exponenţial în 2016”, spun experţii de la KeysFin.

Un alt mare semn de întrebare ridicat de investitori este cel legat de deciziile cu caracter electoral pe care autorităţile ar putea fi tentate să le ia în 2016, an în care avem atât alegeri locale cât şi parlamentare.

“Prezenţa unui guvern tehnocrat este un aspect pozitiv atâta timp cât acesta va fi lăsat să îşi facă treaba. Izbucnirea unor scandaluri politice în preajma alegerilor ar putea afecta în mod negativ imaginea României, iar piaţa valutară va simţi primul impact – speculatorii vor forţa euro, iar ieşirea cursului valutar de pe tendinţa pozitivă din 2015 va influenţa în mod semnificativ costurile din economie, consumul şi încrederea cosumatorilor”, afirmă analiştii KeysFin.

Deterioarea mediului politici ar putea antrena şi o schimbare a percepţiei investitorilor străini, se mai arată în analiză.


În afară de evoluţia consumului, un alt motor al economiei ar putea fi în 2016 creşterea investiţiilor în două dintre sectoarele cheie – agricultură şi construcţii.

În agricultură, trendul ultimilor ani a arătat o creştere a numărului companiilor, de la 8.067 în 2010 la 9.929 în 2014 şi a cifrei de afaceri de la 11,8 miliarde de lei la 20,8 milarde de lei.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

“Trendul ultimilor ani a arătat că agricultura trece printr-un proces de maturizare şi coagulare cu rezultate evidente şi cu tehnologii care elimină tot mai mult din riscul anilor trecuţi – evoluţia meteo. 2016, din estimările mediului de afaceri, se anunţă a fi cel mai bun an din ultimii şase”, spun analiştii KeysFin.

Şi în construcţii, evoluţia pozitivă remarcată în 2015 ar putea să continue în 2016. “ Dezvoltarea creditării pe acest segment, susţinută de apetitul în creştere al populaţiei, urmare a scăderii preţurilor din sectorul imobiliar, poate influenţa în mod pozitiv economia, mai cu seamă că acest sector are o puternică dezvoltare pe orizontală în economie”, spun economiştii.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Mult așteptatul pachet de măsuri fiscale, anunțat de coaliția de guvernare în urmă cu câteva luni a intrat oficial pe masa guvernului și a fost pus în transparență....

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: