miercuri

24 iulie, 2024

Europa

Companiile europene ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia prevăd că plata se face în euro sau dolari nu ar trebui să dea curs cererii Rusiei privind plata în ruble, a precizat Comisia Europeană,...
2 aprilie, 2022
Bulgaria a anunțat, vineri, că îl expulzează pe primul secretar al ambasadei Rusiei la Sofia, suspectat de implicare în acțiuni de spionaj. Măsura apare în contextul în care și Germania ar putea decide expulzarea „unui număr semnificativ” de diplomaţi...
2 aprilie, 2022
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a mers vineri la Kiev pentru a le transmite ucrainenilor ”un mesaj de speranţă” şi pentru a le demonstra că UE este alături de ei după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Aleasă preşedinte al...
2 aprilie, 2022
Grupul rus Gazprom a anunţat vineri că va ieşi din afacerile pe care le are în Germania, anunță Reuters. Anunțul a apărut la scurt timp după ce cotidianul german Handelsblatt a publicat un articol conform căruia Ministerul german...
2 aprilie, 2022
Președintele american Joe Biden ar putea invoca o lege a apărării din perioada Războiului Rece, chiar săptămâna aceasta, pentru a încuraja extracția și procesarea de materii prime critice necesare fabricării bateriilor pentru vehicule electrice, potrivit două surse familiare...
1 aprilie, 2022
Rata anuală a inflaţiei Zona Euro a urcat la un nou nivel record, 7,5% în martie, de la 5,9% în februarie, potrivit estimării preliminare a Eurostat, Oficiul Statistic al Uniunii Europene. Invadarea Ucrainei de către Rusia a amplificat...
1 aprilie, 2022
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit vineri cu omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar, la New Delhi, în încercarea de a păstra India de partea sa în contextul sancţiunilor occidentale. Ministrul rus de externe a vizitat anterior...
1 aprilie, 2022
Forţele ucrainene au anunţat vineri că au recucerit 11 localităţi în nord, lângă Kiev și Sumi, și în sud, lângă Herson. Parte din succese sunt confirmate de Ministerul britanic al Apărării, în nota zilnică privind războiul din Ucraina, notă...
1 aprilie, 2022
Liderii UE și ai Chinei se văd vineri pentru prima oară în ultimii doi ani, Bruxelles-ul încercând să obțină asigurări din partea Beijingului că nu va ajuta Moscova nici în plan militar și nici să eludeze sancțiunile occidentale...
1 aprilie, 2022
Discuțiile de pace dintre oficialii ruși și ucraineni, purtate cu intermitență în ultimele 30 de zile, nu au adus încă rezultate. Nimic care să indice oprirea războiului din Ucraina, sau măcar oprirea bombardamentelor. Problema este că în niciuna...
1 aprilie, 2022
Guvernul Germaniei ia în considerare naționalizarea prin expropriere a filialelor locale ale Gazprom şi Rosneft pe fondul creșterii tensiunilor legate de securitatea aprovizionării cu gaze, respectiv carburanți, potrivit surselor guvernamentale citate de cotidianului de afaceri Handelsblatt și Reuters....
1 aprilie, 2022
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi că a semnat un decret care îi obligă pe cumpărătorii străini să plătească în ruble importurile de gazul rusesc, începând din 1 aprilie, iar contractele vor fi suspendate dacă nu se...
31 martie, 2022
Casa Albă ia în considerare deblocarea a până la 180 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA, în următoarele luni. Cantitatea echivalează cu cererea globală pentru două zile, ar fi cea mai mare din...
31 martie, 2022
Hackeri ruşi au încercat recent să spargă reţelele NATO şi ale armatelor unor ţări est-europene, afirmă Grupul de analiză a ameninţării al Google, într-un raport publicat miercuri, citat de Reuters. Raportul nu precizează armatele căror state au fost...
31 martie, 2022
Avioane rusești de atac încărcate cu arme nucleare au intrat la începutul lunii martie, provocator, în spațiul aerian suedez. O sursă a postului suedez TV4 News, citat de Digi24, a declarat că patru aeronave – două avioane de...
31 martie, 2022
Oficiali din domeniul antitrust ai Comisiei Europene au percheziţionat joi birourile Gazprom din Germania, ca parte a unei anchete în curs de desfăşurare asupra preţurilor gazelor, anunță Politico. Potrivit informațiilor ar fi fost efectuate inspecții la două dintre...
31 martie, 2022
Sancțiunile financiare fără precedent impuse împotriva Rusiei în urma invaziei din Ucraina amenință să dilueze treptat dominația dolarului american prin fragmentarea sistemului monetar internațional, a declarat un oficial al Fondului Monetar Internațional (FMI), într-un interviu pentru Financial Times....
31 martie, 2022
În timpul unei convorbiri cu cancelarul german Olaf Scholz, președintele rus Vladimir Putin ar fi renunțat la cererea ca livrările de gaze să fie plătite în ruble, solicitare care a stârnit critici din partea Ucrainei, transmite Euractiv. Vestea...
31 martie, 2022
Black Sea Oil & Gas (BSOG) va începe extracția gazelor naturale din proiectul românesc offshore în al doilea trimestru al acestui an, mai târziu decât se preconiza, a declarat miercuri directorul general al companiei, Mark Beacom, avertizând că...
30 martie, 2022
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, miercuri, creșterea prețului la gigacalorie de la 143 lei la 330 pentru populație, începând cu 1 aprilie 2022. Proiectul a fost adoptat cu 33 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” și o...
30 martie, 2022

Percheziții la sedii Gazprom din Berlin

Oficiali din domeniul antitrust ai Comisiei Europene au percheziţionat joi birourile Gazprom din Germania, ca parte a unei anchete în curs de desfăşurare asupra preţurilor

Percheziții la sedii Gazprom din Berlin

Oficiali din domeniul antitrust ai Comisiei Europene au percheziţionat joi birourile Gazprom din Germania, ca parte a unei anchete în curs de desfăşurare asupra preţurilor

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: