miercuri

24 iulie, 2024

Europa

António Guterres, secretarul general al ONU, se întâlnește joi, la Kiev, cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. El a fost la Moscova la începutul acestei săptămâni, unde i-a cerut președintelui Vladimir Putin – fără efect – să permită evacuarea...
28 aprilie, 2022
Ministrul maghiar de externe a confirmat pentru CNN că Ungaria va folosi schema de plată pusă în aplicare de Moscova pentru achitarea petrolului și gazelor importate din Rusia, schemă ce prevede folosirea rublei pentru aceste tranzacții. „85% din...
28 aprilie, 2022
Comisia Europeană a propus suspendarea taxelor la import pentru toate exporturile din Ucraina către Uniunea Europeană, pentru o perioadă de un an, transmite executivul european. Propunerea, care reprezintă un gest de sprijin fără precedent pentru o țară aflată...
28 aprilie, 2022
Harta europeană a marilor fabrici de baterii pentru mașinile electrice ar trebui să pună pe jar autoritățile României. Harta, valabilă în luna februarie a acestui an, nu cuprinde și România – marii investitori în fabricile viitorului oprindu-se, până...
27 aprilie, 2022
Purtătorul de cuvânt al Kremlin, Dmitri Peskov, a avertizat miercuri că și alți clienți din Uniunea Europeană ar putea fi deconectați de la aprovizionarea cu gaze naturale rusești, dacă refuză să plătească în ruble. Comentariile oficialului de la...
27 aprilie, 2022
Războiul din Ucraina va provoca „cel mai mare șoc asupra mărfurilor” din anii 1970, a avertizat Banca Mondială, potrivit BBC. Instituția avertizează, într-o raport mai amplu pe tema impactului războiului, că perturbarea cauzată de conflict va duce la...
27 aprilie, 2022
Vicepereședintele băncii rusești de stat Gazprombank, Igor Volobuev (foto), spune că a fugit din Rusia pentru a lupta alături de ucraineni. El ar fi al patrulea oficial de top din Rusia care fuge din țară, scrie The Moscow Times....
27 aprilie, 2022
Principalul oponent ai interzicerii importurilor de petrol rusești, Germania, și-a atenuat opoziția față de această decizie. Schimbarea de atitudine apare după conturarea unui proiect comun cu Polonia. Un alt oponent, Ungaria, așteaptă soluții alternative de la UE înainte...
27 aprilie, 2022
Forțele armate ucrainene au recunoscut miercuri pierderea unor localități în urma ofensivei forțelor ruse în Donbas și estul Ucrainei, transmite CNN. În estul Ucrainei, forțele ruse au preluat controlul asupra orașului Zaricine/Zarichne, din regiunea Donețk, și au început...
27 aprilie, 2022
Comisia Europeană a declanșat miercuri, în mod oficial, ”mecanismul privind statul de drept” împotriva Ungariei. Demersul s-ar putea finaliza, dacă Ungaria nu remediază rapid problemele semnalate de UE, cu blocarea parțială a fondurilor UE alocate Budapestei din cauza...
27 aprilie, 2022
Consumul de gaze din România poate fi acoperit de producția internă, deocamdată, în această perioadă, iar importurile decurg normal și au scopul stocării în depozite pentru iarnă – a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz (TGN), în...
27 aprilie, 2022
Reuniunea organizată marți la Ramstein (Germania) la inițiativa Statelor Unite a dat naștere unui „grup de contact” global care va sprijini Ucraina. Este o alianță globală formată de 40 de state care își propune să coordoneze acțiunile de...
27 aprilie, 2022
Gazprom a suspendat livrările de gaze către Bulgaria și Polonia, miercuri, pentru că acestea nu au făcut plățile în ruble. Prețurile au crescut substanțial pe piețele europene. După anunțul  Gazprom, prețurile contractelor pe mai de la bursa din...
27 aprilie, 2022
Premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu au efectuat marți o vizită oficială în Ucraina. Ei au avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul Denis Șmihal și cu președintele Radei...
27 aprilie, 2022
Comisia Europeană a propus consolidarea mandatului Eurojust, agenția judiciară a UE, pentru a facilita colectarea și păstrarea probelor privind crimele de război din Ucraina. UE, scrie Euractiv, își intensifică eforturile de investigare a crimelor de război comise în...
26 aprilie, 2022
Guvernul german a anunţat că va livra Ucrainei artilerie antiaeriană. Decizia vine după presiuni puternice exercitate atât în ţară cât şi din străinătate pentru a abandona reticenţa de a furniza arme grele Kievului. Decizia de a furniza tancurile...
26 aprilie, 2022
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat marți că ”este posibil ca în Republica Moldova să ajungă în această săptămână o misiune OSCE” care să monitorizeze situația din Transnistria. După o serie de incidente petrecute, luni și marți,...
26 aprilie, 2022
Secretarul general al ONU António Guterres a spus marți că a venit la Moscova ca „mesager al păcii” și că obiectivul său este „strict legat de a salva vieți și de a reduce suferința”. António Guterres s-a întâlnit...
26 aprilie, 2022
Yuanul chinez a scăzut luni, pe piața internă, la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, pe fondul temerilor privind o eventuală intrare în carantină a Beijing-ului. Investitorii sunt îngrijorați că o continuare a deprecierii monedei ar...
26 aprilie, 2022
Sancțiunile impuse Rusiei pentru că a invadat Ucraina au făcut Kremlinul să ia decizia de reveni la standardele auto „non – Euro”, și să renunțe la Euro 5, ca și la dotările cu airbag, ABS și ESP, care...
26 aprilie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: