vineri

17 mai, 2024

27 aprilie, 2022

Vicepereședintele băncii rusești de stat Gazprombank, Igor Volobuev (foto), spune că a fugit din Rusia pentru a lupta alături de ucraineni. El ar fi al patrulea oficial de top din Rusia care fuge din țară, scrie The Moscow Times.

Au mai plecat din Rusia după debutul războiului din Ucraina vicepreședintele Sberbank, Lev Khasis, consilierul prezidențial Anatoli Ciubais și directorul adjunct al Aeroflot, Andrei Panov.

Igor Volobuev a declarat pentru site-urile The Insider și liga.net că a plecat din Rusia pe 2 martie și s-a alăturat forțelor teritoriale ale Ucrainei.


„Nu puteam să asist de pe margine la ce îi face Rusia țării mele natale”, a spus Volobuev, care s-a născut în orașul Ohtîrka din nord-estul Ucrainei.

„Rușii îmi ucideau tatăl, prietenii și cunoștințele. Tatăl meu a trăit o lună într-un beci rece. Oameni pe care îi cunosc din copilărie mi-au spus că le este rușine cu mine.”

Igor Volobuev, 50 de ani, a mai spus că a fost concediat după ce a părăsit Rusia, încheind o carieră de 33 de ani în companii afiliate gigantului rus de stat Gazprom. „Nimeni din Rusia nu știe (de plecarea mea – n.r.)”, a mai adăugat fostul executiv.

El a arătat că a făcut parte din echipa de PR a Gazprombank însărcinată cu subminarea sistemului ucrainean de transport al gazelor în ochii europenilor.


Igor Volobuev a pus la îndoială sinuciderile lui Vladislav Avaev, fost vicepreședinte Gazprombank, și a lui Serghei Protosenia, fost top manager al gigantului Novatek, care au fost găsiți morți, alături de familiile lor, la două zile distanță unul de celălalt.

„Nu cred că au fost sinucideri”, a spus el pentru liga.net, adăugând că moartea lui Avaev ar fi putut fi „înscenată pentru că știa prea multe”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: