Factura de stânga a guvernării de dreapta. Teoria bidoanelor: ale lui Vântu şi ale statului
octombrie 19, 2011
Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.
Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.
Un autentic stat asistenţial intervine cu bani şi politici publice în câteva puncte cheie ale societăţii – nu hrăneşte, nu îmbracă, nu plăteşte facturi.
Nota redacţiei: Unde se află România ca model economic? Deocamdată, criza de identitate a rudimentarului capitalism românesc stă între două mari modele. Cel european şi
Nu statul trebuie să aibă bani, ci oamenii. Decît să avem bugete uriașe de asistență la stat cheltuite pe ceea ce statul crede că au oamenii nevoie, mai bine să avem bugete consistente înconturile familiilor de români și să-i lăsăm să-și procure serviciile/beneficiile de care fiecare are nevoie.
Romania nu a avut un stat social, in acceptiunea europeana a termenului, ci un stat clientelar si egalitar. Aceasta a permis si convertirea elitelor politice si directocratice ale comunismului in elitele politice si economice postcommuniste.
Nici n-ar fi avut cine să vorbească. PNL tocmai fusese la guvernare, PSD era prea aproape de guvernarea Năstase ca să aducă vorba, iar PDL îi trăgea tare cu „Răzgândeanu” şi abia aştepta să confişte „instalaţia” cu know-how cu tot.
Dincolo de orice ideologie, trebuie stabilit care sunt esenţa şi finalitatea legii şi la ce folosim „Sănătatea”. Care e nu doar o marfă, ci şi o resursă naţională.
Cu câtă uşurinţă sunt compromise politicile aşa zis „de dreapta” prin abuziva invocare a ideologiei, atunci când guvernul nu are soluţii pentru politici coerente.
Cred că o judecată grea ca o sentință neîndurătoare e imposibil de făcut cu privire la problematica imigranților români. Poveștile Căpșunarilor români – fie aceasta
E adevărat, au plecat oameni foarte destoinici afară, oameni calificaţi sau oameni tineri extrem de determinaţi. Mulţi dintre ei au plecat fără să fie nevoie.
Aşa cum arată acum, ea va produce doar nişte lipitori de afişe (pe garduri sau pe net) şi expunerea unor dealeri de idei care vor gira o clasă politică „nouă”, dar clonată după cea actuală. Generaţia de politicieni care va prelungi – cu ochii închişi şi punga deschisă – contractele copiilor „băieţilor deştepţi
Am revenit în țară cu oarece temeri că voi avea nevoie de câteva zile pentru acomodarea cu plaiurile natale. Nu a fost așa. În decurs de 24 de ore, stressul cotidian a revenit scurt, pe sistemul ”ce vrăji a mai făcut banca mea”
În faţa politicii – a ideologiei practice, adică – e mult mai simplu să forţezi realitatea (pardon: prezentarea faptelor din realitate) să încapă într-o ideologie, decât să judeci aceste fapte în numele bunului simţ, al bunei credinţe, al efortului continuu de a le înţelege dincolo de stereotipiile ideologice.
Încercaţi să vi-i închipuiţi, prin comparaţie, evaluându-şi „costurile electorale” în locul lui Thatcher în timpl grevei de un an a minerilor din 1984-1985; sau în locul lui Kohl – punând pe umerii germanilor din Vest costisitoarea reconstrucţie a Estului – ca să vorbim doar de-o mare problemă şi de un mare proiect.
Nici contrariaţi, nici înduioşaţi: miza reformei în Sănătate este cine fură banii de medicamente. Partidul care pune ministrul, sau partidul care pune pe şeful Casei?
Tu vii de acasă, din vacanţă, de lângă copii, din vizită, de lângă soacră, de oriunde – atunci când angajatorul te cheamă că se scufundă barca şi că în 48 de ore trebuie găsită şi implementată soluţia.
Există o mică mitologie pentru care curând o să ne vină nota de plată. Micile deconturi au apărut, dar o să le pomenim mai jos.
Hai acum să nu mai facem mişto de „loaze” şi de şcolari „furăcioşi” şi depăşiţi de vremea lor, şi să aducem problema între adulţii responsabili.
În cazul unui eşec al celor doi, vor avea o problemă şi partidele în numele cărora ei dansează pe masă. Asta petru că strategia de luptă politică aleasă (şi asta ar fi a patra eroare) e una sinucigaşă.
Reforma constituțională sau reorganizarea administrativ-teritorială a României sunt urgențe incontestabile. Dezbaterile partizane pe această temă au produs mult zgomot și au compromis ideea coeziunii politice
Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.
Un autentic stat asistenţial intervine cu bani şi politici publice în câteva puncte cheie ale societăţii – nu hrăneşte, nu îmbracă, nu plăteşte facturi.
Nota redacţiei: Unde se află România ca model economic? Deocamdată, criza de identitate a rudimentarului capitalism românesc stă între două mari modele. Cel european şi
Nu statul trebuie să aibă bani, ci oamenii. Decît să avem bugete uriașe de asistență la stat cheltuite pe ceea ce statul crede că au oamenii nevoie, mai bine să avem bugete consistente înconturile familiilor de români și să-i lăsăm să-și procure serviciile/beneficiile de care fiecare are nevoie.
Romania nu a avut un stat social, in acceptiunea europeana a termenului, ci un stat clientelar si egalitar. Aceasta a permis si convertirea elitelor politice si directocratice ale comunismului in elitele politice si economice postcommuniste.
Nici n-ar fi avut cine să vorbească. PNL tocmai fusese la guvernare, PSD era prea aproape de guvernarea Năstase ca să aducă vorba, iar PDL îi trăgea tare cu „Răzgândeanu” şi abia aştepta să confişte „instalaţia” cu know-how cu tot.
Dincolo de orice ideologie, trebuie stabilit care sunt esenţa şi finalitatea legii şi la ce folosim „Sănătatea”. Care e nu doar o marfă, ci şi o resursă naţională.
Cu câtă uşurinţă sunt compromise politicile aşa zis „de dreapta” prin abuziva invocare a ideologiei, atunci când guvernul nu are soluţii pentru politici coerente.
Cred că o judecată grea ca o sentință neîndurătoare e imposibil de făcut cu privire la problematica imigranților români. Poveștile Căpșunarilor români – fie aceasta
E adevărat, au plecat oameni foarte destoinici afară, oameni calificaţi sau oameni tineri extrem de determinaţi. Mulţi dintre ei au plecat fără să fie nevoie.
Aşa cum arată acum, ea va produce doar nişte lipitori de afişe (pe garduri sau pe net) şi expunerea unor dealeri de idei care vor gira o clasă politică „nouă”, dar clonată după cea actuală. Generaţia de politicieni care va prelungi – cu ochii închişi şi punga deschisă – contractele copiilor „băieţilor deştepţi
Am revenit în țară cu oarece temeri că voi avea nevoie de câteva zile pentru acomodarea cu plaiurile natale. Nu a fost așa. În decurs de 24 de ore, stressul cotidian a revenit scurt, pe sistemul ”ce vrăji a mai făcut banca mea”
În faţa politicii – a ideologiei practice, adică – e mult mai simplu să forţezi realitatea (pardon: prezentarea faptelor din realitate) să încapă într-o ideologie, decât să judeci aceste fapte în numele bunului simţ, al bunei credinţe, al efortului continuu de a le înţelege dincolo de stereotipiile ideologice.
Încercaţi să vi-i închipuiţi, prin comparaţie, evaluându-şi „costurile electorale” în locul lui Thatcher în timpl grevei de un an a minerilor din 1984-1985; sau în locul lui Kohl – punând pe umerii germanilor din Vest costisitoarea reconstrucţie a Estului – ca să vorbim doar de-o mare problemă şi de un mare proiect.
Nici contrariaţi, nici înduioşaţi: miza reformei în Sănătate este cine fură banii de medicamente. Partidul care pune ministrul, sau partidul care pune pe şeful Casei?
Tu vii de acasă, din vacanţă, de lângă copii, din vizită, de lângă soacră, de oriunde – atunci când angajatorul te cheamă că se scufundă barca şi că în 48 de ore trebuie găsită şi implementată soluţia.
Există o mică mitologie pentru care curând o să ne vină nota de plată. Micile deconturi au apărut, dar o să le pomenim mai jos.
Hai acum să nu mai facem mişto de „loaze” şi de şcolari „furăcioşi” şi depăşiţi de vremea lor, şi să aducem problema între adulţii responsabili.
În cazul unui eşec al celor doi, vor avea o problemă şi partidele în numele cărora ei dansează pe masă. Asta petru că strategia de luptă politică aleasă (şi asta ar fi a patra eroare) e una sinucigaşă.
Reforma constituțională sau reorganizarea administrativ-teritorială a României sunt urgențe incontestabile. Dezbaterile partizane pe această temă au produs mult zgomot și au compromis ideea coeziunii politice
