Reforma constituțională sau reorganizarea administrativ-teritorială a României sunt urgențe incontestabile. Dezbaterile partizane pe această temă au produs mult zgomot și au compromis ideea coeziunii politice pe teme de interes național. Exercițiul dialogului transpartinic rămâne, totuși, indispensabil pentru confruntarea altor probleme colective: criza datoriilor, subdezvoltarea cronică a mediului rural și, mai ales, teribila contracție demografică anunțată de recensământul anului 2011.
Declinul populației este singurul trend european pe care România pare să-l „respecte” fără abatere. În 2008, Rusia avea o rată de creştere demografică estimată la -0.47%. În Suedia anului 2006 muriseră 91,177 de cetăţeni şi se născuseră 105,913. Subminarea „postmodernă” a familiei tradiţionale face ca ţările nordice să aibă mulţi copii fără un tată natural cunoscut sau recunoscut de mamă. În 2008, datele centralizate la Bucureşti vorbeau despre 11,84 decese şi 10,61 naşteri la mia de locuitori, rata fertilităţii fiind de 1,38 copii pentru fiecare femeie. Criza economică a agravat situaţia. Ultimele prognoze sugerează că România va avea în curând o populaţie de sub 20 milioane. Este rezultatul emigrărilor masive, dar şi al unor politici hiper-liberale în domeniul avortului. Chiuretajul a fost folosit în ultimele decenii ca metodă de contracepţie în masă (peste 7 milioane de avorturi în doar 19 ani post-decembrişti, cu rata de 520 chiuretaje la 1000 născuţi vii pentru anul 2009). Această banalizare violentă a raportului cu fătul are consecinţe dramatice. Unii sociologi vorbesc despre România anului 2050 cu o populaţie sub 16 milioane de locuitori: raportul majoritate-minorităţi etnice se va schimba iar îmbătrânirea va reprezenta marea povară pentru bugetul asigurărilor sociale. Importul forţei de muncă străină va fi inevitabil.
Viziunea strâmtă a clasei politice şi îngustimea dezbaterilor din mass-media nu permit un diagnostic atent al actualei stări de fapt. Cert este că stilul de viaţă consacrat de revoluţia culturală a anului 1968 (cu radicala disociere a sexualităţii de responsabilitatea conjugală) a schimbat sistemul de valori al unor întregi clase sociale. Se adaugă la problema culturală şi precaritatea sistemului medical: rata mortalităţii datorate întreruperii de sarcină este de cinci ori mai mare în România decât în statele europene occidentale. Faţă de Rusia, mortalitatea infantilă este la noi dublă (23,73% decese la mia de locuitori). În sfârşit, câteva sondaje arată că peste 75% din cuplurile de tineri din România nu doresc să aibă copii în viitorul apropiat.
Merită să ne întrebăm cum anume văd partidele politice această criză a familiei? Cu ce politici va răspunde dreapta sau stânga atunci când, metaforic vorbind, producţia de sicrie depăşeşte industria scutecelor şi a cărucioarelor? Când va respecta şi România cultura vieţii – respectînd aşadar demnitatea persoanei de la concepţie până la moartea naturală? Cum formulează societatea noastră un răspuns la dilema „mama-şi-copilul?” Iată doar câteva interogaţii pe care recensământul din toamnă le va produce, spre neliniştea tuturor.
Urmărește-ne pe Google News
8 răspunsuri
Cred că sunteți pe lângă subiect cu „cultura vieții”. Avortul nu este decât o metodă barbară de contracepție. Se ajunge la avort pentru că ortodoxele ‘matale sunt foarte proaste și inculte, nici de metoda calendarului nu au auzit.
E vorba de cultul familiei și al creșterii copiilor („cultura vieții” o au și cei care vor să predea Bucureștiul maidanezilor). Nu e vorba de ignorarea voinței viitoarelor mame.
Trebuie o analiza a intrebarii DE CE cei 75% nu mai doresc copii. Mentionarea statisticii avorturilor este pertinenta doar in cazul in care articolul trata educatia sexuala, nu statistici de mortalitate / natalitate. Avorturile nu intra in aceste statistici, iar mentionarea lor e inutila. Cresterea populatiei nu are nici cea mai mica legatura cu avorturile. Conditiile sociale, financiare, optimismul familiilor tinere si increderea in conditiile social politice au. Si inca un lucru, sprijinul acordat de stat pentru viitoarele mame (din ce in ce mai mic, spre inexistent)
Atata timp cat omul si partidul pe care il sustineti in tot si in toate au abordare de tipul „fiecare om e pe cont propriu si statul nu este dator cu nimic, ba chiar trebuie sa dispara cu totul din viata cetatenilor” si in general exista o lipsa totala de respect fata de om si o respingere violenta a umanitatii/umanitarismului ca atitudine, mi se pare cel putin paradoxal daca nu chiar imoral si ipocrit sa le cereti sa se implice in acest aspect atat de intim si de complicat al vietii unui om sau a unei familii.
Desi interzicerea avortului probabil ca s-ar incadra la politica violenta si generalizata de tipul „gandim noi pentru tine”.
Ce rost are ce cred omul si partidul? E si asta o opinie, care arata cita indiferenta exista fata de ideea de-a avea copii in primul rind la omul obisnuit, pentru ca intii acolo se strica lucrurile. Politica si oamenii care o fac sint consecintele unei mentalitati generale, mai intii umane si abia apoi sociale si politice. Cit o sa ne mai ascundem dupa incompetenta politicienilor, chiar si in chestiuni elementare ale vietii?
Contracepția (abstinența fiind inclusă) este necesară pentru că potențialul biologic de reproducere este mult mai mare decât necesarul în condițiile actuale de hrană, adăpost, medicină. Și așa omenirea se înmulțește prea mult, a devenit un cancer al planetei. Nu putem fi de acord cu aducerea pe lume a cohorte de copii în societățile înapoiate sau în segementele defavorizate din societățile mature.
Sunt de acord că românii nu cresc destui copii, dar în niciun caz nu se poate apela la interzicerea ceaușistă a contracepției.
3 sferturi din articol vorbeste despre avorturi in legatura cu ‘teribila contracție demografică’. il rog pe autorul articolului sa explice care e legatura pe care o vede el intre cele 2 si care ar fi o rezolvare valabila din punctul dinsului de vedere. nu de alta, numai ca asa cum e scris articolul imi vine a crede ca se ia in considerare, se prezinta, se sugereaza (spuneti cum vreti dvs) varianta interzicerii avorturilor in ideea de a introduce si in romania ‘cultura vietii’ si nu as vrea sa ma insel inainte sa ma iau cu miinile de cap si sa incep sa spun tot ce am pe suflet la adresa autorului acestui articol.
@laura
Cred ca autorul a spus in mai multe rinduri cit de mult respinge viziunea totalitara asupra controlului corpului feminin. Neamtu mi se pare ca pledeaza pentru constientizarea unei probleme, nu pentru interdictii. Orb sa fi si sa nu vezi declinul demografic al Romaniei. Si, da, cred ca 7 milioane de avorturi au legatura cu acest declin – fara ca asta sa fie singura cauza (asa cum spune si autorul). E o dezbatere necesara, sper sa fie reluata si de politicieni.
Milioanele de avorturi nu au legătură cu declinul demografic, cum nu are legătură cu așa ceva contracepția în general (avortul fiind deseori o prostie, cum am mai spus).
Poți spune „ce bine era dacă acei avortoni supraviețuiau””. Nu era bine. Era mult mai bine dacă acele sarcini nedorite nu existau. Și ar fi foarte bine dacă ar exista mai multe sarcini dorite. Noi nu avem nevoie de juninci jucăușe și viței grăsuți, ci de copii doriți, familii solide, concepții realmente sănătoase.