Bucureşti, 10 octombrie 2011. Să alergi de la Palatul Parlamentului, din plin NATO, la sediul din Walter Mărăcineanu al PDL, sub norii ăştia care-ţi rup oasele. „Mai rămâi?”„ Nu. Boc cică nu ştiu ce surpriză vrea să anunţe – m-au sunat din redacţie”.
Rond aglomerat de maşini în jurul statuii, „lighenele” de pe maşinile televiziunilor (mogulii cei buni, la un loc cu ăia răi), cabluri – abia te strecori ca pieton până la uşă. Vorba vine. Trebuie că-s mulţi miniştri – puzderie de ziarişti, feţe cunoscute, dar numărul gulerelor scrobite ale şoferilor care fumează cu o deontologică aroganţă la intrare pare mai mare.
„Cred că au dat-o la pace cu UDMR pe regionalizare – uite-l şi pe şoferul lui Kelemen.”. „Nu cred, mai degrabă anunţă chestia cu scăderea la 300 a numărului de parlamentari. Dacă pesedeu-i de acord o să se mulţumească să schimbe Constituţia fie şi numai pe chestia asta”.
„Vax! N-ar fi fost aşa mare secretomanie – dac-o aranjau, Ponta ieşea primul, de dimineaţă pe Realitatea şi pe Antene”.
„Nu fii sigur – am auzit că Felix nu pune botu la chestia cu parlamentarii”.
Înăuntru nu se fumează, dar totuna ar fi şi dacă s-ar fuma. Şi, în sfârşit, zăpuşeală, după umezeala de afară.
„Nici voi nu ştiţi ce vrea să spună?”.
„Nimic. Nici pe surse, nici pe nimic. Nu vezi că nici aştia de la biroul de presă nu mai fumează la uşă?”
„Lasă, frate, că or să ajungă şi ei la noi odată..”
„Da cică nu Boc anunţă, cică Predoiu, nuşce..”.
„Futere!”.
Mai întâi curg pe scări mai multe perechi de pantofi; apoi apar genunchii – în sfârşit, feţele consilierilor de toate poziţiile din organigrame. Apoi ei. EI ! Predoiu încetineşte ca să-i facă loc lui Emil Boc, premierul încetineşte ca să-i facă loc Monicăi Macovei.
„.. foarte important în ce priveşte viziunea guvenului de dreapta asupra unei chestiuni care ne preocupă pe toţi. … împreună cu … justiţiei şi … ica Macovei, despre care ştim cu toţii că în Parlamentul European … Anticorupţie, ….”
„Sssst!”.
Premierul e, ca niciodată când anunţă ceva de bine, scurt şi lapidar. „… o dovadă a faptului că guvernul nostru manifestă toleranţă zero faţă de corupţie..”.
Pentru Monica Macovei mulţimea naduşită din jur e transparentă, Predoiu priveşte avocăţeşte la uşa din fund, ca la o instanţă fictivă pe deasupra unui pluton de inculpaţi grei de cap.
„Pachetul de legi anticorupţie a fost gândit astfel încât să evităm formalităţile de până acum, simularea luptei cu corupţia din timpul guvernării Năstase şi ipocrizia luptei cu corupţia din timpul guvernării Tăriceanu.” – continuă Emil Boc.
„Iaarăşi, frate. Asta-i chestia cu dezbaterea pe strategia anticorupţie, le vine iar fe-me-i-u pe cap şi ei umblă cu…!”.
„..măsurile pe care le vom lua sunt fără precedent în România ultimlor 20 de ani, şi ele au la bază însăşi strategia de luptă anticorupţie a Comisiei Europene, la care doamna europarlamentar Monica Macovei …. în aşa fel încât … şi să ne aliniem standardelor de siguranţă a unui cetăţean european, aşa cum sunt şi cetăţenii României. Astfel:”
„Ssst, stai să vedem..!”.
„În primul rând, s-a înfiinţat la solicitarea Comisiei Europene, grupul de experţi anticorupţie, care va cuprinde 17 membri, şi care va consilia Comisia Europeană în privinţa măsurilor anticorupţie care trebuie luate pe baza standardelor stabilite de către Comisie. Mai multe o să vă poată spune domnul ministru Predoiu – noi anunţăm decizia politică şi faptul că deja am stabilit detaliile. Şi numele, şi persoanele. Apoi:…”
„Şi cine va face parte din comisie?”
„Apoi:.. O clipă, aveţi răbdare, am spus că vă va da detaliile despre aspect domnul ministru Predoiu. Apoi: …”
„Comisia va avea competenţe şi pe plan intern?”
„Nu, adică, staţi – să vă prezint o clipă strategia guvernului pentru că este un pachet foarte important, este o premieră în România. Apoi: pachetul mai cuprinde măsuri concrete de descurajare şi combatere. În pachet este prevăzut ca imunitatea parlamentară să se dezbată în cel mult 48 de ore de la depunerea solicitării de ridicare. Despre mecanismul parlamentar şi legislativ, doamna Monica Macovei vă va prezenta…”
„Asta ţine şi de modificarea regulamentului Camerei sau a..”
„Am spus, Monica Macovei va.., vă rog mult, întrebările la urmă. E o premieră, aş vrea să prezint pachetul.. Dar cea mai importantă prevedere, care va presupune modificări legislative profunde şi radicale este ca faptele de corupţie vor fi judecate în procedură specială, tot ce vine de la DNA este considerat o prioritate pentru Justiţie, infracţiunile comise de către funcţionarii publici şi demnitari prezintă un pericol sporit pentru societate mai ales în criză. De fapt…”
„Dar e constituţional?”
„Vom rezolva, pachetul prevede chestiuni juridice pe care domnul ministru Predoiu vi le va prezenta…”
„Confiscarea averilor dobândite ilicit nu a …”
„O clipă, ajungem şi acolo, dar mai întâi, vă rog să reţineţi: tot ce vine de la DNA să fie judecat cu prioritate, amânările de dosare au dus la prescripţii, nemaivorbind de lipsa de trasparenţă a fenomenului de Justiţie. Avem acest pachet asumat de PDL, cu ridicarea imunităţii în 48 de ore şi cu prioritizarea dosarelor care vin de la DNA, plus un lucru foarte important pentru anul electoral care urmează. O serie de măsuri menite să asigure transparentizarea finanţării campaniilor electorale, măsuri opozabile legii electorale, la care se adaugă decizia ministerului de Justiţie, vă va explica domnul Predoiu despre ce e vorba, de-a face publice sentinţele în cazul celor care au fost acuzaţi în campania trecută că au falsificat sau au influenţat votul la alegeri. Vrem ca niciun cetăţean din ţara asta să nu mai fie păgubit prin fraudele morale şi materiale care au loc, cine va fi prins va fi tras la răspundere”.
„Frate, ăştia au epuizat faza cu regionalizarea şi modificarea Constituţiei, acum tocmai ne scriu agenda până la primăvară cu pachetul ăsta de anticorupţie… Cum naiba o să treacă aşa ceva prin Parlament, când jumate din PDL deja zice nu, ca să nu mai vorbim de aia care zic da şi votează tot nu?”.
„Şi acum, atenţie: guvernul a decis să-şi a-su-me răspunderea pe acest pachet, cunoscută fiind duplicitatea opoziţiei, care în masmedia combate corupţia, dar pe de altă parte se sustrage justiţiei”.
„Păi ar fi a doişpea asumare, domnule prim…”
„Pe legile şi iniţiativele care privesc modernizarea statului de drept ne vom asuma întotdeauna răspunderea, să ne amintim de pachetul cu salarizarea unitară, legea pensiilor, condul muncii şi ale măsuri ale PDL pe care partidul şi-a asumat răspunderea, în concordanţă cu…”
„Dar de la UDMR au cerut ca prerogativele ANI să fie diminuate, cât contaţi pe partenerii de…”
„Am vorbit, aliaţii noştri politici… au fost de acord că corupţia compromite ..”
„Fii atent: după asta o să vorbească Predoiu şi Macovei şi după aia or să fie întrebările. Şi la urmă de tot, hai că mă iau eu cu Predoiu…”
„Şi eu vorbesc cu Macovei..”.
„Nu, că Macovei ştim ce zice. Cu Kelemen. Poate afli ce-au primit la ce-au dat. E-al treilea de la UDMR care face faze cu ANI, ăştia parcă-s delegaţi cu mandat să se ia de integritate, oricum pentru ei anticorupţia n-are miză politică, ungurii îi votează pe ungureşte. Şi după aia facem schimb. După aia tu suni în redacţie la tine, eu la mine”
„… vă rog să reţineţi: ne vom concentra îndeosebi pe achiziţiile publice, în aşa fel încât să transmitem un semnal pozitiv către mecanismul de Cooperare şi Verificare, aţi văzut şi preocuparea noastră cu corupţia din vămi. Şi, mai ales, vă rog să reţineţi: pachetul prevede şi utilizarea tuturor pârghiilor juridice pentru recuperarea prejudiciilor create prin corupţie. E vorba de averile dobândite ilicit. Am studiat problema, putem face acest lucru şi fără modificarea Constituţiei. Detaliile juridice şi de proceduri rămâne să le ascultaţi de la doamna Monica Macovei şi de la domnul ministru Predoiu, la revedere…”
„Domnule prim-ministru, cum comentaţi declaraţia doamnei Elena Udrea, cum că …”
„La revedere, domnul Predoiu vă va…”
*
Adevărul e că nu mai are trecere. Problema corupţiei „nu se mai vinde” nici măcar politic. Unde sunt vremurile când politicianul român nu rata niciun moment să vobească, cu spumişoară în colţul gurii, despre Anticorupţie?
Nu ştiu câţi au observat că spumişoara a dispărut pentru prima oară în campania electorală din 2008. Nici n-ar fi avut cine să vorbească. PNL tocmai fusese la guvernare, PSD era prea aproape de guvernarea Năstase ca să aducă vorba, iar PDL îi trăgea tare cu „Răzgândeanu” şi abia aştepta să confişte „instalaţia” cu know-how cu tot.
Astăzi lucrurile s-au mai echilibrat – tot tindem noi spre tot felul de echilibre. E drept, au apărut nişte noutăţi, dar care înrăutăţesc, nu apropie problema de o rezolvare. E vorba despre descentralizarea corupţiei. Până acum, ea stătea în lumina reflectoarelor, sub ochiul vigilent al MCV, al presei „psihoide”, al UE, CE şi al altor entităţi care ştiu că un cancer NU se rezolvă cu bisturiul, ci prin mobilizarea tuturor anticorpilor din societate: cetăţenii cinstiţi.
Odată cu descentralizarea (deja spitalele cu contractele lor trec „în teritoriu”, şcolile cu contractele lor trec „în teritoriu”) se mută totul în pâcla verzuie a legilor nescrise care guvernează România de dincolo de Chitila: corupţia tenace care nu mai poate fi combătută „de la centru”.
Rămâne atacul la baionetă al fiecăruia din cei 20 de milioane, drangul tenace al câtorva sute de idealişti şi speranţa că societatea civilă dezbinată de mize derizorii şi antipatii personale se va aduna în jurul unui plan de luptă împotriva furtului care a produs şi produce pagube mai mari decât orice criză. De altfel, să se observe că în criză construim (cu alţi bani, desigur) autostrăzile care s-au furat în timp de pace…
Tot restul e politică făcută cu bani negri.
Acesta e adevărul, cel de dincoace de steluţa de mai sus. Ce-i scris deasupra e doar o viziune, o ficţiune – nu o să vedem niciodată acest film.
PS: Ne aflăm (pentru cine nu ştie) în plină „dezbatere” a strategiei naţionale anticorupţie, potrivit principiilor Parlamentului European adoptate ca urmare a rezoluţiei iniţiate de europarlamentarul Monica Macovei. Şi e mai linişte decât în Elveţia.
5 răspunsuri
Cum scriai matale in un alt articol:
” se aude o voce mai indepartata hă-hă-hă !” (sau cam asa ceva )
Poate doamna Macovei a ajuns la capatul rabdarii si daca iese dinsa din PDL, adio partid „cu greutate si pretentii ” . 🙂
Sper sa traiesc si ziua in care un om politic intra in puscarie , vine confiscata toata averea lui si primeste interdictie pe viata sa ocupe un post acordat prin vot .
Slabe sperante . 🙁
n-ar fi rău (mai ales că, pentru a arăta ceva-ceva la mcv, nici n-ar fi greu) – dar oare cu o floare s-ar face primăvară?:)
Doar au molfait putin coruptia printre gingiile stirbe.
Nu mai spun ca sunt cazuri in care ar putea fi acuzati de …canibalism. 🙂
nici măcar n-au molfăit-o, a fost doar o vedenie; mă gândeam ieri dimineaţă cum ar fi dacă…; şi ce ar trebui să… 🙂