Nota redacţiei:
Unde se află România ca model economic? Deocamdată, criza de identitate a rudimentarului capitalism românesc stă între două mari modele. Cel european şi cel american.Desigur, am vrea să luăm caimacul de pe amândouă. Ne iese o struţo-cămilă nerealistă, care nu ţine la drum.
Aceste întrebări formulează lapidar intriga analizei cursdeguvernare.ro – Eroarea modelului românesc de societate: Protecţie socială „europeană” cu fiscalitate „americană”. Articolul de mai jos este viziunea domnului Varujan Vosganian asupra acestei probleme:
Ma bucura faptul ca ati deschis o asemenea dezbatere privind paradigma statului in Romania. Va trebui sa depasim limbajul conflictual, sa ne deprindem sa gandim Romania in termeni de optim. Cu alte cuvinte sa definim modelul de societate spre care dorim sa ne indreptam si, in consecinta, principalele echilibre pe care trebuie sa le asiguram.
Mulţi dintre noi au crezut că tranziţia către capitalism şi către o societate deschisă s-a încheiat odată cu aderarea României la NATO şi, mai ales, odată cu integrarea în Uniunea Europeană. Criza actuală ne-a demonstrat, însă, că economia românească este deosebit de vulnerabilă şi lipsită de resurse interne pentru a-şi atenua dezechilibrele, ca Romania este mai degraba complementara decat competitiva in Uniunea Europeana.
Iată că astăzi, în numele statului social şi al binelui public, aşa cum l-a definit acesta, după mai mult de douăzeci de ani de tranziţie am ajuns la punctul de plecare: în loc de a evolua prin paradigma dezvoltării, am involuat prin întoarcerea la combaterea sărăciei. Această întoarcere este efectul aplicării inconsecvente, distorsionate şi populiste a principiilor statului social.
Una dintre marile probleme ale tranziţiei din România a fost chiar cea a statului: cu cât acesta tindea să se modernizeze, cu atât el îşi restrângea baza socială, ceea ce a pus în faţa partidelor politice, mai ales în condiţiile aglomerării competiţiilor electorale, o dilemă greu de depăsit: modernizarea statului cu riscul pierderii puterii politice, ori reîntoarcerea la populism, cu câştig electoral garantat?
Impostura în care se află astăzi statul social este evidentă. Nu se poate redistribui prin politici publice sustenabile decât ceea ce o societate matură, dezvoltată creează prin acumulare de avuţie. Aceasta este, de fapt, ceea ce îşi propune statul liberal, prin atributele sale. În condiţiile unei evoluţii organice a societăţii noastre, între statul social şi statul liberal nu ar fi trebuit să existe diferenţe atât de dramatice.
În fapt, datorită condiţiilor istorice şi culturale, diferenţele sunt majore. Starea de deficit în care se află societatea românească este o consecinţă a predilecţiei obsesive pentru statul social. Deficitele sunt variate şi cronice: deficit de democraţie, deficite instituţionale, deficite economice şi deficite culturale. Ieşirea din starea de deficit a societăţii necesită trecerea de la statul social la statul liberal.
Romania a experimentat atat formele statului social cat si, ceva mai timid, pe cele ale statului liberal. Din pacate, insa, de fiecare data, datorita contextului politic si istoric, rezultatul a fost marcat de jumatati de masura, ducand la combinatii hibride. In perioada 1990 – 2004 viziunea de stat a fost precumpanitor sau, mai degraba, asa-zis sociala. Impozite relativ mari, egalitate impusa la limita saraciei si atributii precumpanitoare, asimetrice ale statului in raport cu cetatenii si cu mediul de afaceri.
Consacrarea statului social intr-o perioada in care structurile etatiste ale economiei socialiste nu fusesera inca demantelate, in care mentalitatile erau marcate de egalitarism, populism si nationalism, si in care capitalul, sub duversele sale forme – industrial, financiar, funciar ori tehnologic – nu era dezvoltat si nu evolua intr-o economie deschisa, competitionala, a constituit o mare greseala. Principalul efort ce trebuia facut in anii ’90 era cel de deschidere a economiei, de liberalizare, si nu de evolutie controlata.
Din acest motiv, Romania nu a avut un stat social, in acceptiunea europeana a termenului, ci un stat clientelar si egalitar. Aceasta a permis si convertirea elitelor politice si directocratice ale comunismului in elitele politice si economice postcomuniste, intarziind tranzitia din Romania cu peste un deceniu. Si, din pacate, astfel am avut mai toate ponoasele statului social (impozite mari, birocratie) dar mai nici unul din foloasele sale (venituri bugetare consistente, cresterea nivelului de trai si protectie sociala reala).
Prin programul de guvernare pe care l-am coordonat in 2005 am incercat sa schimbam aceasta paradigma. Am reusit doar in parte. Impozitele au fost reduse masiv (impozitul pe profit de la 25% la 16%, impozitul pe venit de la o medie de 24,8% la o cota unica de 16%, contributiile de la 49,5% la 39,5%). Din pacate, insa, lipsa unui suport politic real a facut ca reforma sa nu poata fi realizata si in ce priveste cealalta componenta, cea care tinea de modernizarea statului.
Este ceea ce trebuie facut in perioada urmatoare, pe trei componente : infrastructura, competitivitate si mari sisteme publice. In aceasta privinta, clasa politica trebuie sa inteleaga faptul ca e nevoie de un nou proiect national, mai ambitios chiar decat aderarea la UE. Si ca trebuie sa abandonam obsesia unui iluzoriu stat social.
Un răspuns