fbpx Modifica setari cookieuri

Evenimentul

Starea de urgență: măsuri cu efect imediat, măsuri în pregătire, măsuri eventuale

Administrația Prezidențială a publicat luni decretul prin care se instituie în România, pentru o perioadă de 30 de zile (cu posibilitate de prelungire) starea de… Mai mult

16.03.2020

La obiect

T4 2019 – creşterea reală a pensiilor a fost de 11,3%, peste cea a salariilor

În ultimul trimestru al anului trecut, pensia medie lunară a fost de 1.412 de lei, cu 15,5% mai mare decât în trimestrul precedent. Creșterea anuală… Mai mult

16.03.2020

La obiect

Ianuarie 2020 – excedent pe contul curent, dar creștere cu peste 4 miliarde de euro a datoriei externe pe termen mediu și lung

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat prima lună a anului în curs cu un excedent (sezonier) de 149 milioane euro, adică -55% din… Mai mult

16.03.2020

La obiect

CIM – simulări: Cele trei evoluții posibile ale Covid-19 în România. Scenariul critic – de Paște

În scenariul optimist, vârful epidemiei de coronavirus ar putea fi atins în România în perioada 1 – 20 mai 2020, conform simulărilor realizate de Centrul… Mai mult

16.03.2020

Capcana ideologizării Sănătăţii

de Cristian Grosu 9.10.2011

Aici chiar e nevoie de o diagnoză perfectă şi de un bisturiu care nu tremură. Ca să identificăm cât mai precis problema Sănătăţii româneşti, e nevoie să o privim neapărat de la ambele capete. Pentru că decizia schimbării sistemului şi, mai ales, modul în care aceasta trebuie făcută sunt impuse de paradoxul după care funcţionează, de ani de zile, „instalaţia”.

La întâmplare, unul dintre capete.

Pentru cei care deplâng cantitatea prea mare de medicamente şi bugetul exagerat pe cap de locuitor pentru aşa ceva, trebuie spus că România se află pe ultimul loc în Europa la astfel de alocări.

Cu un buget de 230 de euro anual pe cap de român (scăzut şi ăla de la 275 de euro în 2010), nu ne putem compara cu media europeană de 450 de euro per capita anual, ca să nu mai vorbim de fruntaşii Uniunii: Franţa, Belgia, Elveţia , cu 3000-3500 de euro pe om anual. Micimea preţurilor la medicamente (majoritatea importate direct la cel mai mic preţ), care trebuia să producă numai avantaje pentru sistem,  a creat efecte perverse pe piaţă: preţurile sunt atât de mici încât se reexportă de către marii dealeri de medicamente. Marfa trece prin Sănătatea românească precum intră şi ies dolarii într-o economie emergentă – lăsând în urmă confuzie şi distorsiuni.

Mai sunt serviciile: doar 15% din buget se duc pe servicii efective, iar una dintre explicaţii este salariul foarte mic al unui medic în România faţă de alte ţări, la care se adaugă precaritatea condiţiilor din spitale.

De la celălalt capăt. Hai să ne asumăm mentalitatea că sănătatea e lăsată de la Dumnezeu. Dar întreţinerea şi repararea ei nu. Asta e o afacere foarte omenească, iar în România deficitul pe CNAS este de mai bine de 1,5 miliarde. De euro. Banii ăştia se iau dintr-un buget tot mai sărac şi sunt aruncaţi într-o gaură neagră – CNAS-ul, care funcţionează în cel mai politizat mod cu putinţă. Care funcţionează, adică, precum oricare din companiile de stat pe care le jumuleşte toată lumea.

Să mai adaugăm banii care vin de la autorităţile locale şi, mai ales, suplimentul „din plic”: este o realitate că un pacient plăteşte la negru pentru o operaţie mai mult decât plăteşte asigurare de sănătate un an sau chiar doi. Şi totul, pentru servicii asemănătoare cu cele din vremea lui Ceauşescu – din care a fost eliminată responsabilitatea (pe atunci se numea „frică”): pentru malpraxis Colegiul Medicilor eliberează – cu excepţia cazului că doctorul îl împuşcă pe pacient – adevărate certificare de absolvire.

Cele două capete ale problemei înseamnă, de fapt, şi două abordări radical diferite ale reformei în sistemul de sănătate. Din nefericire, amândouă abordările, foarte ideologice.

Primul este invocat îndeobşte de stânga: e o minciună povestea autorităţilor cu alocările exagerate, Sănătatea e subfinanţată, accesul la servicii medicale performante trebuie să fie cât mai ieftin pentru toată lumea indiferent care cât plăteşte, ba chiar indiferent dacă plăteşte. 

Ceea ce adepţii unui atare sistem nu văd este că în ultimii 10 ani bugetul a crescut de 8 ori! Şi că, dacă situaţia actuală ar fi conservată, ar mai putea creşte de 10 ori, dar serviciile tot atât de proaste ar fi.

Asta pentru că actuala stare de lucruri nu responsabilizează pe niciunul din partenerii sistemului public de Sănătate: nici pe pacient (care nu face nicio legătură între bani şi serviciile pe care le primeşte), nici pe prestatorul de servicii medicale (pentru unii dintre medici deja este irelevant salariul de la stat, doar nu pentru banii ăia se duce la spital), nici pe asigurator – dacă banii se termină sau se fură, cere de la buget.

Al doua abordare radicală vine de la dreapta. Totul trebuie privatizat, se îngrijeşte doar cine-şi permite sau cine plăteşte exact cât consumă – e o piaţă ca oricare altele. Ei, da, aşa şi e.

Dar, pe de altă parte, Sănătatea e o marfă pe care ar trebui să şi-o permită oricine – mai ales cei care muncesc şi produc pe bani româneşti, adică euro puţini. Fiecare dintre noi cunoaşte oameni valoroşi, care „produc” pe salarii de 300-400 de euro (adică nu şi-ar permite pachete de Sănătate complexe), pe care „piaţa” i-ar dezavantaja în raport cu, să dăm un exemplu, Poponeţ, care, între două descinderi în Spyce, îşi permite pachetul ueber-ultra-premium plus (pachetul de bază cuprinde şi 3 fire din iarba fiarelor, adusă de la munţii care se bat în capete, şi o extragere din tunelul timpului în caz de moarte clinică).

Tendinţa de idelogizare a abordării este completată de două fenomene obiective (unul rău şi unul bun) care obligă la o viziune măcar pe termen măcar mediu, dacă nu lung.

Cel rău: niciunul dintre decidenţii viitoarei legi a Sănătăţii nu „simte” sistemul şi carenţele lui decât la nivel contabil.

Îmi vine greu să cred că Emil Boc sau ministrul Sănătăţii sau vreunul dintre miniştrii Sănătăţii a simţit pe pielea lui  cum e să alergi seara, la ora 11,00 cu un copil cu febră în braţe, între camerele de gardă ale spitalelor, şi apoi de la o farmacie la alta – care eliberează „compensate” şi care nu – pentru că, la un salariu de 200-300 de euro antibioticul devine de neplătit. Una dintre marile ruşini (dar uite că nu se simte nimeni) este că demnitarul român, atunci când îi curge nasul, se suie, sub camerele de luat vederi, în avion, şi se duce să se caute la Viena – doar n-o să se lase pe mâna sistemului pe care cu onoare îl conduce. Or, problema aşa trebuie să se şi pună când e vorba de un copil, un soţ, un prieten, o mamă – în materie de Sănătate – totul devine o chestiune de viaţă şi de moarte, şi nu una de clişee ideologice.

Fenomenul cel bun care complică ecuaţia: tehnologia. Costul serviciilor medicale creşte exponenţial cu descoperirile şi perfecţionarea tehnologică – e un termen pe care nu trebuie să-l piardă din calcul nicio schimbare a sistemului şi nicio bugetare.

Revenind la legea Sănătăţii – şi la alte legi pe care guvernul şi-a propus să le treacă, cu orice preţ (da, cu orice preţ) să mai spunem un lucru. Nu ştim, deocamdată, cum e mai bine. Nu ştim dacă bune sunt măsurile „de dreapta”, sau viziunea „stângii” asupra problemei. O dezbatere – reală, nu bifată – cu ochii în viitor şi la consecinţe trebuie să aibă loc între taberele căuzaşilor de diferite opinii. Acum aş vrea să-i aud (dacă tot au ratat marile dezbateri) pe Victor Ponta şi Crin Antonescu cum văd ei lucrurile din perspectiva specialiştilor lor – dar aş vrea să aud ceva mai articulat decât că „Boc e un bou slugarnic” şi că „Băsescu e un dictator”. Căci asta e o miză mai mare decât numărul de judeţe pe care trebuie să le capete UDMR într-o regiune, sau decât algoritmul de alianţe al mafiilor locale silite să „pună” de mai puţini parlamentari.

Dar dincolo de orice ideologie, trebuie stabilit care sunt esenţa şi finalitatea legii, unde vrem să ajungem şi, în definitiv, la ce folosim „Sănătatea”. Care e nu doar o marfă, ci şi o resursă naţională.  De aici pleacă totul.

Pentru că nu putem face din ea nici doar o piaţă (dublă – de servicii medicale, şi de asigurări), în care pacientul e doar clientul căruia toţi vor să-i dea cât mai puţin şi să-i ia cât mai mult (ştim cu se rezolvă „avariile” şi la RCA şi la Casco). Mai ales că orice piaţă va fi mereu controlată politic, chiar şi atunci când e privată – parcă şi văd cum casele private vor primi banii şi tot felul de alte deconturi după principiul „unii sunt mai egali decât ceilalţi” – regula atât de românească a „comisionării arieratelor”.

Dar nu putem nici s-o lăsăm aşa, ca acum, în regim de sanatoriu cu servicii de o stea, luat în concesiune de nişte bucătărese care pleacă seara acasă pe uşa din dos cu sarsanalele pline. Şi în care şi unii şi ceilalţi – „oaspeţii” şi „gazdele”, se păcălesc reciproc – unii se prefac că plătesc, ceilalţi se jură că nu fură. Pentru că socoteala asta arată: 4 miliarde de euro pe an pentru CNAS – din care un sfert sunt acoperiti de stat ca deficit, plus miliardul de euro cheltuit pe minister, plus aportul autorităţilor locale. Plus – atenţie! – suma uriaşă, neestimată pe care 4 din 5 români o lasă în buzunarul alb. Şi tot e ca dracu.

Ambele versiuni ignoră însăşi esenţa sistemului de Sănătate. Nu piaţă, nu sanatoriu. Ci un sistem care să ţină cetăţenii apţi de muncă şi eficienţi pentru cât mai mulţi ani – asta lăsând la o parte principiile de solidaritate şi civilizaţia sprijinului acordat unui semen aflat, temporar, în nevoie – astea vor fi mereu, în patria acestui popor „cald şi ospitalier” doar nişte idealisme. Altfel, degeaba o să creştem vârsta de pensionare la 70 de ani, dacă omul nu mai poate munci la 60 nici dacă ar ţine cu tot dinadinsul.

Sănătate!

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 9.10.2011

4 comentarii

  1. Marius Delaepicentru
    10.10.2011, 6:52 am

    Salut, Cristian!

    Tu pui în antiteză pricipiul pomenii şi principiul contributivităţii. Ambele sunt excesive, inechitabile şi inumane. Aşa e, discuţia cere mult mai multe nuanţe.

    Ai te rog răbdare, şi vei vedea cum se poate face pace între cele două dobitoace. Mai am cîteva episoade şi voi da şi formulele de calcul pentru situaţii pe care nici pricipiul pomenii, nici cel al contributivităţii nu le pot satisface fără să facă rău sănătăţii. Mai ales sănătăţii morale.

    Am descoperit principiul intermediar. L-am numit principiul contribuţiei. El responsabilizează, nivelează şi atenuează tensiuni. Ca o primă observaţie la descoperirea mea, în sănătatea finanţată din bani publici nu există deloc, dar deloc, principiul contributivităţii, iar la celălalt pol, sarcina dovedirii dreptului la pomană o are titularul.

    Fii pe fază!

    • Cristian Grosu
      10.10.2011, 8:33 am

      eu ridic o problemă – mult prea complexă pentru a o rezolva cu abacul ideologic.
      privim în jur şi vedem că, în timp ce pieţele se prăbuşesc, lumea îşi aminteşte că mâna de lucru e mai sigură pentru un stat decât orice plasament. de mâna de lucru sănătoasă vorbim. aici trebuie căutată soluţia şi aşa trebuie aşezat – pe termen mediu şi lung, sistemul. nici piaţă şi nici sanatoriu.
      aştept cu nerăbdare principiul.

  2. casandra
    10.10.2011, 11:51 am

    Domnule Grosu, textul acesta este cu adevarat cinstit.
    Daca ne pasa cu adevarat de acesta tara, ar trebui sa depasim (cel putin in chestiunea principiilor fundamentale ale arhitecturii sistemului) viziunile ideologice. Cu atat mai mult cu cat majoritatea politicienilor nostri emit doar lozinci ideologice, necunoscand in profunzime experientele altor tari.

    In primul rand, ar trebui sa ni se comunice tuturor date cat mai detaliate si relevante despre sistem. Un exemplu: se tot spune ca bugetul sanatatii este de zece ori mai mare acum decat in 1996, dar nimeni nu spune ca o foarte mare parte a acestor bani s-au investit in tehnologia candva cu totul absenta (RMN, CT, roboti medicali, aparatura in salile de operatie, analizoare automate, etc) la care se adauga investitiile in cladiri (clinici renovate, spitale renovate si acum inchise, centre de permanenta acum inchise). Daca am socoti cati bani publici s-au investit in imobile acum dezafectate si poate deja privatizate, ne-am cruci.
    Apoi, mecanisme din piata medicamentelor: doar pentru programele nationale de sanatate se fac licitatii la nivel national si se obtin preturi mai mici. In rest, Dumnezeu cu mila si profitul/comisionul aferent. Sunt tari in care farmaciile private se aprovizioneaza din Depozitele nationale. Iar importurile si licitatiile se fac centralizat, in cantitati mari si preturi mai mici. E adevarat, profitul farmaciilor nefiind urias, nu intalnesti 7 farmacii pe aceeasi strada! In Germania, intr-un orasel cu 20.000 d elocuitori (pe care-l stiu!) sunt doar 4 farmacii bine aprovizionate. Si, oricum, OMS a publicat rpin 2010 evolutia preturilor medicamentelor la nivel mondial: in 2008, fata de 2000, pretul medicamentelor crescuse cu 69%!
    Daca am face o analiza amanuntita a banilor cheltuiti in fiecare din ultimii 15 ani, am observa cat de multi bani nu s-au dus in servicii de sanatate, cat de mult am risipit doar pentru a alimenta niste conturi private. Am construit spitale in comune, inchise azi si intrate in circuitul comercial privat pe putini bani.
    Dar, NU IN ULTIMUL RAND, ar trebui sa ne uitam cinstit de ce se strang atat de putini bani la bugetul sanatatii. De ce lasam sa fie atat de “convenabil” patronilor si salariatilor sa declare salarii mici si sa plateasca contributii mai mici la fondul respectiv?
    Privatizarea sistemului intr-o tara in care salariul median este de 1500 lei este o adevarata crima cu premeditare. Cine va putea plati si asigurare privata, cand pentru hrana de toate zilele deja romanul mediu” plateste peste 43% din venit? Este o cale inchisa pentru Romania.
    Sigur, este o mica piata (buna si aceea!) pentru firmele de asigurari de sanatate lovite in interese prin alte tari…
    Ei, aceasta este o problema care nu poate fi solutionata de cativa insi stransi in cateva cabinete de demnitar. Trebuie sa discutam pornind de la filmul cinstit al sistemului, cu toate datele pe masa. Altfel, cu toate argumentele privind acordul cu FMI si BM, va pot asigura ca legea va fi schimbata in anul 2013. Oricate presiuni externe ar fi exercitate si oricate interese interne ar fi implicate, o lege care condamna la moarte si suferinta milioane de oameni nu va rezista. Este suficient sa ne gandim in cate orase mici si medii (in care mai exista spitale!) sunt persoane cu venituri suficiente pentru incheierea unor polite de asigurare privata de sanatate care sa le acopere procedurile medicale furnizate de spital. Daca sunt doar 50-100 asemenea persoane, in cel mult 2 ani acel spital moare. Ce facem, acceptam sa reziste comercial spitale doarin marile orase, unde exista “clienti” cu mai mare dare de mana si care au suficiente resurse pentru asigurari private de sanatate?
    Cea mai ieftina asigurare privata de sanatate (pentru un barbat de 23 de ani sanatos) existenta la noi acum costa 43 euro lunar (cea mai scumapa 80 euro). Pentru un bunic cardiac si diabetic de 80 de ani, asigurarea privata cea mai ieftina acum este de 490 euro lunar (cea mai scumpa este de 800 euro). Asigurarile mai ieftine implica o limita anuala a tratamentelro decontate si decontarea a doar 70% din cheltielile spitalizarii.
    Cati vor putea plati aceste sume? Cati pot plati chiar si un sfert din aceste sume, prespunand ca pachetul minimal al lui Boc ar acoperi destul de multe tratamente si proceduri?
    Domnule Grosu, suntem condusi nu de politicieni responsabili (oricat de drapta sau stanga s-ar recomanda a fi ei!), ci de niste contabili de camin cultural!

    • Cristian Grosu
      10.10.2011, 11:55 am

      aveti dreptate / despre asta si vorbim: viitorul sistem trebuie să fie nu doar corect, ci şi realist. să nu mai spunem că toate statisticile pe care lucrăm nu reuşesc să pronunţe o singură cifră: cât anume se fură. de mare folos ne-ar fi – am putea face corecţiile necesare:)

Lăsați un comentariu


Europa

Comisia Europeană va propune un nou proiect de buget multianual pentru a răspunde crizei coronavirus

Iulian Soare

Comisia Europeană va propune un nou proiect de buget multianual al UE pentru a a face faţă consecinţelor economice ale pandemiei de coronavirus, a anunţat,… Mai mult

Europa

Cancelarul Angela Merkel le cere germanilor să fie răbdători întrucât această criză va dura

Vladimir Ionescu

Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut sâmbătă concetăţenilor ei să manifeste răbdare faţă de măsurile restrictive impuse pentru a frâna răspândirea coronavirusului, ea recunoscând totodată… Mai mult

Stiri

Soluția USR pentru criza coronavirus: 830 de lei scutire de impozit și ajutor de urgență similar pentru șomeri

Vladimir Ionescu

USR consideră că statul ar trebui să se concentreze pe măsuri de transfer a resurselor către populație și propune în acest sens scutirea de impozit… Mai mult

Stiri

Ministrul Sănătății: Peste 200.000 de români au venit în țară și încă pe atât vor veni de Paște. Vârful crizei – a doua jumătate a lunii aprilie

Vladimir Ionescu

Autoritățile se pregătesc de scenariul 4, o ordonanță militară cu noi măsuri în acest sens urmând a fi publicată, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru,… Mai mult

Stiri

VIDEO / Elisabeta Moraru: Nevoile de digitalizare ale companiilor și propunerile AMCHAM

Redacţia

Criza COVID-19 și provocările sale pentru companiile membre AMCHAM, în special nevoi de digitalizare sunt hot topics relevante pentru întreaga economie, despre care a vorbit… Mai mult

Stiri

VIDEO / Răzvan Enache, Google: Cum putem lucra online mai rapid, mai sigur și mai colaborativ

Redacţia

Cele mai multe companii și-au mutat activitatea online, ceea ce necesită numeroase soluții tehnice, precum cele oferite de Google. La video-conferința în direct: „Soluții pentru mutarea… Mai mult

Stiri

VIDEO / Bogdan Botezatu, Bitdefender: Securitatea datelor și a informațiilor în timpul lucrului de acasă

Redacţia

Mutarea activității companiilor în mare parte pe „lucrul de acasă” aduce cu sine provocări serioase în privința securității informațiilor și a datelor pe care le… Mai mult