Capcana ideologizării Sănătăţii - CursDeGuvernare.ro
joi

21 octombrie, 2021

Capcana ideologizării Sănătăţii

9 octombrie, 2011



citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Salut, Cristian!

    Tu pui în antiteză pricipiul pomenii şi principiul contributivităţii. Ambele sunt excesive, inechitabile şi inumane. Aşa e, discuţia cere mult mai multe nuanţe.

    Ai te rog răbdare, şi vei vedea cum se poate face pace între cele două dobitoace. Mai am cîteva episoade şi voi da şi formulele de calcul pentru situaţii pe care nici pricipiul pomenii, nici cel al contributivităţii nu le pot satisface fără să facă rău sănătăţii. Mai ales sănătăţii morale.

    Am descoperit principiul intermediar. L-am numit principiul contribuţiei. El responsabilizează, nivelează şi atenuează tensiuni. Ca o primă observaţie la descoperirea mea, în sănătatea finanţată din bani publici nu există deloc, dar deloc, principiul contributivităţii, iar la celălalt pol, sarcina dovedirii dreptului la pomană o are titularul.

    Fii pe fază!

    1. eu ridic o problemă – mult prea complexă pentru a o rezolva cu abacul ideologic.
      privim în jur şi vedem că, în timp ce pieţele se prăbuşesc, lumea îşi aminteşte că mâna de lucru e mai sigură pentru un stat decât orice plasament. de mâna de lucru sănătoasă vorbim. aici trebuie căutată soluţia şi aşa trebuie aşezat – pe termen mediu şi lung, sistemul. nici piaţă şi nici sanatoriu.
      aştept cu nerăbdare principiul.

  2. Domnule Grosu, textul acesta este cu adevarat cinstit.
    Daca ne pasa cu adevarat de acesta tara, ar trebui sa depasim (cel putin in chestiunea principiilor fundamentale ale arhitecturii sistemului) viziunile ideologice. Cu atat mai mult cu cat majoritatea politicienilor nostri emit doar lozinci ideologice, necunoscand in profunzime experientele altor tari.

    In primul rand, ar trebui sa ni se comunice tuturor date cat mai detaliate si relevante despre sistem. Un exemplu: se tot spune ca bugetul sanatatii este de zece ori mai mare acum decat in 1996, dar nimeni nu spune ca o foarte mare parte a acestor bani s-au investit in tehnologia candva cu totul absenta (RMN, CT, roboti medicali, aparatura in salile de operatie, analizoare automate, etc) la care se adauga investitiile in cladiri (clinici renovate, spitale renovate si acum inchise, centre de permanenta acum inchise). Daca am socoti cati bani publici s-au investit in imobile acum dezafectate si poate deja privatizate, ne-am cruci.
    Apoi, mecanisme din piata medicamentelor: doar pentru programele nationale de sanatate se fac licitatii la nivel national si se obtin preturi mai mici. In rest, Dumnezeu cu mila si profitul/comisionul aferent. Sunt tari in care farmaciile private se aprovizioneaza din Depozitele nationale. Iar importurile si licitatiile se fac centralizat, in cantitati mari si preturi mai mici. E adevarat, profitul farmaciilor nefiind urias, nu intalnesti 7 farmacii pe aceeasi strada! In Germania, intr-un orasel cu 20.000 d elocuitori (pe care-l stiu!) sunt doar 4 farmacii bine aprovizionate. Si, oricum, OMS a publicat rpin 2010 evolutia preturilor medicamentelor la nivel mondial: in 2008, fata de 2000, pretul medicamentelor crescuse cu 69%!
    Daca am face o analiza amanuntita a banilor cheltuiti in fiecare din ultimii 15 ani, am observa cat de multi bani nu s-au dus in servicii de sanatate, cat de mult am risipit doar pentru a alimenta niste conturi private. Am construit spitale in comune, inchise azi si intrate in circuitul comercial privat pe putini bani.
    Dar, NU IN ULTIMUL RAND, ar trebui sa ne uitam cinstit de ce se strang atat de putini bani la bugetul sanatatii. De ce lasam sa fie atat de „convenabil” patronilor si salariatilor sa declare salarii mici si sa plateasca contributii mai mici la fondul respectiv?
    Privatizarea sistemului intr-o tara in care salariul median este de 1500 lei este o adevarata crima cu premeditare. Cine va putea plati si asigurare privata, cand pentru hrana de toate zilele deja romanul mediu” plateste peste 43% din venit? Este o cale inchisa pentru Romania.
    Sigur, este o mica piata (buna si aceea!) pentru firmele de asigurari de sanatate lovite in interese prin alte tari…
    Ei, aceasta este o problema care nu poate fi solutionata de cativa insi stransi in cateva cabinete de demnitar. Trebuie sa discutam pornind de la filmul cinstit al sistemului, cu toate datele pe masa. Altfel, cu toate argumentele privind acordul cu FMI si BM, va pot asigura ca legea va fi schimbata in anul 2013. Oricate presiuni externe ar fi exercitate si oricate interese interne ar fi implicate, o lege care condamna la moarte si suferinta milioane de oameni nu va rezista. Este suficient sa ne gandim in cate orase mici si medii (in care mai exista spitale!) sunt persoane cu venituri suficiente pentru incheierea unor polite de asigurare privata de sanatate care sa le acopere procedurile medicale furnizate de spital. Daca sunt doar 50-100 asemenea persoane, in cel mult 2 ani acel spital moare. Ce facem, acceptam sa reziste comercial spitale doarin marile orase, unde exista „clienti” cu mai mare dare de mana si care au suficiente resurse pentru asigurari private de sanatate?
    Cea mai ieftina asigurare privata de sanatate (pentru un barbat de 23 de ani sanatos) existenta la noi acum costa 43 euro lunar (cea mai scumapa 80 euro). Pentru un bunic cardiac si diabetic de 80 de ani, asigurarea privata cea mai ieftina acum este de 490 euro lunar (cea mai scumpa este de 800 euro). Asigurarile mai ieftine implica o limita anuala a tratamentelro decontate si decontarea a doar 70% din cheltielile spitalizarii.
    Cati vor putea plati aceste sume? Cati pot plati chiar si un sfert din aceste sume, prespunand ca pachetul minimal al lui Boc ar acoperi destul de multe tratamente si proceduri?
    Domnule Grosu, suntem condusi nu de politicieni responsabili (oricat de drapta sau stanga s-ar recomanda a fi ei!), ci de niste contabili de camin cultural!

    1. aveti dreptate / despre asta si vorbim: viitorul sistem trebuie să fie nu doar corect, ci şi realist. să nu mai spunem că toate statisticile pe care lucrăm nu reuşesc să pronunţe o singură cifră: cât anume se fură. de mare folos ne-ar fi – am putea face corecţiile necesare:)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

4 răspunsuri

  1. Salut, Cristian!

    Tu pui în antiteză pricipiul pomenii şi principiul contributivităţii. Ambele sunt excesive, inechitabile şi inumane. Aşa e, discuţia cere mult mai multe nuanţe.

    Ai te rog răbdare, şi vei vedea cum se poate face pace între cele două dobitoace. Mai am cîteva episoade şi voi da şi formulele de calcul pentru situaţii pe care nici pricipiul pomenii, nici cel al contributivităţii nu le pot satisface fără să facă rău sănătăţii. Mai ales sănătăţii morale.

    Am descoperit principiul intermediar. L-am numit principiul contribuţiei. El responsabilizează, nivelează şi atenuează tensiuni. Ca o primă observaţie la descoperirea mea, în sănătatea finanţată din bani publici nu există deloc, dar deloc, principiul contributivităţii, iar la celălalt pol, sarcina dovedirii dreptului la pomană o are titularul.

    Fii pe fază!

    1. eu ridic o problemă – mult prea complexă pentru a o rezolva cu abacul ideologic.
      privim în jur şi vedem că, în timp ce pieţele se prăbuşesc, lumea îşi aminteşte că mâna de lucru e mai sigură pentru un stat decât orice plasament. de mâna de lucru sănătoasă vorbim. aici trebuie căutată soluţia şi aşa trebuie aşezat – pe termen mediu şi lung, sistemul. nici piaţă şi nici sanatoriu.
      aştept cu nerăbdare principiul.

  2. Domnule Grosu, textul acesta este cu adevarat cinstit.
    Daca ne pasa cu adevarat de acesta tara, ar trebui sa depasim (cel putin in chestiunea principiilor fundamentale ale arhitecturii sistemului) viziunile ideologice. Cu atat mai mult cu cat majoritatea politicienilor nostri emit doar lozinci ideologice, necunoscand in profunzime experientele altor tari.

    In primul rand, ar trebui sa ni se comunice tuturor date cat mai detaliate si relevante despre sistem. Un exemplu: se tot spune ca bugetul sanatatii este de zece ori mai mare acum decat in 1996, dar nimeni nu spune ca o foarte mare parte a acestor bani s-au investit in tehnologia candva cu totul absenta (RMN, CT, roboti medicali, aparatura in salile de operatie, analizoare automate, etc) la care se adauga investitiile in cladiri (clinici renovate, spitale renovate si acum inchise, centre de permanenta acum inchise). Daca am socoti cati bani publici s-au investit in imobile acum dezafectate si poate deja privatizate, ne-am cruci.
    Apoi, mecanisme din piata medicamentelor: doar pentru programele nationale de sanatate se fac licitatii la nivel national si se obtin preturi mai mici. In rest, Dumnezeu cu mila si profitul/comisionul aferent. Sunt tari in care farmaciile private se aprovizioneaza din Depozitele nationale. Iar importurile si licitatiile se fac centralizat, in cantitati mari si preturi mai mici. E adevarat, profitul farmaciilor nefiind urias, nu intalnesti 7 farmacii pe aceeasi strada! In Germania, intr-un orasel cu 20.000 d elocuitori (pe care-l stiu!) sunt doar 4 farmacii bine aprovizionate. Si, oricum, OMS a publicat rpin 2010 evolutia preturilor medicamentelor la nivel mondial: in 2008, fata de 2000, pretul medicamentelor crescuse cu 69%!
    Daca am face o analiza amanuntita a banilor cheltuiti in fiecare din ultimii 15 ani, am observa cat de multi bani nu s-au dus in servicii de sanatate, cat de mult am risipit doar pentru a alimenta niste conturi private. Am construit spitale in comune, inchise azi si intrate in circuitul comercial privat pe putini bani.
    Dar, NU IN ULTIMUL RAND, ar trebui sa ne uitam cinstit de ce se strang atat de putini bani la bugetul sanatatii. De ce lasam sa fie atat de „convenabil” patronilor si salariatilor sa declare salarii mici si sa plateasca contributii mai mici la fondul respectiv?
    Privatizarea sistemului intr-o tara in care salariul median este de 1500 lei este o adevarata crima cu premeditare. Cine va putea plati si asigurare privata, cand pentru hrana de toate zilele deja romanul mediu” plateste peste 43% din venit? Este o cale inchisa pentru Romania.
    Sigur, este o mica piata (buna si aceea!) pentru firmele de asigurari de sanatate lovite in interese prin alte tari…
    Ei, aceasta este o problema care nu poate fi solutionata de cativa insi stransi in cateva cabinete de demnitar. Trebuie sa discutam pornind de la filmul cinstit al sistemului, cu toate datele pe masa. Altfel, cu toate argumentele privind acordul cu FMI si BM, va pot asigura ca legea va fi schimbata in anul 2013. Oricate presiuni externe ar fi exercitate si oricate interese interne ar fi implicate, o lege care condamna la moarte si suferinta milioane de oameni nu va rezista. Este suficient sa ne gandim in cate orase mici si medii (in care mai exista spitale!) sunt persoane cu venituri suficiente pentru incheierea unor polite de asigurare privata de sanatate care sa le acopere procedurile medicale furnizate de spital. Daca sunt doar 50-100 asemenea persoane, in cel mult 2 ani acel spital moare. Ce facem, acceptam sa reziste comercial spitale doarin marile orase, unde exista „clienti” cu mai mare dare de mana si care au suficiente resurse pentru asigurari private de sanatate?
    Cea mai ieftina asigurare privata de sanatate (pentru un barbat de 23 de ani sanatos) existenta la noi acum costa 43 euro lunar (cea mai scumapa 80 euro). Pentru un bunic cardiac si diabetic de 80 de ani, asigurarea privata cea mai ieftina acum este de 490 euro lunar (cea mai scumpa este de 800 euro). Asigurarile mai ieftine implica o limita anuala a tratamentelro decontate si decontarea a doar 70% din cheltielile spitalizarii.
    Cati vor putea plati aceste sume? Cati pot plati chiar si un sfert din aceste sume, prespunand ca pachetul minimal al lui Boc ar acoperi destul de multe tratamente si proceduri?
    Domnule Grosu, suntem condusi nu de politicieni responsabili (oricat de drapta sau stanga s-ar recomanda a fi ei!), ci de niste contabili de camin cultural!

    1. aveti dreptate / despre asta si vorbim: viitorul sistem trebuie să fie nu doar corect, ci şi realist. să nu mai spunem că toate statisticile pe care lucrăm nu reuşesc să pronunţe o singură cifră: cât anume se fură. de mare folos ne-ar fi – am putea face corecţiile necesare:)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr