Bacalaureat: Daniel şi Dacian la examen

Haideţi că putem, măcar o săptămână, să nu fim nici cârcotaşi, nici eurofici. E drept că Bacalaureatul de anul ăsta ne-a arătat ceea ce ştiam de multă vreme: abia o treime dintre absolvenţii de liceu ar sta în picioare la un examen corect pe cunoştinţe. Şi că tot restul au fost raportări aduse din condei. Unde mai pui că, nişte ani la rând, media de Bac intra în calculul notelor de admitere la facultate, şi bineînţeles că intransigenţa profesorilor îi dezavantaja tocmai pe cei stresaţi să înveţe: zecele luat pe copiatelea la un liceu agroindustrial dintr-o comuna mai răsărită (unde însuşi directorul păzea uşa) era perfect egal cu cel smuls cu ovaţii şi olimpiade la un liceu de elită din Bucureşti.

Să nu fim cârcotaşi, dar să nu ne abţinem mai mult de o săptămână. Sunt cel puţin trei motive pentru care presa, „opinia publică” şi, de ce nu, însuşi Sistemul trebuie să-şi reaia presiunile pe ministrul Daniel Funeriu.

În primul rând, pentru că, privit din dealul mitropoliei, această asumare a dezbrăcării de ipocrizie e o victorie tehnică, în cel mai pur sens al cuvântului. A fost suficient să fie instalate camere de luat vederi şi, astfel, să se oprească furtul. Dar asta înseamnă că ne-am asumat doar efectele bolii: n-am pus nici măcar un diagnostic corect şi nepopulist, darămite să mai avem şi tratament.

În al doilea rând, acest diagnostic trebuie căutat în „cunoştinţele” pe care nu le-au avut absolvenţii. E adevărat: nu se mai citeşte. Nu se mai munceşte. În afară de cei care au un plan de viaţă şi care se înscriu la o facultate anume având limpede în minte care ce vor face după absolvire, toţi ceilalţi „bifează”: „dă naşpa” să n-ai măcar liceul.

Dar: şi dacă ar avea „aceste cunoştiţe” la ce le-ar folosi? Programele şcolare sunt pline nu doar de anacronisme, nu doar că sunt rupte de realitatea pe care o are de înţeles şi înfruntat absolventul după şcoală, dar uneori sunt inepte de-a binelea. Am suportat cu stoicism în ultimii 15 ani toate experimentele pe care Sistemul le-a făcut pe patru dintre copii mei. Anul acesta, proaspătul intrat la un liceu „de elită”, a început literatura cu o lucrare despre Creangă…

Ei bine, abia aici încă n-a arătat mare lucru Daniel Funeriu. Să zicem că n-o fi apucat – asta e problema reală, a tuturor miniştrilor, şi nu „marea nedreptate” pe care o clamează cei din tabăra cealaltă. Căci pericolul care-l paşte pe Funeriu este să-l ia şi pe el valul acestui mic eroism politic şi să uite că treaba lui nu e să ne arate ceea ce ştiam deja. Pentru că asta e primul pas în smârcul politic în care Educaţia românească bâjbâie de ani buni. De altfel, nu-mi amintesc nici un ministru al Educaţiei care să nu se fi extaziat de măsurile cu care „schimba”, odata la 2-3 ani, „sistemul”.

Or: un simplu google după declaraţiile lui Daniel Funeriu, şi cinci-zece minute de urmărit prestaţia ministrului la „tocşourile” prietene ne arată un tânar a cărui sete de cariera politică (în sensul foarte românesc al termenului) e prea vizibilă. Daniel Funeriu tocmai dă examenul de ministru, iar declaraţiile sale arată că tocmai copiază. Copiază modul de-a „ministeria” al tuturor guvernelor pe care le dispreţuieşte cu orice ocazie. Şi-i păcat – şi petru el, nu doar pentru Educaţie. Căci, să mai spunem că, între lucrurile detestabile care macină societatea românească, „furtul” (de bani, de putere, de diplome, de orice fel etc) nu e singurul detestabil? Şi că acest „furt” e consecinţa unor sechele de comportament – începând de la cel public şi până în preajma omului de rând?

Hai acum să nu mai facem mişto de „loaze” şi de şcolari „furăcioşi” şi depăşiţi de vremea lor, şi să aducem problema între adulţii responsabili. Acolo unde Daniel Funeriu şi echipa lui (dacă are aşa ceva) trebuie să muncească în tăcere. „Tehnic” – dar în alt sens decât cel care priveşte montarea de camere de luat vederi în şcoli. OK, ne-a arătat ce era de arătat – acum înapoi, la muncă, la adevărata miză a reformării Educaţiei.

Altfel, o să ne pomenim că acest spectacol al găunoşeniei Sistemului seamănă cu cel dat de Ceauşescu în ultimul lui an, când a poruncit ca toate restaurantele să renunţe la perdele şi draperii, ca să se vadă din stradă că nu e nimic înauntru. E drept, n-a mai apucat să bage şi mâncare – nici n-ar fi avut de unde.

Iar dacă Daniel Funeriu – care promite a fi un curajos şi determinat ministru – crede că nu are nicio şansă dacă nu intră în circul politic, să se uite puţin la colegul său de generaţie. Zilele acestea se află în ţară (mâine va fi la Camera deputaţilor) Dacian Cioloş. Omul ăsta şi-a dat Bacul: competenţă, viziune, plan, şi acea decenţă – aproape umilinţă – cu care se fac lucrurile bune. Exact tipul de om care să crească odată cu un guvern al său, din care să facă parte, tot pe Educaţie, şi Daniel Funeriu.