marți

19 martie, 2024

19 octombrie, 2011

Nu, nu e vorba de ajutoare sociale date celor care n-ar trebui să le primească.

Intrăm în al patrulea an al crizei şi în cel de-al treilea al presiunilor pentru ajustare ale FMI. O concluzie lapidară: la întâlnirea de peste două săptămâni, numai dacă domnul Jeffrey Franks dă lumea afară şi-l ia pe domnul Emil Boc la bătaie are şi România o şansă să scape de pierderile de miliarde (de euro!) ale companiilor de stat. Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.

Dar în practica dreptei româneşti, restructurarea şi privatizarea n-au fost priorităţi (e singurul loc de unde nu s-a tăiat serios!) – au fost alte lucruri de făcut.

Ultimele cifre (se pot vedea AICI şi AICI) arată însă că protecţia de care companiile de stat s-au bucurat ŞI sub cabinetele domnului Emil Boc e mult mai adâncă decât dezbaterile de idei care animă dreapta de guvernare.

Care-i problema cu „companiile de stat”.

1. Mai întâi, ele au consumat în ultimii ani câteva bune miliarde de euro, în condiţiile în care s-au făcut tăieri de câteva zeci sau sute de milioane de la programe şi proiecte care au compromis firavele politici publice – puse pe roate nu de guvern, ci crescute, pur şi simplu, după nevoile societăţii, ca firele de iarbă prin asfalt.

Cifrele sunt necruţătoare: ni se va fixa o ţintă de deficit de sub 3% (că alţi bani nici nu sunt), din care circa 1% vor fi „neutralizaţi” de pierderile celor 10 companii de stat care vor fi trecute în deficit. Economiştii, macroeconomiştii şi tehnicienii care lucrează la buget ştiu ce înseamnă asta: ajustările vor trebui să reducă şi mai mult din cheltuieli, „leneşii” vor strânge cureaua de încă 1% din PIB în plus. Iar asta nu-i totul: pentru că EUROSTAT nu-i obişnuit cu raportările false din timpul lui Ceauşescu, alte 18 companii de stat se află în monitorizare.

Premiera momentului: aceşti mastodonţi (păstraţi ineficienţi tocmai ca să dirijeze bani publici către clientela de toate culorile politice) confiscă acum o treime din dreptul statului de-a a se împrumuta pentru investiţii şi politici publice. Concurează, adică, cu „massa” plătitorilor  de taxe, şi-şi ia partea leului.

2. În al doilea rând: pentru că dreapta aflată de trei ani la putere a păstrat cu grijă acest comunism mumificat în structura statului – n-a reformat ce era de reformat, n-a privatizat ce era de privatizat şi n-a introdus în piaţă serviciile acestor companii – acum o va face prost.

Pe vârful crizei şi în groapa pieţelor, după ce trei ani nu s-a făcut nimic, statul va vinde ieftin şi în pierdere ceea ce are de vândut şi va restructura în cel mai nefast moment cu putinţă. Să ne gândim numai la deficitul care ne-ar putea aştepta la fondul de şomaj, sau la salariile compensatorii – acolo unde trebuie (de fapt, trebuia de ani de zile) să se facă disponibilizări.

Să ne înţelegem: nu vorbim de companiile considerate – şi aici, şi într-un capitalism precum cel al SUA – ca fiind strategice, şi care trebuie sărămână la stat. Dar încerc să-mi închipui responsabilitatea administratorului unei companii strategice în SUA, în comparaţie cu aplombul vesel al secretarelor de parlamentari numite în tot felul de Consilii de Administraţie… Pentru că si despre asta vorbim.

Crima organizată din companiile de stat. Organizată chiar de stat

De fapt, e impropriu să vorbim de aceşti mastodonţi în termeni de „companii de stat”.

Tocmai pentru că aceste companii „de stat” au fost primele entităţi „privatizate” după împuşcarea lui Ceauşescu. Ele aveau capitalul, iar în culise s-au lipit la ele adevăraţii „asociaţi”: particularii care, în nume personal sau prin firme intermediare, le-au devalizat.

Schema a funcţionat vreme de 21 de ani după una din cele mai clasice scheme ale crimei organizate – aceea că în scriptele unei firme treci ca administrator un iresponsabil cu acte în regulă, care nu răspunde penal: adevăraţii beneficiari ai companiei sunt în spate, iar în acte e trecut un intermediar: statul.

Acest lucru a fost, vreme de 21 de ani, politică guvernamentală, indiferent de delirul ideologic al fiecărui premier în parte.

Când spun 21 de ani, înseamnă că e vorba şi de ultimii 3. Tocmai de aia dreapta nu a rezolvat problema „companiilor de stat”: pentru că, mă-nţelegi, ele au fost tot timpul „privatizate”. Iar obligaţia statului a fost mereu aceea de a pompa bani în ele, ca să aibă cash-flow clientela proprietară de facto.

Nota de plată vine acum, în octombrie 2011: pierderile acestor companii vor fi trecute în deficit. Iar acest lucru îngustează până la sufocare marja statului de-a dezvolta politici publice. Iar banii nu mai sunt, tocmai pentru că au fost.

FMI a spus STOP, titularul din acte al companiilor de stat trebuie să recunoască public că va rupe de la gura plătitorilor de taxe pentru fiecare leuţ aruncat în pierderile statului, devenite profit pentru unii particulari: că doar acolo se duc „arieratele” şi subvenţiile.

De fapt, asta şi subminează capitalismul românesc: banii aflaţi în afara regulilor pieţei au început să concureze banii câştigaţi în piaţa liberă. (Apropo: să ai monopol – cum au multe din companile cu probleme – şi să ai pierderi, cum se cheamă asta în capitalism?). Criza n-a făcut altceva decât a amplificat acest fenomen, şi aşa am ajuns să avem statul pe care-l avem.

Desigur, se pot găsi care să susţină că guvernul domnului Boc a început deja demersurile pentru restructurare, că sunt în curs diligenţele pentru implementarea managementului privat în companiile de stat. Aşa o fi. Dar şi aici sunt două mari obiecţii.

Prima: nu e sigur că aceasta e soluţia – chiar şi pentru managerii privaţi procentele la bonusul de performanţă vor fi întotdeauna mai mici decât procentele din contractele acordate preferenţial. Dar, în fine, trebuie început de undeva.

A doua observaţie: toată lumea vorbeşte, vorbeşte şi se moşmodeşte – acest proces decurge atât de încet, încât, în cazul fericit – el se va întinde până la finele mandatului domnului Boc. E de înţeles: în contractele clientelei cu companiile de stat, fiecare lună contează, nu trebuie ignorată nicio săptămână în acumularea arieratelor în caz de opoziţie, şi nu trebuie ratată nicio zi de pierderi.

Abia pe ultimele luni de mandat va fi raportată restructurarea, iar actualul premier va poza în erou al dreptei.

La cât se va fi ridicat până atunci factura celor 4 ani de nerestructurare? Pentru că abia aceste miliarde ale monopoliştilor politici sunt factura de stânga a acestui guvern de dreapta. Nu banii aruncaţi pe populismele banale – încă o mlaştină pe care guvernul nu ştie să o asaneze – să ne uităm cum legea asistenţei sociale nu reuşeşte să treacă de Senat şi din cauza absenteismului parlamentarilor din coaliţie.

De altfel, mă îndoiesc că măcar în zona socială ar exista voinţă pentru o dreaptă lucidă şi responsabilă: de ce avem, oare, impresia că, dacă mâine domnul Jeffrey Franks ar ridica puţin presiunea de pe scrisoarea de intenţie, ar începe să plouă cu „măriri”, suplimente, indexări şi alte bomboane electorale (în loc de investiţii şi politici) – vândute, desigur, tot cu argumente de dreapta?

Revenind la companiile de stat: vorbeam mai sus de „plătitorii de taxe”. Foarte prezent în discursurile ultimelor luni acest „plătitor de taxe”, pe care-l caină şi mângâie pe creştet toată dreapta. Dar o dreaptă autentică nu se concentrează atât pe taxe, cât pe gestionarea lor judicioasă. Sigur că e mai uşor să dai vina pe leneşi, decât să administrezi bine taxele adunate. Mai ales că, în capitalismul nostru, lucrurile stau puţin invers: guvernul adună miliardele de euro din taxe şi le bagă în „bidoanele” companiilor de stat.

Pentru cine nu-şi mai aminteşte ce sunt „bidoanele”. La începutul anilor 2000, în scandalul Vântu-BRS (devalizarea Băncii Române de Scont) a ieşit la iveală mecanismul prin care dispăreau banii din bancă. Conturile erau golite iar banii erau viraţi în „bidoane”: conturi mai mari, de unde se alimentau delapidatorii. Banca a picat când s-au golit bidoanele. Ce să-i faci –  bancă privată: n-avea cine să treacă bidoanele la deficitul public şi să le realimenteze anual.

PS:

Câteva vorbe şi despre „companiile de stat” ale stângii. Mă număr printre cei care se întreabă din când în când cum ar fi guvernat stânga, în cazul că domnul Mircea Geoană ar fi câştigat alegerile, iar companiile de stat ar fi funcţionat nu doar sub populismele stângii, ci mai ales sub „guvernanţa” mogulilor care au pus umărul la campania sa electorală. Pot să jur unde ar fi ajuns Poşta Română. Ei, da – aia „factură de dreapta”!



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

21 de răspunsuri

  1. Luuuung articol! Mai concentrat, ar contine 4 fraze!

    1. Companiile de stat au căpuşe (excelent spirit de observaţie).
    2. D-l Jeffrey Franks are dreptate.
    3. D-l Jeffrey Franks are întotdeauna dreptate.
    4. Când d-l Jeffrey Franks nu are dreptate revenim la afirmaţia 2.

    1. sunt incomplete cele 4 ale Dvs. mai adaugaţi:
      + companiile de stat sunt tinute in viaţa pe pierderi si cu orice preţ de o guvernare care vorbeste de măsuri şi de principii de dreapta.
      + in timp ce ţine în viaţă pe pierdere companiile statului, guvernarea taie din toate părţile, invocând principii de dreapta.
      + acum tocmai are loc o premieră: pierderile acestor companii vor fi trecute în deficit dupa acceptiunea Eurostat – în deficitul limitat de o intă pe care chiar nu ai voie să nu o respecţi dacă mai vrei bani; aşa că ele „împart” împrumuturile cu statul, care ar trebui să se împrumte pentru investiţii şi politici publice.e pentru prima oară de la intrarea in UE când o treime (sau chiar mai mult) sin deficit e produs de aceste companii.
      + o altă premieră: niciodata în cei 20 de ani statul n-ar fi vândut aşa de prost ca acum – în criză şi cu pieţele prăbuşite.
      + nici că se putea un moment mai prost pentru restructurări: asta presupune şi costuri sociale pe care statul – de dreapta, nu-i aşa? – nu văd cum şi le-ar permite, decât invocând lenea poporului.
      +…
      +..

      şi mai sunt, vă asigur. dar puteţi rămne doar la alea patru ale Dvs, deşi rataţi, astfel, noutatea momentului.

      1. ma insel sau datoriile companiilor publice nu au fost pana acum adugate la deficit? abia acum (indiferent de culoarea viitoarei guvernari) in conditiile „aprobarii” bugetului la CE, guvernele vor da din pinteni. Pe de alta parte, a vrea Hidroelectrica cu profit mare (ca sa intre in bugetul statului) si a tine pretul kwh jos este misiune imposibila.

        1. el au fost suportate si până acum în deficit. acum însă, când toată lumea e cu ochii pe ţinta de deficit, pierderile lor sunt riguros contabilizate, căci restrâng dreptul statului de-a face deficit în toate celelalte părţi. iar deficit ar trebui să insemne, pentru stat, investitii si politici publice.

      2. Nu doar pierderile sunt bagate la deficit, mai exista si GARANTIILE BANCARE! Astea tot in deficit sunt luate in calcul.

        Motiv pentru care NU se mai dau, ca acum s-a stabilit plafonul si pragul de sus ala rece si capitalist de care dau toti cu capul de raman cu stele verzi.

        Doar trebuie cumva sa scape si chinezii aia de dolari, nu? Ce s-ar intampla daca n-ar fi nimic la vanzare..

  2. nu e vorba doar de monopol; e vorba si de subventii, si de neplata taxelor si contributiilor de catre aceste companii (sunt de departe campioane aici)
    e ciudat ca din tabara de dreapta cam nimeni nu a insistat asupra acestui aspect, s-a preferat proslavirea taierilor si celorlalte masuri binecunoscute
    de la Boc nimeni nu are pretentii, dar Basescu nu poate pretinde ca nu stia ce se intampla in companiile detinute de stat

    1. in pdl sunt câţiva lucizi care-şi dau seama că dreapta ar fi trebuit sa se ocupe de restructurare, privatizare, reformate etc în companiile de stat. dar pe ăia nu-i ascultă nimeni. cum să te atingi de bidoane?

  3. – au fost doar 2 PM competenti: Stolojan si Isarescu; cu domniile lor au fost putinele perioade in care activitatea guvernului a parut a avea sens/ a treia perioada respirabila au fost primii doi ani ai lui Calin File de Poveste, cand amicul era sub supravegherea UE, in vederea primirii Ro in clubul european; ironia soartei e ca azi te-ntrebi daca a meritat pana si acest lucru …
    – cu toate cuvintele de alint pe care le merita, sub Emil C. si Conventia Democrata au fost desfiintate Consiliile de Administratie la companiile de stat si inlocuite cu Administratorul Unic, cu contract de management/ ca totul s-a sfarsit in grotesc, nu-i de mirare pe plaiurile noastre

    1. din pacate, lumea nu prea mai are ochi pentru romania; si odata ce si-au vazut sacii in caruta (intrarea in ue), guvernele noastre s-au reintors la obiceiurile din anii 90.
      un exemplu (altul): ma intreb unde ar fi avantul reformator (atata cat e) din justitie, daca nu am fi sub monitorizarea MVC

  4. Adică acele companii de stat sunt private. Păstrează doar o aparență de legătură cu statul ca să se poată alimenta de la stat pentru continuarea căpușării. Acolo, o afacere mai inteligentă…

    Chiar nu înțeleg de ce e chestia asta de stânga. Unde e oropsirea sărmanilor?

    1. e o formă de etatism aparent. unul din argumentele majorităţii guvernelor de până acum pentru a nu restructura aceste companii a fost argumentul social: acceptăm pierderi, dar de astea depind zecile de mii de salariaţi care… – şi aşa mai departe. să nu mai vorbim că un guvern de dreapta ar fi retras cât de mult se putea statul din aceste companii – desiigur, acolo unde nu vorbim de importanţa lor strategică.

      1. cristi, pana la urma o companie de stat e un joc cu suma nula (fata de buget). sau gresesc? a nu se uita ca -profitand de monopol- e suficent sa mareasca pretul produslui/serviciului cu fractiune si devine ultra-banoasa. Idem pt. orice subventie platita producatorului.

        1. monopol nu înseamna să pui pteţul pe care-l doreşti profitând că nu ai concurenţă (pentru asta exista consiliul concurentei ca institutie). monopol înseamnă, în primul rând, că ai piaţă garantată, pe care nu o mai îmarţi i cu alţii. problema acolo e a gestiunii cheltuielilor – mai pe sleau spus, a achizitiilor publice. adică a licitatiilor aranjate, a incredintarilor directe, a modificării din mers a contractelor – până la haosul organizatoric.

      2. Etatismul aparent este o negare a etatismului. Adică dacă etatism însemană stânga (nu sunt convins, uneori statul este în slujba bogaților) atunci noi avem ceva opus stângii. Adică a fi „de dreapta” în România este de-a dreptul criminal. Ceea ce cred că a înțeles Crin Antonescu.

        1. nu ştiu cine ce a înţeles. aveti dreptate că „aparent” neagă sensul etatismului – dar în asta şi constă paradoxul pe care am înrecat să-l explic: statul e în acte, dar adevăraţii beneficiari şi „asociaţi” ai companiei sunt privati.

          1. Deci, în plan politic, cei puțini care cred în statul cinstit și în piața cinstită ar trebui să se alieze împotriva acestui comunism degenerat înfiltrat peste tot. Ceva în genul intențiilor fostei Convenții Democrate. Asta – dacă nu sunt tâmpiți, gargariști luptând să ajungă și ei la ciolan…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

21 de răspunsuri

  1. Luuuung articol! Mai concentrat, ar contine 4 fraze!

    1. Companiile de stat au căpuşe (excelent spirit de observaţie).
    2. D-l Jeffrey Franks are dreptate.
    3. D-l Jeffrey Franks are întotdeauna dreptate.
    4. Când d-l Jeffrey Franks nu are dreptate revenim la afirmaţia 2.

    1. sunt incomplete cele 4 ale Dvs. mai adaugaţi:
      + companiile de stat sunt tinute in viaţa pe pierderi si cu orice preţ de o guvernare care vorbeste de măsuri şi de principii de dreapta.
      + in timp ce ţine în viaţă pe pierdere companiile statului, guvernarea taie din toate părţile, invocând principii de dreapta.
      + acum tocmai are loc o premieră: pierderile acestor companii vor fi trecute în deficit dupa acceptiunea Eurostat – în deficitul limitat de o intă pe care chiar nu ai voie să nu o respecţi dacă mai vrei bani; aşa că ele „împart” împrumuturile cu statul, care ar trebui să se împrumte pentru investiţii şi politici publice.e pentru prima oară de la intrarea in UE când o treime (sau chiar mai mult) sin deficit e produs de aceste companii.
      + o altă premieră: niciodata în cei 20 de ani statul n-ar fi vândut aşa de prost ca acum – în criză şi cu pieţele prăbuşite.
      + nici că se putea un moment mai prost pentru restructurări: asta presupune şi costuri sociale pe care statul – de dreapta, nu-i aşa? – nu văd cum şi le-ar permite, decât invocând lenea poporului.
      +…
      +..

      şi mai sunt, vă asigur. dar puteţi rămne doar la alea patru ale Dvs, deşi rataţi, astfel, noutatea momentului.

      1. ma insel sau datoriile companiilor publice nu au fost pana acum adugate la deficit? abia acum (indiferent de culoarea viitoarei guvernari) in conditiile „aprobarii” bugetului la CE, guvernele vor da din pinteni. Pe de alta parte, a vrea Hidroelectrica cu profit mare (ca sa intre in bugetul statului) si a tine pretul kwh jos este misiune imposibila.

        1. el au fost suportate si până acum în deficit. acum însă, când toată lumea e cu ochii pe ţinta de deficit, pierderile lor sunt riguros contabilizate, căci restrâng dreptul statului de-a face deficit în toate celelalte părţi. iar deficit ar trebui să insemne, pentru stat, investitii si politici publice.

      2. Nu doar pierderile sunt bagate la deficit, mai exista si GARANTIILE BANCARE! Astea tot in deficit sunt luate in calcul.

        Motiv pentru care NU se mai dau, ca acum s-a stabilit plafonul si pragul de sus ala rece si capitalist de care dau toti cu capul de raman cu stele verzi.

        Doar trebuie cumva sa scape si chinezii aia de dolari, nu? Ce s-ar intampla daca n-ar fi nimic la vanzare..

  2. nu e vorba doar de monopol; e vorba si de subventii, si de neplata taxelor si contributiilor de catre aceste companii (sunt de departe campioane aici)
    e ciudat ca din tabara de dreapta cam nimeni nu a insistat asupra acestui aspect, s-a preferat proslavirea taierilor si celorlalte masuri binecunoscute
    de la Boc nimeni nu are pretentii, dar Basescu nu poate pretinde ca nu stia ce se intampla in companiile detinute de stat

    1. in pdl sunt câţiva lucizi care-şi dau seama că dreapta ar fi trebuit sa se ocupe de restructurare, privatizare, reformate etc în companiile de stat. dar pe ăia nu-i ascultă nimeni. cum să te atingi de bidoane?

  3. – au fost doar 2 PM competenti: Stolojan si Isarescu; cu domniile lor au fost putinele perioade in care activitatea guvernului a parut a avea sens/ a treia perioada respirabila au fost primii doi ani ai lui Calin File de Poveste, cand amicul era sub supravegherea UE, in vederea primirii Ro in clubul european; ironia soartei e ca azi te-ntrebi daca a meritat pana si acest lucru …
    – cu toate cuvintele de alint pe care le merita, sub Emil C. si Conventia Democrata au fost desfiintate Consiliile de Administratie la companiile de stat si inlocuite cu Administratorul Unic, cu contract de management/ ca totul s-a sfarsit in grotesc, nu-i de mirare pe plaiurile noastre

    1. din pacate, lumea nu prea mai are ochi pentru romania; si odata ce si-au vazut sacii in caruta (intrarea in ue), guvernele noastre s-au reintors la obiceiurile din anii 90.
      un exemplu (altul): ma intreb unde ar fi avantul reformator (atata cat e) din justitie, daca nu am fi sub monitorizarea MVC

  4. Adică acele companii de stat sunt private. Păstrează doar o aparență de legătură cu statul ca să se poată alimenta de la stat pentru continuarea căpușării. Acolo, o afacere mai inteligentă…

    Chiar nu înțeleg de ce e chestia asta de stânga. Unde e oropsirea sărmanilor?

    1. e o formă de etatism aparent. unul din argumentele majorităţii guvernelor de până acum pentru a nu restructura aceste companii a fost argumentul social: acceptăm pierderi, dar de astea depind zecile de mii de salariaţi care… – şi aşa mai departe. să nu mai vorbim că un guvern de dreapta ar fi retras cât de mult se putea statul din aceste companii – desiigur, acolo unde nu vorbim de importanţa lor strategică.

      1. cristi, pana la urma o companie de stat e un joc cu suma nula (fata de buget). sau gresesc? a nu se uita ca -profitand de monopol- e suficent sa mareasca pretul produslui/serviciului cu fractiune si devine ultra-banoasa. Idem pt. orice subventie platita producatorului.

        1. monopol nu înseamna să pui pteţul pe care-l doreşti profitând că nu ai concurenţă (pentru asta exista consiliul concurentei ca institutie). monopol înseamnă, în primul rând, că ai piaţă garantată, pe care nu o mai îmarţi i cu alţii. problema acolo e a gestiunii cheltuielilor – mai pe sleau spus, a achizitiilor publice. adică a licitatiilor aranjate, a incredintarilor directe, a modificării din mers a contractelor – până la haosul organizatoric.

      2. Etatismul aparent este o negare a etatismului. Adică dacă etatism însemană stânga (nu sunt convins, uneori statul este în slujba bogaților) atunci noi avem ceva opus stângii. Adică a fi „de dreapta” în România este de-a dreptul criminal. Ceea ce cred că a înțeles Crin Antonescu.

        1. nu ştiu cine ce a înţeles. aveti dreptate că „aparent” neagă sensul etatismului – dar în asta şi constă paradoxul pe care am înrecat să-l explic: statul e în acte, dar adevăraţii beneficiari şi „asociaţi” ai companiei sunt privati.

          1. Deci, în plan politic, cei puțini care cred în statul cinstit și în piața cinstită ar trebui să se alieze împotriva acestui comunism degenerat înfiltrat peste tot. Ceva în genul intențiilor fostei Convenții Democrate. Asta – dacă nu sunt tâmpiți, gargariști luptând să ajungă și ei la ciolan…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: