miercuri

17 iulie, 2024

Analiză

Regiunea Bucuresti-Ilfov a contribuit anul trecut cu 27,3% din PIB-ul la nivel naţional, potrivit datelor publicate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP). Suma realizată împreună cu regiunea Sud-Muntenia, în interiorul căreia este poziţionată ( regiune aflată...
3 iunie, 2018
Raportul de convergenţă 2018 pentru adoptarea euro vizează şapte state membre care şi-au asumat adoptarea monedei unice şi au o derogare temporară până la îndeplinirea condiţiilor necesare trecerii la euro. Din multitudinea de indicatori şi aspecte tehnice prezentate...
27 mai, 2018
Inegalitatea distribuției veniturilor în România s-a diminuat în ultimii doi ani iar statistica oficială s-a grăbit să trimită îmbunătăţirea acestui indicator social fundamental cu valorile estimate pentru 2017 ( marea majoritate a ţărilor UE încă sunt cu raportarea...
25 mai, 2018
Disputa privind banii din pilonul II al sistemului de pensii pleacă, de fapt, de la o realitate simplă: banii pentru plata pensiilor strânşi pe calea clasică a pilonului I vor fi din ce în ce mai puţini faţă...
22 mai, 2018
Reducerea  puternică a efectivelor de animale după anul 1989 a afectat zootehnia românească iar procesul continuă şi acum, potrivit datelor publicate de INS referitoare la efectivele de animale existente la data de 1 decembrie 2017. Scăderile masive s-au...
20 mai, 2018
Statele europene au sisteme de pensii destul de diferite ca modalităţi de finanţare, dar bazate în mod fundamantal pe două modele, Bismarck şi Beveridge. Primul este bazat majoritar pe contribuţii cu destinaţie expresă de protecţie socială, cel de-al...
16 mai, 2018
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, din comerţul României cu Ungaria, Polonia şi Slovacia a rezultat anul trecut aproape 43% din deficitul consemnat de ţara noastră în comerţul exterior. Pentru comparaţie, trebuie amintit că rezultatul negativ...
13 mai, 2018
Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna martie 2018 a fost de 4.488 lei, cu 8,7% mai mare decât în luna anterioară. Câştigul salarial mediu nominal net s-a majorat în acelaşi ritm şi a ajuns la...
9 mai, 2018
Potrivit prognozei de primăvară a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză ( ex – Comisia Naţională de Prognoză sau CNP) România va atinge în acest an un PIB de 200 de miliarde de euro iar în 2021 ar...
3 mai, 2018
Bugetul general consolidat a încheiat primele trei luni din anul 2017 cu un deficit de aproape patru miliarde şi jumătate de lei sau 0,48% din PIB-ul estimat pentru anul în curs, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor. În...
29 aprilie, 2018
România s-a situat în anul 2017 pe primul loc în UE la creşterea costurilor cu forța de muncă, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o majorare de +15% în euro ( +17,1% în monedă naţională) țara noastră a...
10 aprilie, 2018
Șapte țări concentrează 99% din deficitul consemnat pe anul 2017 de către România în schimburile externe – Potrivit datelor cu caracter provizoriu publicate de Institutul Național de Statistică. Surprinzător, dacă pe primul loc se situează China, cum era...
25 martie, 2018
După ce ajunsese în urmă cu doi ani să figureze în topul statelor care respectau cele mai multe criterii de stabilitate economică impuse prin tabloul de bord al indicatorilor relevanţi pentru starea economiilor UE ( Macroeconomic Imbalances Procedure...
19 martie, 2018
Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna ianuarie 2018 a fost de 4.143 lei, valoare ce nu poate fi comparată cu luna precedentă deoarece a avut loc mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat. Suma netă...
13 martie, 2018
Potrivit datelor publicate de Eurostat, nivelul de trai din regiunea București-Ilfov a fost în 2016 de 139% din media UE, conform PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (ajustat cu nivelul preţurilor naţionale). Astfel, zona Capitalei a devansat...
11 martie, 2018
Institutul Național de Statistică a confirmat rezultatul de creștere economică pe 2017 la nivelul de 7%, în prima varianta provizorie dată publicităţii. Reamintim că va urma, după aproximativ o lună, varianta provizorie 2. PIB-ul va primi forma semidefinitivă...
8 martie, 2018
România va plăti în 2018 peste 10 miliarde de lei doar pentru dobânzi şi comisioane la datoria externă, potrivit proiecţiei serviciului datoriei publice guvernamentale efectuate de Ministerul Finanţelor. Situaţia era valabilă înaintea ultimei luni din 2017 dar, între...
5 martie, 2018
Bugetul general consolidat a încheiat prima lună din anul 2018 cu un excedent de 0,21% din PIB-ul estimat pentru anul în curs, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Rezultatul consemnat este mult mai slab faţă de aceeaşi lună...
4 martie, 2018
Cu ocazia publicării datelor referitoare la nivelul salariilor şi a puterii lor de cumpărare în statele membre UE, Eurostat a venit implicit şi cu primele estimări referitoare la nivelul relativ al preţurilor în aceste state. Oarecum surprinzător, România...
26 februarie, 2018
Comisia Naţională de Prognoză (CNP), instituţie aflată în subordinea Guvernului, a modificat radical valoarea de creştere economică pentru anul 2017, de la valoarea de 6,1% publicată în prognoza din toamna trecută până la 7,1%, potrivit prognozei de iarnă,...
5 februarie, 2018

Avem o creștere (de 7%!): O putem consolida?

Institutul Național de Statistică a confirmat rezultatul de creștere economică pe 2017 la nivelul de 7%, în prima varianta provizorie dată publicităţii. Reamintim că va

Avem o creștere (de 7%!): O putem consolida?

Institutul Național de Statistică a confirmat rezultatul de creștere economică pe 2017 la nivelul de 7%, în prima varianta provizorie dată publicităţii. Reamintim că va

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: