Inegalitatea distribuției veniturilor în România s-a diminuat în ultimii doi ani iar statistica oficială s-a grăbit să trimită îmbunătăţirea acestui indicator social fundamental cu valorile estimate pentru 2017 ( marea majoritate a ţărilor UE încă sunt cu raportarea la nivelul 2016), astfel încât ţara noastră a coborât de pe primul loc ocupat după ieşirea din criză pe locul 3.
Cu o îmbunătăţire de la nivelul maxim de 8,2 al raportului între procentajul din veniturile totale care revine părții de 20% din populație cu cele mai ridicate venituri raportat la procentajul din veniturile totale care revine părții de 20% din populație cu cele mai mici venituri (veniturile trebuie înțelese ca venit echivalent disponibil) pînă la 7,0, ne-am plasat în graficul Eurostat sub Bulgaria şi Lituania.
Vezi graficele:
Simplificat, cei mai bogați români au câștigat anul trecut de şapte ori mai mult decât cei săraci compatrioți, cee a ce reprezintă o îmbunătăţire uşoară faţă de anul în care am reuşit să aducem PIB-ul la acelaşi nivel în termeni reali ca şi cel de dinaintea crizei ( PIB 2014 = PIB 2008, după ajustările tehnice ale valorilor nominale consemnate)
Cum a evoluat raportul dintre bogați și săraci
De reținut, în primul an de după aderare, când s-a calculat după metodologia europeană indicatorul de inegalitate socială, pentru a se asigura comparabilitatea cu alte state, am avut un nivel relativ ridicat. Oarecum paradoxal, criza a condus la valoarea minima conjuncturală de 6,1 ( oricum peste media europeană de 4,9 din acel an), la care intervenţia justiţiei pentru anularea ajustării valorii punctului de pensie a jucat un rol esential.
Întâmplător sau nu, după ce am urcat cu indicatorul vizat la un maxim local exact în anul în care am gestionat cel mai bine deficitele naţionale ( cu precădere ar trebui subliniată încadrarea în celebrul MTO, – Medium Term Objective în engleză -, odată cu cele doar -0,8% din PIB deficit al bugetului general consolidate, dar şi valoarea de doar -1,2% din PIB a deficitului de cont curent, cam o treime faţă de cel din 2017) am ajuns exact la valoarea din 2008, adică de dinaintea crizei.
Partea bună este că am redus întrucâtva decalajele dintre cei mai bogaţi români şi cei mai săraci, partea mai puţin bună este modalitatea în care am făcut acest lucru. Creşterea beneficiilor sociale face sens şi este europeană în esenţa ei dar ar fi fost mult mai util şi mai sustenabil ca ieşirea din sărăcie să se facă pe bază de locuri de muncă productive ( suntem, în continuare ţara cu cel mai mare procentaj al salariaţilor săraci din UE)
Cum stăm față de alte state din Uniune
Datele prezentate mai jos arată evoluţiile pentru câteva dintre statele UE, potrivit raportărilor Eurostat pentru 2007, 2010 și intervalul 2015 – 2017, în ideea de a ne compara cu țările din regiune apropiate ca nivel de dezvoltare și cu marile democrații occidentale. Se poate vedea că, alături de vecinii de la sud de Dunăre, ne situăm mult în afara practicii europene.
De remarcat stabilitatea acestui indicator în ţările central-europene care au fost colege şi de bloc socialist şi care au păstrat de atunci o anumită abordare a relaţiilor sociale şi a repartizării bogăţiei, mai apropiată de valorile europene de tip francez sau german, chiar cu influenţe nordice în cazul Cehiei ( campioana egalităţii europene a veniturilor) şi Slovaciei.
Ca model am putea lua, precum și în alte cazuri legate de economie, tot Polonia. Model care a evoluat treptat în sensul unui raport ceva mai mic între veniturile celei mai bogate părţi din populaţie şi cele ale părţii mai sărace, cu o convergenţă destul de transparentă spre vecina de la vest, Germania. La rândul ei, influenţată de Franţa.
Din păcate însă, pe filiera latină, noi semănăm mai mult cu Spania şi Italia, țări în care inegalitățile sociale sunt mai mari faţă de restul Occidentului şi au cunoscut variaţii mult mai ample în ultimii ani.
Ar mai fi de subliniat constatările Eurostat, care arată că, faţă de anul de referinţă 2008, cea mai mare reducere a inegalităţii veniturilor a obţinut-o Letonia (de la 7,3 la 6,3), ceea ce arată că se poate merge în sensul reducerii declajelor în ritm susţinut, acolo unde există voinţa politică şi adeziunea reală a populaţiei.
Interesant, următoarele ţări în acest clasament ad-hoc sunt Marea Britanie (-0,5pp, de la 5,6 la 5,1), Belgia (0,3 pp, de la 4,1 la 3,8, adică deşi situaţia era deja destul de bună tot şi-au bătut capul cu egalizarea veniturilor) şi, atenţie, Polonia (0,3pp, de la 5,1 la 4,8, dar cu 0,5pp faţă de 2007).
La polul opus s-au situat Bulgaria (+1,7 pp, de la 6,5 în 2008 la 8,2 în 2017), Italia (+1,1pp, de la 5,2 la 6,3) , Spania (+1pp, de la 5,6 la 6,6) şi Lituania (+1pp, de la 6,1 la 7,1).Legătura creşterii inegalităţilor cu performanţele economice ceva mai slabe faţă de alte state similare pare destul de clară, implicând faptul că majorarea inegalităţilor sociale nu ajută dezvoltarea pe termen mediu şi lung.
