Atenţie la datoria externă! România va plăti în 2018 peste 10 miliarde de lei doar pentru dobânzi şi comisioanele aferente acesteia

România va plăti în 2018 peste 10 miliarde de lei doar pentru dobânzi şi comisioane la datoria externă, potrivit proiecţiei serviciului datoriei publice guvernamentale efectuate de Ministerul Finanţelor.

Situaţia era valabilă înaintea ultimei luni din 2017 dar, între timp, obligaţiile ar fi putut creşte în baza altor sume împrumutate.

Raportat la valoarea de 924 miliarde lei a PIB avansată de Comisia Naţională de Prognoză pentru anul în curs, asta înseamnă că vom achita cel puţin 1,17% din PIB ca urmare a unei datorii acumulate de statul român cifrate undeva în jur de 38% din PIB.

Altfel spus, avem de plată un „comision” de 3% doar pentru păstrarea datoriei publice la acelaşi nivel.

Totodată vom avea de „rostogolit” ( a se citi făcut rost de finanţare pentru a înlocui sumele scadente în 2018, pe care nici nu intenţionăm şi nici nu avem de unde să le achităm dintr-un buget cu venituri previzionate la 287,5 miliarde lei) datorii de peste 42 miliarde lei.

Şi aşa, dacă facem socoteala prin raportare la veniturile bugetare, doar pentru dobânzi şi comisioane, aproape patru procente din banii strânşi de la contribuabili se vor duce în contul unor bani luaţi cu împrumut cândva în trecut şi utilizaţi de mult. Plus obligaţiile asumate pe termen scurt la ceea ce am mai contractat din decembrie 2017 încoace.

Dacă sumele ce trebuie atrase pe piaţa internă se vor menţine undeva sub plafonul de 50 de miliarde de lei, pe piaţa externă se are în vedere un cuantum de circa 5 miliarde de euro. Convertibil în moneda naţională ulterior, când va veni scadenţa la plata în lei la cursul din momentul acela. Interesant este că proiecţia serviciului datoriei a fost făcută la un curs mediu de doar 4,59 lei/euro pentru 2018, în scădere la 4,58 lei/euro pe 2019 şi estimat ( cam optimist, după cum merge piaţa valutară acum) la doar 4,54 lei/euro pentru intervalul 2021 – 2024.

De ce interesează acel interval ? Pentru că la contractarea de datorii în euro pe termen mediu şi lung, rambursarea se va face prin colectarea de taxe şi impozite în lei la cursul de peste ani, când va veni timpul să dăm banii înapoi sau să împrumutăm alte sume în euro cu care să-i rambursăm.

Ar mai fi de observat că spaţiul pentru contractarea de noi sume scadente în 2019 s-a cam epuizat dacă se face comparaţia cu 2018. Adică ar trebui să fim atenţi pentru ce anume luăm noi împrumuturi şi la eventualitatea creşterii bruşte a îndatorării spre pragul de 40% din PIB, dacă PIB-ul scontat nu se materializează.

Ceea ce ridică anumite semne de întrebare. 6,1% creştere reală a PIB, care au devenit 5,5% dar, de fapt, 0,2% s-ar fi dus ( potrivit CNP) doar din obligatoria primă creştere a dobânzii de politică monetară, rămasă cu mult în urma nivelului atins de inflaţie. Să nu cumva să continuăm să reevaluăm creşterea economică pe sistemul celor celor patru apostoli care erau trei, Luca şi Matei, eventual (ferească Sfântul de vreo recesiune globală) unul dintre ei.

(Citiți și: ”Costul îndatorării statului crește și trage și cursul euro după el”)

Ar cam trebui să fi atenţi, fie şi pe termen scurt şi la evoluţia cursului de schimb. Cele 924,2 miliarde lei PIB 2018, chiar şi realizate întocmai, înseamnă 201,3 miliarde euro la cursul prognozat de 4,59 lei/euro dar înseamnă numai 198,7 miliarde euro la valoarea actuală de 4,65 lei/euro unde pare a se fi cantonat piaţa valutară în prezent.

Cursul mediu oficia anunţat pentru luna ianuarie a fost 4,6500 lei/euro iar cel pentru luna februarie de 4,6555 lei/euro. Media de 4,59 lei/euro pe 2018, potrivit unei ecuaţii de şcoală generală, presupune deja o medie de 4,5774 lei/euro pe cele zece luni rămase până la finalul anului în curs.

(Citiți și: ”România – cele mai mari costuri de finanțare din statele ECE: perspective de creștere și accentuare a vulnerabilității”)

Suntem şi aşa, cu o ţintă fixată extrem de firav la -2,97% dintr-un PIB ( discutabil şi aflat la numitorul fracţiei) pentru deficitul bugetar. Astfel încât orice obligaţii de plată suplimentare ne pot trimite peste limita de 3% din presupusul PIB ce urmează a fi realizat.

Aşa încât degeaba suntem la distanţă de nivelul fixat unitar la Maastricht de 60% din PIB cu datoria externă, dacă nu avem şi capacitatea de a putea gestiona lejer nici măcar un nivel de 40%.