După ce ajunsese în urmă cu doi ani să figureze în topul statelor care respectau cele mai multe criterii de stabilitate economică impuse prin tabloul de bord al indicatorilor relevanţi pentru starea economiilor UE ( Macroeconomic Imbalances Procedure Scoreboard – MIPS), cu 13 criterii atinse din 14 posibile ( poziţia netă investiţională nici nu putea fi decât mult sub cele -35% din PIB date fiind investiţiile străine semnificative şi cele româneşti în străinătate cu totul nesemnificative) România a început să piardă din conformarea cu aceste criterii, cel mai recent semnal de alarmă tras indirect de Eurostat fiind creşterea abruptă a costului muncii cu 14,3% pe trimestrul patru 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Deja, în raportul aferent Semestrului European 2018, România figura la acest criteriu cu +6,0% ( valoare provizorie ) pentru anul 2016, în baza datelor comunicate până la 24 octombrie 2017. Deja aveam doar 12 criterii din 14 îndeplinite potrivit tabelului publicat official de UE, după ce preţul caselor depăşise uşor limita de 6% impusă la modificarea anuală a preţului caselor.
La costul muncii, schimbarea permisă pe parcursul a trei ani pentru a păstra stabilitatea macroeconomică este de 9% în Zona Euro şi de 12% în Zona Non-euro, din care facem parte. În aceste condiţii, dacă punem cap la cap cele 6% menţionate pentru 2016 şi creşterea de 14,3% deja anunţată pentru finalul lui 2017, devine evident că la următoarea revizie a tabelului MIPS vom mai pierde un indicator de stabilitate.
Problema care apare NU este una de creştere a salariului, altminteri absolut firească dat fiind nivelul redus faţă de practica europeană şi ponderea încă relative mică a remunerării muncii în PIB. Problema este una de ritm de creştere, adică discuţia nu trebuie purtată pe chestiunea în sine ci, în termeni matematici, pe prima ei derivată.
Ca poziţie, suntem în faţa vecinelor Bulgaria (+12,2% pe T4 2017) şi Ungaria (+8,6%), după care vin ţările baltice, Polonia, Cehia şi Slovacia. Ceea ce ne spune că se suprapun o tendinţă obiectivă de convergenţă a costului muncii, cu atât mai pronunţată cu cât nivelul de dezvoltare al ţărilor este mai redus cu una subiectivă, care încearcă forţarea limitelor rezonabile în care această creştere poate fi absorbită de economie.
(Citiți și: ”România – cel mai prețios atu prin poziția (temporară ?) pe tabloul de bord european”)
Însuşi faptul că ne plasăm deasupra Bulgariei şi nu între ea şi Ungaria, cum ar fi fost intuitiv corect, oferă argumente de atenţionare în privinţa dozajului apăsării pe acceleraţia consumului generat de creşterea veniturilor. Aceasta poate induce o creştere suplimentară pe moment dar implică şi riscul unor dezechilibre greu de corectat ulterior.
Din păcate, nici măcar referinţa la evoluţia productivităţii muncii din ultimii patru ani ( pe ideea că am fi performat în domeniu mult peste aşteptările celor care au stabilit cerinţele numerice din MIPS) nu îndreptăţeşte o majorare a costului muncii în ritmul care va fi luat în vizorul UE la următoarea publicare a procedurilor de instabilitate macroeconomică.
Pentru conformitate, vă reamintim cum arată creşterea productivităţii muncii în intervalul 2014 – 2017, potrivit buletinului statistic nr.1/2018 al BNR:
Valoarea de +6,6% consemnată pe anul trecut este una respectabilă, dar datele consemnate pe 2015 şi 2016 nu arată deloc încurajator. Cumulat pe o perioadă trei ani (2015 – 2017) am bifat un avans de doar +6,2%, de unde rezultă că nu prea avem o bază de pornire care să justifice exuberanţa în materie salarială.
(Citiți și: ”Check engine! – Inflaţia pâlpâie în roşu pe tabloul de bord”)
Totodată, accesul la resursele financiare ale UE, destul de importante pentru unul dintre cele mai sărace bugete din UE ca pondere a veniturilor colectate de stat în PIB ( dacă facem corecţia PIB-ului umflat statistic al Irlandei ar fi chiar cel mai sărac) va fi, mai devreme sau mai târziu, sub o formă sau alta, condiţionat de respectarea sau măcar de încercarea de a respecta regulile comune pentru stabilitatea macroeconomică.
Or, noi ne situăm, în acest moment. pe contrasens.
