miercuri

21 februarie, 2024

10 aprilie, 2018

România s-a situat în anul 2017 pe primul loc în UE la creşterea costurilor cu forța de muncă, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o majorare de +15% în euro ( +17,1% în monedă naţională) țara noastră a devansat cu mult Bulgaria (+12%), Cehia (+11,3%), Ungaria (+10%) şi ţările baltice (Lituania cu +9,0%, Estonia cu +7,4% şi Letonia cu +7,0%)

De reţinut, datele au fost prelucrate la nivelul fiecărei ţări pentru întreaga economie mai puţin sectorul agricol şi administraţia publică, în întreprinderile cu cel puţin zece salariaţi.

Spre deosebire de noi, Cehia şi Ungaria au înregistrat creşteri ceva mai mici în monedă naţională decât în euro ( 8,4% şi, respectiv, 9,2%), deoarece valutele lor s-au apreciat în raport cu moneda unică.


Costul salarial în România s-amajorat de 3,3 ori faţă de anul 2004 şi a avansat cu 50% în raport cu anul 2008. Cu toate acestea, rămânem pe penultimul loc în UE la acest indicator, cam cu 30% peste Bulgaria şi cu 30% sub Ungaria, vecinele noastre geografice. Evoluţia (atenţie, fără administraţie publică), este comparabilă cu cea a ţărilor din grupul BELL, menţionate sub noi în tabel.

Problema este că noi nu facem parte dintre ţările mici, care au adoptat sau au moneda indexată la euro ci ar trebui să fim mai aproape de economiile mijlocii, cu valute care au regim de curs flotant, precum Ungaria, Polonia şi Cehia. Aceste ţări se află cu câţiva ani mai înaintea noastră din punct de vedere al dezvoltării economice.

Aşezarea costurilor pe sectoare economice: atenție la boul care trage!

Mai mult, ne diferențiem net de aceste țări, dar şi de practica occidentală, nu doar prin creşterea mai accentuată a costurilor salariale dar şi prin dispunerea costurilor salariale pe sectoarele de activitate.


La noi, industria figurează cu un raport de 95% faţă de media pe economie, în timp ce valorile sunt cel puţin la paritate în Cehia (100%), Polonia şi Ungaria (fiecare cu 101%).

În Germania (116% raport între industrie şi media pe economie), Spania (112%), Irlanda (110%), Olanda (109%) sau Franţa (106%), această poziţionare esenţială pentru piaţa muncii este şi mai netă. Desigur, avem şi ţări care se situează cam ca noi ( Bulgaria, 96%), Croaţia (92%) sau chiar semnificativ mai jos, precum Portugalia (87%) dar acestea nu pot constitui modele de urmat.

Totodată, avem costuri salariale mai mari decât media pe segmentul de servicii, ceea ce nu constituie o practică europeană, iar zona de non-business se situează cu 18% peste media naţională, faţă de doar 2% la nivelul mediei UE şi un minus de 1% în Zona Euro.

Ceea ce ne spune că suntem atipici în aşezarea costurilor salariale.

Dacă se marchează cu verde situaţiile dezirabile din sectorul industrial, cu violet pe cele din zona non-business, prin raportare la practica europeană de succes pentru dezvoltarea economiilor în cauză, precum şi cu roşu situaţiile care apar ca fiind anormale în acest context, se poate vedea uşor la ce anume ar trebui să luăm aminte şi cam unde ar trebui să umblăm la costurile salariale.

De pildă, se poate vedea la grupul BELL că, dacă tot nu acordă o atenţie mai mare plăţii în industrie, măcar nu exagerează pe zona non-business (care, atenţie, nu include administraţia publică în raportul Eurostat).

Zonă pe care au tendinţa să o plătească mai bine Polonia, economia cea mai apropiată ca structură şi nivel de dezvoltare de a noastră, dar şi ţările latine Italia şi Spania.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: