joi

1 august, 2024

Iulian Soare

Joe Biden și Vladimir Putin au purtat miercuri prima discuție față în față în Elveția, la Geneva. Conferințele de presă ulterioare au arătat un Vladimir Putin care nu pare să își facă mari speranțe de apropiere de Statele...
16 iunie, 2021
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate au prezentat miercuri un document comun privind abordarea UE în relațiile cu Rusia. Documentul fusese așteptat de unii șefi de state încă de la...
16 iunie, 2021
Prima rundă a summitului preşedinţilor american şi rus, Biden – Putin, de la Geneva s-a încheiat miercuri după aproape două ore, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters. După o scurtă pauză, discuţiile...
16 iunie, 2021
Comisia Europeană a adoptat miercuri principalul program de lucru al Orizont Europa pentru perioada 2021-2022, cu finanțări totale de 14,7 miliarde de euro, din care 5,8 miliarde vor fi investiți în cercetare și inovații ce sprijină Pactul Verde...
16 iunie, 2021
În ciuda negocierilor frenetice purtate înaintea summitului organizat marți la Bruxelles, UE și SUA nu au reușit să încheie definitiv disputa lungă de 17 ani pe subvențiile plătite producătorilor de avioane Airbus și Boeing. Părțile au convenit doar...
16 iunie, 2021
Statele Uniunii Europene au aprobat miercuri adăugarea a 78 de nume şi a 7 entităţi pe lista de sancțiuni împotriva Belarus pentru reprimarea opoziţiei și pentru implicare în deturnarea avionului Ryanair în care se afla jurnalistul de opoziție...
16 iunie, 2021
Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin, se întâlnesc miercuri la Geneva, iar această întrevedere va fi una dintre cele mai importante din sfera geopolitică de anul acesta. Deşi sunt multe lucruri ce trebuie discutate,...
16 iunie, 2021
Parlamentarii maghiari au adoptat marţi un text de lege ce interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor. Reglementarea ar putea duce la interzicerea unor cărți și filme celebre și a provocat îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, mai ales în contextul...
15 iunie, 2021
Bruxelles și Washington au ajuns marți la un ”acord de încetare a focului” pentru o perioadă de cinci ani în războiul comercial – ce durează de 17 ani – declanșat din cauza subvențiilor acordate producătorilor Airbus și Boeing,...
15 iunie, 2021
Președintele Statelor Unite Joe Biden se întâlnește marți cu lideri ai Uniunii Europene, un summit UE – SUA organizat la Bruxelles, pentru a discuta despre reînnoirea relațiilor bilaterale pe variate fronturi, dar și pentru armonizarea politicii externe în...
15 iunie, 2021
Criza COVID a înrăutățit corupția în întreaga Uniune Europeană, este concluzia unui raport Transparency International publicat marți. Din cercetare reiese că mulți europeni au apelat la conexiuni personale pentru a primi îngrijiri medicale, iar cetățenii consideră că unele...
15 iunie, 2021
Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat luni că Rusia și China amenință ordinea internațională bazată pe reguli. În ceea ce privește relația cu Rusia, Jens Stoltenberg a afirmat: ” NATO rămâne angajat în abordarea sa duală, de...
14 iunie, 2021
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că este „grotesc” să se afirme că Moscova duce un război cibernetic împotriva SUA, într-un interviu acordat canalului de televiziune NBC, ce a fost difuzat luni, cu 2 zile înaintea întâlnirii cu omologul...
14 iunie, 2021
Ritmul de reducere al numărului de arme nucleare din arsenalele din întreaga lume înregistrează o încetinire, în contextul în care puterile atomice îşi modernizează, iar unele chiar îşi lărgesc arsenalele, arată un raport SIPRI publicat luni. La începutul...
14 iunie, 2021
Peste 58% din alegători au votat, la referendumul organizat duminică în Elveția, o reglementare ce permite monitorizarea antitero extinsă, însă elvețienii au respins reducerea emisiilor de carbon până în 2030. Monitorizare antitero extinsă Legea privind măsurile poliţieneşti de...
14 iunie, 2021
Summit NATO la Bruxelles: liderii statelor membre ale Alianței vor adopta luni documente menite să scoată alianța din criza de indentitate pe care o traversează de câțiva ani. La reuniunea NATO – organizată între summitul G7 și un...
14 iunie, 2021
Statele G7 – grupul celor mai dezvoltate economii ale lumii – au decis donarea unui miliard de doze de vaccin anti-Covid pentru ţările mai sărace sau cele aflate în curs de dezvoltare. ONU consideră că este nevoie de...
14 iunie, 2021
Ambasada Chinei în România a făcut vineri un apel la autoritățile române pentru nediscriminarea companiilor chineze și a cerut acțiuni concrete pentru a menține interesele generale ale cooperării pragmatice bilaterale, după ce a fost promulgată Legea 5G, potrivit...
12 iunie, 2021
Zeci de milioane de produse defectuoase de protecţie împotriva Covid-19 (în special măști contrafăcute și dezinfectanți) au fost confiscate în întreaga UE, în primul an de pandemie, anunță Oficiul European de Luptă împotriva Fraudei (OLAF), care are în...
11 iunie, 2021
Comisia Europeană a dechis miercuri procedura de infringement împotriva Germaniei, întrucât aceasta s-ar face vinovată de încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului UE, precum cel al preeminenței acestuia în fața legislației naționale. Un demers asemănător ar putea să...
11 iunie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: