În ciuda negocierilor frenetice purtate înaintea summitului organizat marți la Bruxelles, UE și SUA nu au reușit să încheie definitiv disputa lungă de 17 ani pe subvențiile plătite producătorilor de avioane Airbus și Boeing.
Părțile au convenit doar o ”încetare a focului”, e drept, pe termen de 5 ani, care nu rezolvă în esență problema, din cauză că tarifele de multe miliarde de dolari pot reveni oricând dacă dispare încrederea că Washington sau Bruxelles nu administrează corect subvențiile în cauză.
În timp ce Ursula von der Leyen a declarat că acordul din domeniul aviației a arătat că „parteneriatul nostru transatlantic este pe cale să atingă viteza de croazieră”, reprezentantul comercial american Katherine Tai a amenințat: „În cazul în care sprijinul UE va trece de linia roșie, iar producătorii americani nu beneficiază de condiții de concurență echitabile, Statele Unite își păstrează flexibilitatea de a reactiva tarifele suspendate”.
Concluzia analiștilor Politico după summitul UE – SUA este că America și Europa nu au obținut acordul deplin de pace pe care și-l doreau. Atât Joe Biden, cât și Ursula von der Leyen și-au dorit să demonstreze că Europa și America se pot uni pentru a contracara China, dar disputele transatlantice se dovedesc greu de soluționat definitiv.
Dincolo de subvențiile pentru aviație, o problemă și mai mare nerezolvată este cea a taxelor pe care fostul președinte american Donald Trump le-a impus importurilor de oțel și aluminiu.
Disputa rămâne în suspensie pentru că Joe Biden nu vrea să-i enerveze pe siderurgiștii americani, chiar dacă UE protestează și insistă că nu există nicio justificare să afirmi, cum a făcut Donald Trump, că importul de oțel și aluminiu este o chestiune de securitate națională.
În esență, discuțiile de marți au trasat orientări generale de comportament, dar fără să accepte clar transparența plăților pe care statele le fac către producătorii de aeronave.
Mai îngrijorător, noi conflictele comerciale se întrevăd deja la orizont: e vorba de planul UE de taxare a ”emisiilor importate” și de planul lui Joe Biden („Cumpărați din America” ) de a întări legile protecționiste pentru a favoriza producătorii interni.
Cel puțin în comunicarea publică, UE și SUA s-au ferit să abordeze problemele cheie pentru a se arăta preocupate de modul de abordare a schimbărilor climatice și a Chinei.
Explicația simplă: războaiele comerciale purtate de Donald Trump au evidențiat o tendință deja pornită sub predecesorii săi: UE și SUA s-au dezvoltat în două sisteme diferite, care vor continua să creeze fricțiuni.
Iar asta face ca cel semnificativ dezacord pe termen lung să fie legat de modul de gestionare a relației cu China. În timp ce SUA încearcă să decupleze China de sectoare tehnologice cheie, UE nu vrea să renunțe – cel puțin nu fără compensații – la ceea ce a devenit cea de-a doua piață de export pentru autoturisme germane și produse de lux franceze și, în general, o bază de producție majoră.
Demonstrația a fost făcută îm decembrie anul trecut, când UE s-a grăbit să încheie un acord comercial cu Beijingul înainte ca administrația Biden să fi depus jurământul.
În prezent, acordul este înghețat, dar doar ca reacție a Parlamentului European la sancțiuni dictate de China împotriva unor membri ai săi, nu pentru că ar fi cedat insistențelor americane.
