Evenimentul

”Referendumul pentru Familie”: Legislație nouă, din categoria ”Totul pentru fraudă”

Referendumul, denumit generic ”Pentru Familie”, la care românii sunt chemați, sâmbătă și duminică, la urne, oferă puține garanții că rezultatele comunicate vor fi corecte. Suspiciunea… Mai mult

05.10.2018

Analiză

„Inflaţia industrială”, peste ”inflația populară” – Energia, deja cu 14% mai scumpă: Lumini, umbre şi implicaţii

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut uşor în luna august 2018, până la 5,86%, dar a rămas semnificativ peste inflaţia preţurilor la consumator, măsurată… Mai mult

03.10.2018

Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

Articole despre «majorari salariale»

Greve de avertisment în Germania – IG Metall, cel mai mare sindicat din Europa, cere 28 de ore de muncă pe săptămână

Puternicul sindicat german IG Metall, cel mai mare din Europa, a declanșat luni o serie de greve de avertisment pentru a obține majorarea cu 6%… Mai mult

08.01.2018

Ministrul Justiției va coordona personal sistemul penitenciar. Mandatele directorilor de închisori, limitate la 4 ani

Ministrul Justiţiei va coordona personal sistemul penitenciar, a anunțat Tudorel Toader, la finalul negocierilor cu angajații din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). El a prezentat,… Mai mult

08.08.2017

Deputații au adoptat majorări salariale de maxim 30% pentru unele categorii de bugetari

Camera Deputaților a adoptat, marți, OUG 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, act ce majorează salariile unor categorii de bugetari.… Mai mult

13.06.2017

CCR / Majorările salariale oferite de Parlament sunt constituționale. Impact bugetar de 4,85 miliarde de lei

CCR a decis miercuri că majorările consistente adăugate de parlamentari pe Ordonanța salarizării bugetarilor sunt constituționale. Impactul acestei legi care va intra în vigoare de… Mai mult

14.12.2016

Consiliul Fiscal despre majorările salariale propuse de Parlament: Se depășește plafonul legal la cheltuieli de personal

Spaţiul fiscal relativ la deficitul indus de ultimele majorări salariale decise de Parlament „nu este decât unul temporar şi existenţa acestuia nu poate fi extrapolată… Mai mult

13.11.2016

Mugur Isărescu, despre economia momentului: Întrebaţi istoria – după campaniile electorale s-au luat apoi anumite măsuri restrictive

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a avertizat implicit asupra efectelor deciziilor populiste din timpul campaniei electorale şi a amintit că acestea au… Mai mult

10.11.2016

Biroul permanent al Camerei Deputaților refuză reluarea votului pe OUG 20. PNL se adresează instanței

PNL va cere justiţiei să verifice cvorumul  ședinței în care deputații au votat majorările din sănătate și învățământ, iar după ce președintele Camerei va semna… Mai mult

09.11.2016

PNL contestă votul pentru creșteri salariale

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni seara, la TVR, că le solicită liderului PSD – Liviu Dragnea, și președintelui Camerei Deputaților – Florin Iordache,… Mai mult

08.11.2016

Vicepremierul Borc anunță că Executivul va ataca la CCR majorările salariale acordate de Parlament

Ministrul Economiei, Costin Borc, a anunțat miercuri că Executivul vaataca la Curtea Constituţională legea salarizării (legea de adoptare a OUG 20), dacă acest proiect va… Mai mult

02.11.2016

Președintele Iohannis a promulgat legea majorării salariilor din sectorul public

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea privind majorarea salariilor din sectorul bugetar cu 10%, se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială. Din calculele… Mai mult

24.11.2015

Încă 1,3 miliarde de euro la deficit: PSD vrea să majoreze cu 10% salariile bugetarilor din administraţia publică începând cu 1 decembrie 2015

Salariile bugetarilor din administraţia publică ar urma să fie majorate cu 10%, începând cu luna decembrie a acestui an. Deputaţii PSD au introdus, marţi, un… Mai mult

10.11.2015

Creștere cu 15% a salariilor din educație – aprobată în ședința de adio a Guvernului Ponta

Guvernul Victor Ponta a aprobat miercuri, în ultima sa ședință, creșterea cu 15% a salariilor brute, a sporurilor și a indemnizațiilor personalului din sistemul de… Mai mult

04.11.2015

Proteste la direcțiile financiare din țară – angajați revoltați că ministerul mărește doar salariile din aparatul central. Reacţia premierului- a revocat decizia iniţială

Angajații de la direcţiile de Finanţe din ţară au oprit munca și protestează marți dimineața în fața sediilor, revoltați că ministerul intenționează mărirea salariilor exclusiv… Mai mult

03.11.2015

Toamnă fierbinte: Majorările salariale din Sănătate, urmate de un val de cereri din Educație și Poliție

Majorarea cu 25% a salariilor din sistemul de sănătate și promisiunea dublării lor în doi ani, a declanșat, la numai câteva ore după anunțul premierului… Mai mult

19.08.2015

Salariul mediu net a scăzut cu 10 lei, într-o lună

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în februarie, de 1.944 lei, cu 1% mai mic decât în ianuarie, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de… Mai mult

05.04.2011

Stiri

Ministrul Muncii: Salariul minim ar putea crește de la 1 noiembrie. Olguța Vasilescu îi contrazice și pe Florin Cîțu, și pe Eugen Teodorovici

Vladimir Ionescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că instituţia pe care o conduce lucrează la creşterea salariului minim pe economie de la… Mai mult

Stiri

Moody’s a retrogradat ratingul Italiei la Baa3, o treaptă doar peste categoria ”junk”

Iulian Soare

Moody’s a retrogradat vineri ratingul Italiei de la nivelul Baa2 la Baa3, cu o treaptă peste categoria junk, din cauza îngrijorării provocate de planurile bugetare… Mai mult

Stiri

Ionuț Dumitru: Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii, probleme mari la CAS

Razvan Diaconu

România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. “Trebuie să ne gândim la impozitarea… Mai mult

Stiri

Ordonanța de modificare a legilor justiției ajunge totuși pe masa CCR, la sesizarea Curții de Apel București

Vladimir Ionescu

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri sesizarea CCR în cazul ordonanţei de urgenţă promovate de Tudorel Toader, prin care au fost aduse modificări legilor… Mai mult

Stiri

Ministrul Teodorovici spune că va propune scăderea termenului de prescriere a datoriilor la 2 ani

Razvan Diaconu

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că nu este de acord cu modul de acţiune al ANAF în ceea ce priveşte impozitarea nunţilor şi, în… Mai mult

Stiri

Articolele concrete pe care le contestă Comisia de la Veneția din noua legislație penală

Vladimir Ionescu

Avizul dat de Comisia de la Veneția referitor la modificările aduse Codului Penal și Codului de procedură penală enumeră o serie de articole modificate sau complet noi pe care organismul… Mai mult

Stiri

Președintele Iohannis cere demisia ministrului Justiției, pe care îl acuză de ”comportament iresponsabil”

Mariana Bechir

“Ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție”, precizează președintele Klaus Iohannis, într-un comunicat emis vineri de Administrația Prezidențială.… Mai mult