marți

30 aprilie, 2024

11 decembrie, 2023

Un val de proteste și greve amenință să paralizeze activitatea unor instituții ale statului, în ultimele săptămâni ale anului 2023 și începutul lui 2024. Grefierii participă, începând de luni, doar la şedinţele considerate urgente, pentru a obține plata salariilor restante câștigate în instanță. Greva se va desfășura pe termen nelimitat, dacă Executivul nu le va îndeplini cererile.

De asemenea, angajații de la direcțiile de statistică și direcțiile de sănătate publică județene solicită majorări conform Legii salarizării, iar polițiștii avertizează că nu vor mai efectua ore suplimentare dacă nu li se vor crește veniturile cu procente peste rata inflației.

Grefierii, protest pe termen nelimitat

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare ”Dicasterial” anunţă că, începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta următoarele forme de protest:

  • grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor instanţelor şi a parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea;
  • grefierii desemnaţi să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, în faza de procedură prealabilă şi de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanţele în care îşi desfăşoară activitatea;
  • compartimentele auxiliare ale instanţelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul;
  • personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;
  • personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal şi nu va mai asigura niciun fel de permanenţă în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;
  • în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanţe şi parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la şedinţele de judecată şi la activităţile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor din cadrul instanţelor şi parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea.

Nemulțumirile

  • salariile personalului din cadrul Autorităţii judecătoreşti au fost greşit calculate la momentul elaborării actualei legi a salarizării nr. 153/2017, ceea ce a generat mii de procese pe rolul instanţelor de judecată şi nicio creştere salarială timp de 6 ani de zile,
  • în anul 2023 angajatorii din sistemul judiciar au emis acte administrative de salarizare pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive prin care au fost recunoscute şi recalculate corect salariile personalului, ca urmare a neaplicării sau aplicării neunitare a vechilor legi de salarizare,
  • la întâlnirea din data de 7 decembrie 2023, de la sediul Ministerului Finanţelor Publice, ministrul finanţelor publice a comunicat ca nu sunt bani şi nu vor fi alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărâri judecătoreşti şi acte administrative, scadente în anul 2023,
  • la întâlnirea din data de 8 decembrie 2023, dintre prim-ministrul României, ministrul finanţelor publice, ministrul justiţiei şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi ai organizaţiei noastre sindicale, astfel că nu se cunosc concluziile acestei întâlniri, în sensul dacă vor fi sau nu alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărâri judecătoreşti şi acte administrative,
  • activitatea de judecată şi de urmărire penală se caracterizează prin efectuarea de ore suplimentare care nu sunt plătite şi nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător din cauza volumului de muncă şi a lipsei acute de personal,
  • în cadrul adunărilor generale ale magistraţilor ce au avut loc în instanţe şi parchete, în data de 20 iunie 2023, măsurile adoptate au fost în sensul soluţionării şi instrumentării numai a cauzelor considerate urgente

Revendicările:

1. asigurarea, în regim de urgenţă, a fondurilor pentru:

  • a) achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute şi recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023;
  • b) plata tranşelor din hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative de salarizare scadente în anul 2023;

2. prevederea şi asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru:

  • a) achitarea integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială,
  • b) achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv,
  • c) achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute şi recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023.
  • d) funcţionarea în condiţii normale a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor.

Aproximativ 900 de angajaţi ai Institutului Naţional de Statistică au întrerupt lucrul, reclamând salarizarea discriminatorie


Aproximativ 900 de angajați ai Institutului Naţional de Statistică, din Bucureşti şi din ţară, au întrerupt lucrul, luni, nemulțumiți de nerespectarea de către guvernanțp a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic.

Acești specialiști au declanşat proteste spontane în 23 noiembrie și amenință că nu vor mai colecta datele statistice necesare realizării Programului Statistic Naţional şi transmiterii la Eurostat.

”Astăzi, 11.12.2023, şi-au declarat şi asumat prin semnătura intenţia de a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu pentru o zi aproximativ 900 de persoane din cadrul INS aparat central şi teritorial, în semn de protest faţă de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic. Precizăm că intenţia de blocare a activităţii, pentru cel puţin o zi, este rezultatul ignorării de către decidenţii politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani şi reprezintă doar un avertisment al salariaţilor în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul decisiv al INS, alegerile nu pot fi organizate”, a transmis Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB), membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Angajații APIA din teritoriu, în grevă spontană și iau în considerare un protest în Capitală

Angajații Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au oprit astăzi activitatea, din nou, în mai multe centre din țară, după ce săptămâna trecută, pe 7 decembrie, primul protest a fost făcut de angajații de la APIA Botoșani, anunță Agrointel.

Nemulțumirea angajaților este legată de salarizarea diferențiată între funcționarii din teritoriu și cei de la APIA Central.

”Personalul din teriroriu al Agenției beneficiază în acest moment de drepturi salariale mai mici comparativ cu personalul din Aparatul Central APIA, iar cerința salariaților APIA din teritoriu este să beneficieze de salarii similare cu cele ale colegilor din aparatul central APIA, astfel îndreptându-se eroarea făcută odată cu aplicarea legii salarizării 153/ 2017”, se arată într-un comunicat BNS.

Seria acţiunilor de proteste va continua în zilele următoare, luându-se în calcul deplasarea la Bucureşti şi pichetarea Ministrului Aagriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) până la rezolvarea solicitării privind salarizarea, potrivit reprezentanților angajaților APIA.

Polițiștii sunt nemulțumiți că majorările de anul viitor nu acoperă inflația

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, luni, un protest la Ministerul Finanţelor, unde solicită majorarea salariilor cu un procent mult mai consistent decât anunțatul 5%, care nu acoperă nici rata inflației din 2023.

De asemenea, ei solicită nu doar creșterile salariilor, ci și actualizarea normei de hrană, a sumei pentru decontarea chiriei, a sporului pentru solicitare neuropsihică etc.

”Unitatea şi solidaritatea trebuie să invingă! Guvernul a aruncat „pe piaţă” proiectul de OUG pe măsuri fiscal-bugetare, care prevede doar 5% pentru bugetari, implicit pentru MAI. O bătaie de joc! Poliţiştii debutanţi vor fi umiliţi, fiind plasati 30 – 40 lei peste viitorul salariu minim. Pentru poliţiştii aflaţi în prag de pensie, încă o abureală de doi bani. Nu mai spunem de umilirea continuă a personalului contractual”, au transmis sindicaliştii, într-un comunicat de presă.

Mitinguri vor fi organizate și marţi, miercuri şi joi, fiind notificate Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi Guvernul. După care se va trece la alte forme de protest, inclusiv la refuzul efectuării de ore suplimentare în timpul sărbătorilor.

Revendicările polițiștilor:

  • aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, respectiv acordarea sporurilor şi idemnizaţiilor la valorile salariale din iunie 2023, şi nu la cele aflate acum în plată, care sunt mult mai mici; în fapt, familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au impus prorogări, respectiv neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI şi VIII, care privesc poliţiştii, militarii şi personalul contractual din SAOPSN;
  • includerea în bugetul public aferent anului 2024 a sumelor pentru plata personalului MAI care va fi implicat în cele două scrutine de alegeri de anul viitor, similar membrilor birourilor electorale de circumscripţie;
  • se impune actualizarea salariilor, de la 1 ianuarie 2024, în raport cu indicele de inflaţie stabilit oficial de către INS, dar şi cu preţurile principalelor produse de consum şi ale utilităţilor (minim 13,8%);
  • actualizarea salariului de grad în raport cu salariul minim pe economie, stabilit prin HG, nu cu valorile de referinţă actuale, diminuate şi discriminatorii faţă de alte categorii bugetare;
  • asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii);
  • modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesia de poliţist, în concordanţă cu realităţile actuale;
  • actualizarea normei de hrană (pentru poliţişti şi PC) şi a normei de echipare, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;
  • actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, şi nu la valoarea minimă, aflată în plată;
  • actualizarea, la preţul pieţei, a compensaţiei pentru chirie, care se plăteşte şi în prezent la cuantumul stabilit în urmă cu 14 ani (2009);
  • indexarea pensiilor militare de stat conform celor din sistemul de pensii publice;
  • vrem obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul.

Solidaritatea Sanitară pichetează Guvernul şi mai multe ministere, în 20 decembrie

Sindicatele din Bucureşti, membre ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România, vor picheta Guvernul, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor în data de 20 decembrie, pe fondul nemulţumirilor faţă de intenţia autorităţilor de a acorda o creştere salarială de numai 5% angajaţilor din sănătate.

„Intenţia Guvernului de a adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care, pentru anul 2024, să acorde o creştere salarială de doar 5% angajaţilor din sănătate este departe de aşteptările lucrătorilor din Sănătate. Această creştere de 5% este în fapt mai mică, întrucât se aplică doar pentru salariu de bază, sporurile rămânând în continuare îngheţate. Prin urmare, în cazul lucrătorilor din Sănătate care beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, care lucrează în ture sau în zile nelucrătoare sau care efectuează gărzi, acest procent de 5% ajunge în anumite cazuri şi la 2,5% raportat la venitul lor salarial. Acest procent de 5%, respectiv 2,5% în anumite cazuri, nu acoperă nici pe departe nivelul erodării puterii de cumpărare a salariilor generată de inflaţie şi menţine angajaţii din sănătate în situaţia unei continue scăderi a salariilor reale”, se arată în comunicatul Federaţiei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: