Militarii se vor pensiona la 65 de ani, în 2035, iar procentul pentru stabilirea pensiilor speciale va fi de 65% din venituri, în cazul tuturor categoriilor de beneficiari (inclusiv pentru magistrați, la care pensia se calculează ca 80% din veniturile din ultimul an). Acestea sunt câteva dintre amendamentele la reforma pensiilor speciale (elaborată anul trecut de Guvern) înregistrate luni la Camera Deputaților.
Pentru pensiile aflate în plată, va fi aplicat un impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității.
Noile prevederi propuse încă nu au fost afișate pe vreun site oficial, însă premierul Nicolae Ciucă a realizat pe Facebook o selecție a celor mai importante noutăți.
Prim-ministrul precizează că amendamentele au fost concepute „în urma discuțiilor purtate de ministrul Muncii la Bruxelles”. „Alături de Legea Pensiilor și Legea Salarizării, completăm astfel pachetul de reforme pe care România trebuie să și-l asume în acest an prin PNRR, oferind sustenabilitate și echitate sistemului public de salarii și pensii”, spune Nicolae Ciucă.
Nu a fost prezentat impactul noilor intervenții, așa cum nu a existat nici o evaluare a impactuluin proiectului de lege.
(Citește și: „Reforma” pensiilor, impact neglijabil – cifrele de ultimă oră le Băncii Mondiale)
Modificările introduse pe ultima sută de metri, așa cum au fost prezentate pe contul de Facebook al premierului:
- Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani. Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035.
- Se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi.
- Se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice.
- Veniturile din pensie trebuie să fie proporționale contribuției la sistemul public și nicio pensie de serviciu nu va depăși venitul obținut în perioada de activitate.
- Se propune Parlamentului modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va crește eșalonat la 300 de luni (25 de ani).
- Scade procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari.
- Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivității, esențial în legea pensiilor publice.
- Se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraților odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate.
- În plus, se va iniția la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017.
- De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri.
(Citește și: „Două țări, două reforme ale pensiilor: Ce a vrut să evite Franța și ce nu vrea să evite România„)
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Ce ar trebui să-i învețe Vasile Dîncu pe cei de la SRI. Și o fabulă reală”)
****
14 răspunsuri
Astept cadrul legal dar nu se știe cand.
Cred ca vor fi probleme la impozitul de 30%, la esalonarile ciudate pana in ianuarie 2034.
Si mai ales cu initierea unor legi candva.
🤭
Trebuie sa fie o greseala! Din 2135 nu din 2035…
Buna ziua, Ar trebui sa fie 65% din salariul net si nu din brut fiindca 65% din brut este mai mult de 100% din salariul net!!! Mutlumesc!
Si se poate trata si indemnizatia magistratilor ca si salariu. Se pot estima contributiile pe care le-ar plati pentru venitul brut aferent.
Nu este nici o prevedere pentru militarii care au trecut în rezervă la limită de vârstă, dar au continuat să lucreze ca civili. Acești rezerviști trebuie să primească și o pensie din sistemul public. Acest drept a fost încălcat. Astfel eu am trecut în rezervă, la limită de vârstă, la 56 de ani, conform prevederilor legale de la acel moment. Din 01.03.2006 am lucrat ca profesor universitar având până în prezent ca civil peste 16 ani. Am făcut demersuri la casa de pensii a sectorului 6 și în prezent beneficiez de o pensie „imensă de 228 lei”. De ce s-a ajuns la așa ceva. Când s-a stabilit pensia, conform legii 223/2015 s-au cumulate stagiile ca military, dar și ca civil (de aproape 10 ani). Cnâd s-a stabilit valoarea pensiei aceasta a fost supusă la procentul prevăzut de lege ca și cum nu aș fi lucrat ca civil. Ca urmare cei 10 ani nu au mai fost luați în calcul la casa de pensii din sistemul public Eu propun și văd normal ca pentru toți anii lucrați ca civil de către un rezervist să se beneficieze de pensie în sistemul public de pensii.
Sa aduca prima data salariile si sporurile la anul 2023, nu la anul 2009 si abia apoi putem vorbii de varsta de pensionare, pana atunci Generalul lui pește prajit….Ciucă stai jos…4!!
Nimic despre cumularea pensiei speciale cu salariul la stat. Nimic despre pensiile parlamentarilor, primarilor, miniștrilor și altor sinecuristi/ căpușe!!!
Buna ziua! In primul rand, sunteți total în afara realității. Procentul este deja la militari de 65 la sută, dar se adaugă un ordin militar, pentru 25 de ani de vechime minim, pe care l-am scos ilegal, doamna Olguța Vasilescu. Ieșirea la pensie a militarilor, se face la vârsta maximă de pensionare prevazuta de lege, din care se scad anii lucrați în condiții deosebite/ speciale. Toate soldele nu sunt actualizate la nivelul anului 2023. In plus, militarii nu au dreptul să aplice la pilonii de pensie la care au drept și civilii, au multe drepturi restrânse, munca lor nu este considerată munca forțată și contribuțiile, sunt exact la fel ca la civili, plus ceva in plus, din 2010, numita contribuție benevolă/ individuala la bugetul de stat. Așadar, de la cel mai înalt guvernant, până la ceilalți cetățeni ai țării, în neștiință de realitate, poate găsiți dumneavoastră egalitatea și logica, in caz că mai funcționează și materia cenușie din creiere și nu doar răutatea. Și nu în cele din urmă, militarii nu ies la pensie, sunt trecuți în rezervă. Câți dintre dumneavoastră, când au fost inundații, incendii, etc, ați pus bani pentru acei oameni? In caz că nu știți, militarii o fac. Și în fiecare lună, contribuie pentru sprijinirea bătrânilor, nu e mult, dar se strâng. Ar trebui sa modifice din temelie multe legi, să scoată restrângerile de drepturi, sa nu mai fie trecuti în rezerva, să aibă dreptul să cotizeze la pilonul x..de pensii, munca lor sa nu mai fie considerată voluntară, ci forțată ..mai pe scurt, sa nu mai existe militari.
As vrea sa știu dacă un fost șef al statului major general are aceiași pensie ca a umflatului ăsta 😡
PSD și PNL pe cine sa cotez și sa votez cind un General PNL mărește vârsta de pensionare la mitari și PSD (olguta) anulează drepturile militarilor, a-ți reușit sa ducerii tara asta în jos prin propria prostie, nu a-ți fost în stare sa faceți nimic bun, qa va fie rușine. Sfatul meu este sa nu va voteze nimeni sa fiți putini în Parlament și sa nu aveți ce împărți între voi. Mie greata și sila de voi aleșii noștri.
Dacă ptr ,, prostime” iesirea la pensie la 67 ani se va face foarte repede,ptr ,,speciali”este nevoie de 12 ani si tot fara a respecta principiul contributivitatii pe intreaga perioada (ca pentru ceilalti)
Specialii tot speciali ramîn!!!
Aha! Deci ca militar voi avea voie sa am firma sa contribui mai mult. Si sa candidez la Parlament! La fel ca ceilalti oameni ai muncii. Ura!
Si toti pensionarii contributivi vor avea obligatii la razboi, si barbati si femei. Ca sa fie egalitate cu pensionarii militari. Ura!
să fim seriosi: antreprenoriatul nu e chiar asa de usor și in orice caz nu e pentru oricine, iar in parlament sunt câteva sute de insi din 20 de milioane. adevărul e că multi dintre militari si multi dintre pensionarii militari – nu neapărat din armată, ci din toate structurile militarizate – dacă n-ar fi ales meseria asta, ar fi muncit cu bratele cine tie pe unde prin europa – ca să nu spun la sparanghel sau căpșuni. asa, sunt tinuti in brate, de tineri, de către pensionarii contributivi si de către cei care muncesc până la dânci bătrânețe: ei își iubesc țara nu din vorbe. ci construind și cărând în spate și pe cei care n-au muncit în viața lor.
da, e o meserie specială, dar în românia a ajuns o bătaie de joc la adresa celor care chiar muncesc. în sua, de pildă, se iese la pensie din armată la 58 de ani. (eu cred că inșii care ies la pensie la 50-55 de ani au tendința să o ia razna: cunosc câteva cazuri concrete – cu nume si adresă – care s-au trezit întrebându-se ce caută ei pe lumea asta, când văd că toată lumea din jurul lor munceste: e ca un fel de vină în sinea lor).
O porcarie de lege ABUZIVA. In momentul cand cineva urmeaza o scoala militara stie conditiile legii. Si alege cariera militara renuntand la multe drepturi tocmai pt ca „oarecum” se compenseaza cu anumite beneficii. Si unul din ele si cel mai important era varsta de pensionare si grupa care se scadea din varsta de pensionare. Cand altii stateau pe banii parintilor liberi si fara sefi. Militarii de cariera se chinuiau prin garnizoane de la 18-19 ani. O SA SCADA DRASTIC INTERESUL PT TOATE SCOLILE MILITARE INDIFERNT CA SUNT PT SOLDATI, SUBOFITERI SAU OFITERI. legea asta trebuia data specificand ca de acum inainte se aplica pt cei ce intra in sistemul militar. Nu pt cei ce au deja vechime in sistem pe ca ei la momentul cand au urmat o scoala militara stiu de niste conditii care acum se schimba peste noapte. Nu poti sa promiti ceva si dupa sa te sucesti. O SA URMEZE MULTE PROCESE