prelevare obligatorie şi gratuită efectuată de către stat asupra resurselor sau bunurilor individuale, sau ale colectivităţilor şi plătită în bani I. constituie o sursă a finanţării cheltuielilor de interes
general al statului şi al administraţiei locale. I. este un instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor, pot fi influenţate investiţiile şi conjunctura economică. I. reprezintă izvorul principal al formării veniturilor bugetului de stat şi al finanţării cheltuielilor publice. I. este o funcţie crescătoare a venitului: la o rată de impunere fiscală (r) dată, el sporeşte atunci când venitul (V) creşte: I = f(r,V); I = r·V. Din punct de vedere economic, i. îmbracă diferite forme: direct şi indirect; pe consum şi pe venit etc. Nu este posibil şi nici echitabil să se practice un impozit unic. Aceasta de- oarece elementele impozabile – venitul, averea, produsele care fac obiectul schimbului, serviciile etc. – pot fi mai bine diferenţiate şi impuse prin aplicarea mai multor forme de impozite (v. Buget de stat, Politică fiscală).
