6 noiembrie, 2024

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul de ”cel mai puternic om din lume”:
ea se suprapune și pe câștigarea majorității și în Senatul american de către republicani, astfel că, alături de majoritatea din Camera Reprezentanților, SUA se află sub o totală guvernare de dreapta.

Guvernare de dreapta din SUA care, la rândul ei, se surapune cu valul de dreapta fermă – uneori radicală – din statele Uniunii Europene.

Trebuie să observăm că baleierea Occidentului spre dreapta Nu are neapărat cauze economice, așa cum electoratele, în sondaje, bifează lucrurile de care se tem cel mai mult: într-o analiză pentru CRONICILE Curs De Guvernare, Valentin Lazea face o analiză a avansului prosperității împotriva inflației și crizelor din ultimii 4-5 ani. Analiză poate fi citită AICI, iar completarea ei, de dincolo de economie, vine din real life: popoarele occidentale au temeri mai mari – chiar dacă poate mai confuze – decât inflația.

Rezultele alegerilor din acest an electoral mondial – îndeosebi cele din Occident – erau previzibile: în Parlamentul European, suma partidelor de dreapta fermă, radicală sau extremistă e mai mare decât primul partid al coaliției europene, PPE. Chiar și socialistele până acum câțiva ani, Suedia și Finlanda au cârmit puternic spre dreapta. Din punct de vedere politic, acest lucru are cel puțin 3 cauze:

1, Stânga sistemului liberal occidental de multă vreme Nu mai e stânga:

Nu se mai ocupă de redistribuirea avuției în societate, Nu mai veghează la liniile roșii ale polarizării sociale, Nu mai vede problemele tinerelor generații în încercarea lor de-a-și construi vieți personale proprii. Controlul stângii tradiționale – născută din ”apropierea de mase” – a fost preluat de către facțiunile progresiste și woke, față de care socialismul occidental e capitalism brutal.

E greșeala la care ar trebui să reflecteze oameni precum Olaf Scholz și SPD-ul german (ca să luăm cel mai grăitor exemplu european) când, în loc să-și țină linia ideologică de contact cu electoratul, s-a lăsat contaminat de teoriile și abstracțiunile progresiste, în care muncitorul german nu s-a mai regăsit:

2, Pentru că în locul politicilor de stânga pentru electorate au fost puse exact aceste abstracțiuni ale establishmenturilor care trăiesc în afara economiei și societății reale:
n-avem bani pentru cercetare pentru a ajunge China din urmă la tehnologie, dar avem bani pentru cercetare în ”studiile de gen”;
nu găsim soluții de-a ieftini energia – cea mai de bază materie primă pentru orice economie – dar avem soluții să ”salvăm planeta”;
nu avem fonduri să accelerăm investițiile publice și consumul local și ne certăm în coalții pentru prioritățile bugetare, dar avem bani să încurajăm și chiar să facem apologia ideologică a imigrației ilegale, care înseamnă nu doar presiune pe bugetele sociale, ci și creștere a criminalității și a conflictelor culturale insurmontabile.

3, La cele de mai sus, se adaugă atmosfera generală care crează neliniște în popoare: imixtiunea ideologiei progresiste în viața strict privată a cetățeanului occidental:
educație LGBT chiar din clasele primare ale copiilor,
discriminarea pozitivă față de tot felul de minorități și eliminarea meritocrației,
luarea în derâdere și combaterea agresivă a părerilor despre lume și viață ale cetățenilor – de la credințele religioase și până la opinia despre subiectele sensibile ale societății,
tabu-izarea formării de ”bun simț” a individului,
insultarea inteligenței prin punerea în circulație și impunerea unor scenarii pe care tocmai bunul simț natural nu le poate accepta.

Acestea 3 au făcut diferența dintre Trump și Harris și în America: Partidul Democrat a pierdut pentru că a uitat unde funcționează: într-o societate liberă și capitalistă, unde forța stă în individ, nu în fanteziile establishmentului.

O garnitură total republicană, însă, are forța de-a reîntoarce – nu fără dezavantaje și prejudicii pentru multă lume – capitalismul (cel liberal, pentru că mai există și cel de stat, al Chinei) cu fața către direcția din care a apărut:

Occidentul lui Trump

Pentru economia americană – aflată într-un punct de inflexiune global, în care forțele geoeconomice au prins contur și accelerează pentru întâietate – Trump e persoana potrivită.

Europa trebuie, însă, să se pregătească:

1, Trump va insista – și va forța folosind orice mijloace – ca toate statele NATO din UE să aloce pentru apărare măcar 2% din PIB.

Dar cererea nu e deloc exagerată: noi, europenii, avem o problemă cu Rusia, SUA au problema lor în Indo-Pacific cu China. Și e de așteptat ca Trump să negocieze cu pistolul pe masă cu europenii, pentru a-și adjudeca sprijinul lor în Indo-Pacific.

Altminteri cu cine ar putea America vorbi în calitate de aliat militar în aceeași barcă: cu Germania, care a bătut palma cu Vladimir Putin pentru gaz legând Europa de mâini, cu dl. Scholz care a avut nevoie de 3 zile ca să condamne invazia Ucrainei? Sau cu Franța dlui. Macron care, după anexarea Crimeii, i-a vândut Rusiei, încălcând embargoul, fregate militare?

Amețiți de binefacerile statului social, europenii au uitat că securitatea costă, că istoria merge înainte potrivit naturii umane și că dușmanii sistemici nu stau în banca lor, ci întotdeauna caută să-și exporte sistemul.

2, Trump va insista pentru o pace cât mai rapidă în Ucraina.

Dar e greu de crezut că chiar și o administrație democrată ar mai fi putut susține la nivelul de până acum Ucraina: cu o Rusie care are la dispoziție o nesfârșită carne de tun și o Ucraină care, pe lângă problemele cu armamentul, mai are puține rezerve umane, e probabil că s-ar fi ajuns la compromisul de-a ceda teritoriile în care populația rusă e majoritară – zone oricum foarte greu guvernabile. Important pentru această regiune (adică și pentru noi) e poziția de pe care va ajunge să negocieze Ucrania – iar asta va fi marele test occidental al lui Donald Trump.

Dealtfel, cea mai împăciuitoare poziție față de Rusia a avut-o dezastruoasa politică externă Obama – care a cedat și startegia de la Marea Neagră și Siria Orientului Mijlociu.

3, Relația lui Trump cu Rusia și cu Iran a fost mult mai tumultoasă decât cea a administrației Biden:
Trump a impus sancțiuni pentru costruirea gazoductului Nord Stream 2 – lovind și hegemonia economică germană bazată pe înțelegeri incorecte, și în capcana dependenței energetice pregătite de Rusia pentru Europa.
Sanțiunile au fost ridicate, mai apoi, de către admistrația Biden – însă războiul a precipitat lucrurile și a înghețat coperarea energetică ruso-germană.

La fel stau lucrurile și cu Iran – căruia tot Trump i-a reimpus sancțiunile din cauza programului nuclear – Iran care a devenit, in ultimii ani, in pion exențial în triunghul asiatic care-și dorește dezintegrarea Occidentului.

4, Cu China: Trump va începe un adevărat război economic al giganților, iar momentul e propice pentru: China intră în 2-3 ani pe panta descendentă a ciclului economic, ar putea urma o perioadă în care Occidentul, luând problema economică în serios, să-și diminueze pe cât posibil dependența de materialele critice chineze și să evite un șantaj cum a fost cel energetic al Rusiei.

5, Cel mai probabil Trump va aborda relațiile din Europa punctual – după principiul lui Kissinger: ”Pe cine să sunăm undeva în Europa”.

Va fi dificil să se discute cu guvernanța europeană – acolo unde statele au politici externe diferite,
Interese naționale diferite,
Politici economice aflate NU în cooperare, ci în concurență,
Jocuri politice partizane sau de club – cum sunt cele care țin România la poarta Schengen, deși considerentele reale sunt pur economice.

UE nu a ajuns, încă, la acea simbioză politică sau, măcar, economică, astfel încât să poată vorbi cu vocea răsunătoare a unei ”țări” mari.

Cu cât europenii își vor putea formula mai multe poziții comune în chestiunile de interes general european, cu atât mai ușor vor putea discuta cu Trump: o alianță, sau o competiție.

6, Trump va declanșa o serie de politici economice pentru creșterea competitivității economiei SUA.

Europa s-ar putea să trăiască, din acest punct de vedere, un șoc:
Raportul Draghi tocmai pe vulnerabilitatea pe care UE și-a creat-o din perspectiva competitivității insistă: însă establishmentul de la Bruxelles nu are, până acum, decât obiecții. Dușul rece care va veni de peste Ocean s-ar putea să măture o întreagă generație politică de pe Bătrânul Continent.

Desigur, e o pierdere pentru Occident că republicanii n-au putut produce un lider mai bun decât Trump – un alt fel de lider, de fapt. E o pierdere și că democrații n-au intuit capcana pregătită timp de 4 ani de către progresiști și woke, și nu au găsit un alt fel de lider decât Kamala Harris.

Dar urmând interesele sistemului care a produs prosperitatea din societățile noastre occidentale – capitalismul liberal de piață bazat pe muncă și meritocrație – precum și competiția cu sistemul iliberal al axei asiatice care amenință lumea liberă potrivit unei concurențe care va dispărea numai odată cu natura umană,

putem spune că sunt destule puncte în care Uniunea Europeană – așa defazată cum e ea în acest moment – își poate (re)găsi același interes cu o Americă ”trumpizată”:

istoria grea produce popoare puternice.