fbpx

Analiză

Observații pe scăderea cu 5,1% a PIB pe primele 3 trimestre

Produsul Intern Brut pe al treilea trimestru din 2020 a consemnat o scădere de -6% atât în termeni reali cât și pe seria ajustată sezonier… Mai mult

15.11.2020

Europa

Comisia Europeană: În România există riscul ca școala online să agraveze inegalitățile deja accentuate. Observațiile de țară

“Există riscul ca din cauza trecerii la învățarea la distanță să se agraveze inegalitățile deja accentuate”, avertizează Comisia Europeană, în Monitorul educației și formării profesionale… Mai mult

12.11.2020

La obiect

GFK: România, statul UE cel mai lovit de pandemie în puterea de cumpărare. Disparitățile regionale

România a fost cel mai afectat stat de pandemie din UE la nivelul puterii de cumpărare a consumatorilor, potrivit unui studiu publicat la nivel european… Mai mult

11.11.2020

La obiect

Septembrie 2020 – În pofida pandemiei, avansul salariului real revine la peste 5 procente

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna septembrie 2020 a fost de 5.414 lei, cu 77 de lei sau 1,4% mai… Mai mult

10.11.2020

Articole despre «tensiuni»

Apel al premierului Greciei către președintele Turciei: „Să dăm o șansă diplomației sau ne judecăm la Haga”

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a adresat preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan apelul de a găsi împreună, pe cale diplomatică, o soluție la tensiunile declanșate de… Mai mult

26.09.2020

Emmanuel Macron ridică tensiunea la Ankara: ”Poporul turc merită altceva…”

Președintele Franței,  Emmanuel Macron, a lansat joi un apel Uniunii Europene să prezinte o ”voce mai unită şi mai clară în faţa Turciei”, care ”nu… Mai mult

10.09.2020

Fitch: Majorarea pensiilor și stabilitatea politică sunt elemente-cheie pentru perspectiva fiscală și de rating a România

Majorarea pensiilor propusă de Guvern, de 14% începând cu luna septembrie față de 40% cum prevede legea, ar reduce provocarea consolidării finanțelor publice, notează agenția… Mai mult

26.08.2020

Noi tensiuni, aparent inexplicabile, între diplomația română și cea maghiară

După ce președintele Iohannis a trimis, vineri, la CCR o lege adoptată în Parlament care impunea guvernului să deschidă tratative diplomatice pentru deschiderea unui nou… Mai mult

19.06.2020

Tensiunea crește brusc în Orientul Mijlociu – Palestina anunță încetarea acordului de securitate cu Israel și SUA

Liderul palestinian Mahmoud Abbas (foto) a anunțat încetarea cooperării pe probleme de securitate cu Israel și Statele Unite din cauza amenințării iminente reprezentate de anexarea… Mai mult

20.05.2020

Franța, Marea Britanie și Germania solicită Iranului să respecte acordul nuclear și să se abțină de la orice formă de violență

Grupul ”E3” format din Franța, Marea Britanie și Germania solicită Iranului să se abțină de la orice formă de violență și să respecte angajamentele acordului… Mai mult

06.01.2020

UPDATE / Uciderea generalului Soleimani: SUA cer cetățenilor americani să părăsească Irakul, Iran activează milițiile antiamericane și promite ”răzbunare”

UPDATE: Ministerul de Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Irak, după ce generalul iranian Qassem Soleimani a fost ucis în această dimineață de rachete… Mai mult

03.01.2020

Reacţia Moscovei la declaraţiile ministrului român al apărării privind „provocările ruseşti” din Marea Neagră

Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a declarat miercuri că „nimic concret” nu se află în… Mai mult

07.02.2019

Summitul G20: Războiul comercial, uciderea jurnalistului Jamal Kashoggi şi tensiunile ruso-ucrainene, principalele teme de pe agenda celor mai importanţi lideri ai lumii

Liderii celor mai importante state ale lumii se reunesc la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul summitului G20, găzduit de Argentina. Discuţiile se preconizează a fi… Mai mult

01.12.2018

Noua Axă împotriva imigrației. Aquarius tensionează relațiile dintre Franța și Italia

Ministrul italian al Economiei și-a anulat vizita în Franța, după criticile președintelui Emmanuel Macron la adresa politicii Romei în domeniul migrației. De asemenea, ministrul italian… Mai mult

14.06.2018

Olanda își retrage ambasadorul acreditat la Ankara

Olanda a anunţat luni că îşi retrage ambasadorul acreditat la Ankara din cauza relaţiilor dificil de „normalizat” cu Turcia şi că nu vor autoriza prezenţa… Mai mult

05.02.2018

Lista de griji cu care piețele financiare încep săptămâna

Piețele financiare globale vor fi marcate în săptămâna care urmează de mai multe evenimente, de la ultimatumul dat de Madrid separatiștilor catalani, care expiră marți,… Mai mult

15.10.2017

Departamentul de Stat al SUA a dispus închiderea consulatului Rusiei din San Francisco

Departamentul de Stat al Statelor Unite a cerut joi Federației Ruse să își închidă consulatul din San Francisco și două anexe diplomatice, una din Washington… Mai mult

01.09.2017

Berlinul schimbă politica față de Turcia: ministrul de externe – scrisoare deschisă către turcii din Germania

Turcii care locuiesc în Germania sunt bineveniți și “aparțin” acestor locuri, spune ministrul de Externe, Sigmar Gabriel, într-o scrisoare deschisă menită să asigure această minoritate… Mai mult

23.07.2017

Turcia include giganții germani Daimler și BASF pe lista neagră a presupușilor susținători ai „terorismului”

Autorităţile turce au transmis poliției Germaniei o listă cu 68 de companii și persoane care ar avea legături cu Fethullah Gulen, oponentul președintelui turc Recep… Mai mult

21.07.2017

Justificarea lui Erdogan pentru intervenția militară din Iraq: Bagdadul nu se descurcă!

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă, potrivit Reuters, că Iraq-ul nu se descurcă singur în operațiunile împotriva Statului Islamic desfășurate în Mosul iar… Mai mult

16.10.2016

Ambasadorul rus în România: Flota NATO la Marea Neagră va aduce tensiuni suplimentare

O eventuală flotă NATO la Marea Neagră va aduce tensiuni în plus, iar brigada multinaţională ce va fi găzduită la Craiova face parte dintr-o campanie… Mai mult

09.10.2016

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina se adâncesc în urma deciziei Kiev-ului de a nu plăti o datorie de 3 miliarde de dolari

Ucraina a anunțat la finele săptămânii că nu va restitui suma de 3 miliarde de dolari împrumutată de la Rusia, intrând astfel în default. Dacă… Mai mult

21.12.2015

Noi tensiuni în relaţia Rusia-Europa

Ambiţiile geopolitice ale lui Vladimir Putin nasc noi tensiuni între Kremlin şi Georgia şi Polonia. Concomitent, noi state europene se alătură deciziilor occidentale de aplicare… Mai mult

16.10.2014

UDMR ia în calcul ieşirea de la guvernare, nemulţumită de două acţiuni ale Executivului în problema minorităţilor

UDMR le reproşează partenerilor de guvernare două măsuri luate de Executiv fără consultarea lor: respingerea de către Ministerul român de Externe a solicitării Ungariei de… Mai mult

05.07.2014

Articole mai vechi »

Stiri

Răzvan Nicolescu: Conducta BRUA riscă să rămână goală, mai devreme de 5 ani este exclus să avem producție semnificativă din Marea Neagră

Razvan Diaconu

Fostul ministrul al Energiei Răzvan Nicolescu avertizează în legătură cu riscurile ca gazoductul BRUA ”să rămână gol” în condițiile în care ”este exclus” ca România… Mai mult

Europa

Muntenegru și Serbia și-au expulzat reciproc ambasadorii înainte ca guvernul muntenegrean să fie preluat de partide pro-sârbe

Iulian Soare

Muntenegru și Serbia şi-au expulzat sâmbătă reciproc ambasadorii acreditaţi la Belgrad, respectiv Podgorița, într-o escaladare a tensiunilor care există de ceva timp între cele două… Mai mult

Stiri

15 oferte, majoritatea din China și Turcia, pentru construcția lotului 3 Sibiu – Pitești. Contract de peste 1 mld. euro

Razvan Diaconu

Ministerul Transporturilor a anunțat închiderea depunerii de oferte pentru construirea celei mai dificile secțiuni a autostrăzii Sibiu – Pitești: Lotul 3, Cornetu – Tigveni, în… Mai mult

Europa

Test care ar putea detecta 50 de tipuri de cancer în stadiu incipient – Program-pilot de Sănătate în Marea Britanie

Iulian Soare

Serviciul Național de Sănătate britanic (NHS) a anunțat vineri că va efectua un program-pilot pentru un test capabil să detecteze rapid peste 50 de tipuri… Mai mult

Stiri

Vaccinul Pfizer/BioNTech a început să fie adus în Europa, din SUA

Razvan Diaconu

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer a început să fie adus din SUA în Europa. Avioanele companiei aeriene United Airlines au început să opereze de vineri… Mai mult

Europa

Incidente violente la Paris după un protest față de un proiect de lege care interzice difuzarea de imagini cu intervenții ale Poliției

Iulian Soare

Incidente violente au izbucnit sâmbătă seara la Paris, unde mii de oameni au ieșit pe străzi să protesteze față de brutalitatea poliției, dar și față… Mai mult

Stiri

Valabilitatea voucherelor de vacanță emise în 2019 și 2020, prelungită până în decembrie 2021

Razvan Diaconu

Valabilitatea voucherelor de vacanţă acordate în 2019 şi în 2020 a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2021. Guvernul a aprobat act normativ… Mai mult