joi

28 martie, 2024

7 februarie, 2019

Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a declarat miercuri că „nimic concret” nu se află în spatele declaraţiilor făcute marţi seara de ministrul român al apărării Gabriel Leş, care a afirmat că România se confruntă în regiunea Mării Negre cu o serie de provocări din partea Rusiei, potrivit publicaţiei Vzgliad, apropiată puterii de la Moscova, transmite Agerpres.

„Întreaga logică a comportamentului noilor aderenţi la NATO, iar România face parte dintre aceştia, constă în a menţine în actualitate la un grad maxim tema presupusei ameninţări militare care ar proveni din partea Rusiei şi, prin aceasta, de a-şi spori propria importanţă în ochii aliaţilor din NATO”, a declarat Kosaciov, afirmând că „niciun fel de fapte” concrete nu stau în spatele declaraţiilor făcute de ministrul Gabriel Leş, potrivit căruia România se confruntă cu „provocări” ale Rusiei în Marea Neagră.

Senatorul rus susţine că România, ca ţară membră NATO şi UE, „nu este confortabilă ca partener tuturor membrilor acestor structuri de integrare din mai multe motive”.


„În această situaţie, României nu-i rămâne decât să demonstreze loialitate maximă actorului principal în aceste construcţii – Statele Unite ale Americii. Aşa se explică şi instalarea elementelor sistemului antirachetă american pe teritoriul României şi o linie consecventă de a nu contribui la soluţionarea problemelor din Moldova vecină şi multe alte elemente ale unui astfel de comportament distructiv”, susţine Konstantin Kosaciov, în acest atac la adresa Bucureştiului pe două teme sensibile pentru Moscova: baza antirachetă de la Deveselu şi relaţia cu Republica Moldova.

În acest context, publicaţia Vzgliad aminteşte că nave ale unor ţări NATO, care nu sunt riverane, vizitează cu regularitate Marea Neagră. În ianuarie, distrugătorul american USS Donald Cook s-a aflat în Marea Neagră, precum şi nava americană de desant ‘USS Fort McHenry’ (LSD-43).

Potrivit observatorilor din regiune, situaţia în zona Mării Negre s-a tensionat după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014 şi demersurile Moscovei de a transforma Crimeea „într-un portavion hipermilitarizat'”ca în perioada sovietică.

Cel puţin şase ţări se află în raza de acţiune a rachetelor instalate de Rusia în Crimeea, a avertizat Vadim Skibiţki, purtătorul de cuvânt al serviciilor de informaţii militare ucrainene.


„Rachetele de croazieră Kalibr (cu rază lungă de acţiune) permit ca din Marea Neagră să fie lovite ţinte aproape pe teritoriul întregii Europe. În orice caz, în raza lor de acţiune se află integral Polonia, Germania, Slovacia, Cehia, România, Bulgaria. Întreaga Europă de Est este în mod real ameninţată de utilizarea unor astfel de sisteme de rachete de pe teritoriul Crimeei şi din Marea Neagră”, a subliniat oficialul ucrainean.

Rusia a desfăşurat în Crimeea patru batalioane de rachete mobile sol-aer S-400 Triumf, cu o rază de interceptare a ţintelor aeriene de 400 de km la o înălţime de până la 30 de km. Acestea sunt amplasate în Evpatoria, Feodosia, Sevastopol şi Djankoi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: