joi

18 aprilie, 2024

20 mai, 2020

Liderul palestinian Mahmoud Abbas (foto) a anunțat încetarea cooperării pe probleme de securitate cu Israel și Statele Unite din cauza amenințării iminente reprezentate de anexarea de către Israel a unor teritorii din Valea Iordanului.

”Organizația pentru Eliberarea Palestinei și statul palestinian sunt eliberate, începând de astăzi, de toate acordurile și înțelegerile cu guvernele americane și israeliene și de toate angajamentele bazate pe aceste înțelegeri și acorduri, inclusiv cele de securitate”, a afirmat marți Abas, într-un discurs public preluat de The Guardian.

Organizația pentru Eliberarea Palestinei a votat în 2018 să iasă din acordul de cooperare cu SUA și Israel și nu s-a alăturat lui Mahmoud Abbas atunci când liderul Autorității Palestiniene a continuat această inițiativă. Din declarația președintelui Autorității Palestiniene nu a reieșit clar ce consecințe practice va avea decizia, în special în ceea ce privește modul în care va acționa pe viitor aparatul de securitate palestinian.


Presa israeliană scrie că oficialilor de securitate palestinieni li s-a cerut deja să înceteze orice contact cu omologii israelieni. Aplicarea ordinului va îngreuna deplasările în și dinspre Valea Iordanului, atent monitorizate și controlate de ambele părți.

The Guardian scrie că în urma declarației lui Abbas ar putea fi, de exemplu, blocat schimbul de informații între serviciile secrete palestiniene, israeliene și americane, însă nu există în acest moment niciun fel de indicații asupra modului în care vor acționa forțele militare palestiniene.

(Citiți și: ”Anul 2020 văzut acum 15 ani de la Washington”)

Anunțul lui Mahmoud Abbas urmează instalării noului guvern din Israel, care a anunțat oficial că va începe anexarea teritoriilor ocupate în Valea Iordanului de coloniști evrei, cu sprijinul și girul Statelor Unite. UE nu sprijină planurile Israel.

”Cred că acest moment este complet diferit față de orice alt moment din trecut pentru că, de această dată, Israel chiar pare decis să treacă la anexarea teritoriilor. Și nimeni nu pare să aibă puterea să oprească Israel, mai ales că este în parteneriat cu Statele Unite”, afirmă Zaha Hassan, avocat specializat în apărarea drepturilor omului și colaborator al Carnegie Endowment for International Peace.


Potrivit postului tv israelian Canal 13, ambasadorul israelian în SUA, Ron Dermer, a cerut guvernului său să finalizeze procesul de anexare înaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite. ”Trebuie să avansăm cu acest plan acum deoarece nu putem fi pe deplin siguri de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA. Candidatul democrat are șansa lui, acum încă avem o fereastră de oportunitate, deci trebuie s-o facem acum”, citează postul tv o declarație atribuită ambasadorului Dermer, făcută în cadrul unui briefing confidențial la Washington.

Regele Iordaniei, Abdullah, a avertizat duminică asupra pericolului ca anexarea pregătită de Israel să conducă la un ”conflict masiv” între țara sa și Israel, Regele Abdullah menționând posibilitatea suspendării acordului de pace încheiat în 1994.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: