Proiectul de lege Roşia Montană – respins de Senat
Senatul a respins proiectul de lege pentru exploatarea auriferă din perimetrul Roşia Montană, proiect trimis la Parlament de către Guvern. Senatul a adoptat cu 119

Rosia Montană Gold Corporation (RMGC) apreciază Raportul Comisiei parlamentare speciale și aşteaptă adoptarea rapidă a cadrului legislativ general pentru ca dezvoltarea proiectului să poată începe
Comisia parlamentară specială a respins, luni, proiectul de lege privind exploatarea auriferă de la Roşia Montană şi recomandă în concluziile Raportului desecretizarea licenţei şi a
Societatea Minvest Roşia Montană, înfiinţată anul acesta pentru a se ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană, va fi transferată de la Ministerul Marilor Investiţii, la
Birourile Permanente ale Parlamentului au decis marţi să propună plenului prelungirea, până la 10 noiembrie, a termenului de lucru al Comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană.
În lipsa premierului Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit luni cu parlamentarii liberali din Comisia Roşia Montană, pentru a pregăti strategia pe care
Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, că liderii USL au decis să prelungească cu 30 de zile mandatul Comisiei parlamentare speciale pentru Roşia Montană, „în
Membrii Comisiei pentru Roşia Montană au votat, joi, pe proiectul de lege în forma primită de la Guvern, ulterior existând controverse asupra semnificaţiei votului. Membrii
Controversele pro și contra proiectului Roșia Montană par să fi făcut o victimă. Ștefan Marincea, directorul Institutului Geologic al României (IGR), a fost demis miercuri,
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de marţi, difuzarea spoturilor publicitare ale companiei Roşia Montană Gold Corporation (RGMC), întrucât, consideră CNA, aceasta
Săptămâna trecută am fost la Comisia Specială Comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru Roșia Montană. Am vorbit despre posibilitatea ca BNR să cumpere
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, spune că proiectul Roşia Montană este anticonstituţional, Comisia parlamentară este inutilă, iar regionalizarea nu se mai poate face în această legislatură.
Crin Antonescu a anunţat duminică , în emisiunea „După 20 de ani”, de la PRO TV, că va propune în Parlament realizarea unui pact pentru
BNR ar putea să cumpere aur din producţia de la Roşia Montană, cu condiţia ca ponderea acestui metal în rezerva internaţională a României să se
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, vineri, în faţa Comisiei parlamentare, că proiectul Roșia Montană nu este acceptabil „în forma actuală”, transmite MEDIAFAX. Academia
RMGC ar putea obține de la o Curte de Arbitraj (fie cea de la Viena, fie cea de la Washington) obligarea României la eliberarea ultimului
Au existat tentative ale unor „structuri extremiste eco-anarhiste” de a deturna protestele anti Roșia Montană, a declarat luni directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George
Preşedintele Traian Băsescu a a abordat duminică, la emisiunea ˝După 20 de ani˝, de la Pro TV, câteva din temele curente dezbătute în societate și
Soarta proiectului minier de la Roșia Montană, care a stârnit furia publică și a dus la proteste masive, depinde de un râu protejat de legislația
Proiectul Roșia Montană a fost economic dar a devenit politic iar în ultimul timp s-a transformat într-un ping pong televizat între demonstranții din stradă și