miercuri

17 iulie, 2024

romania

La momentul prezentării acestuia în Parlamentul European, președintele Comisiei Europene a catalogat Pactul Ecologic ca fiind ”acțiunea europeană echivalentă momentului în care primul om a pășit pe lună”. Atingerea țintei de neutralitate în emisiile de gaze cu efect...
21 iunie, 2020
După ce președintele Iohannis a trimis, vineri, la CCR o lege adoptată în Parlament care impunea guvernului să deschidă tratative diplomatice pentru deschiderea unui nou punct de frontieră între România și Ungaria, ministrul de Externe al Ungariei reacționează...
19 iunie, 2020
România a ajuns anul trecut la 79% din nivelul de trai mediu al UE 28, la egalitate cu Polonia și peste alte șapte state membre, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC/locuitor abrevierea în lb. engleză) publicat de...
18 iunie, 2020
Aproximativ 40% din oameni care trăiesc în state democratice consideră că țara lor nu e de fapt democratică, conform Indicelui Percepției Democratice (DPI), realizat de grupul de cercetare Dalia Research, scrie Rador, care citează Emerging Europe. Cercetarea va...
18 iunie, 2020
România a coborât în primul trimestru din 2020 pe locul al șaselea între statele UE în ceea ce privește creșterea costului muncii, după Lituania, Bulgaria, Slovacia, Polonia și Austria. Cu 8,4% în termeni ajustați după calendar am ajuns...
17 iunie, 2020
Graficul de mai jos reprezintă la modul cel mai simplu și mai șocant posibil socotelile financiare ale României în anul 2019: În timp ce toată lumea politică, administrativă și de afaceri  vorbește de dezvoltare și de convergență, segmentul...
14 iunie, 2020
Pe datele din martie 2020, Raportul de convergență al CE pentru România atrage atenția că dobânda pe termen lung pentru scopuri de convergență se afla la 1,5 puncte procentuale peste reperul de 2,9% obținut pe baza mediei de...
11 iunie, 2020
România nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, respectiv: stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Concluzia este cuprinsă în Raportul...
10 iunie, 2020
(Textul de mai jos reprezintă  fragmente esențiale preluate din analiza apărută în CRONICILE Curs de Guvernare  (publicație exclusiv print, cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro), al cărui număr 94 tocmai a apărut. Despre sumarul numărului 94 al CRONICILOR,...
28 mai, 2020
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat marți, într-o conferință comună susținută împreună cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, că România dorește o abordare pozitivă a relației cu Ungaria ca bun vecin și dorește revenirea la o relație...
26 mai, 2020
Câteva citate din Programul de convergență 2019 – 2022 ar putea explica mult mai clar anumite prevederi incluse în Programul de convergență 2020 (Programul oficial de Convergență 2020 poate fi citit AICI-LINK)  Comentariile pe cifre clar expuse în...
26 mai, 2020
După relaxarea măsurilor de prevenire a pandemiei, autoritățile naționale au declanșat pe tot globul marea operațiune a testării pe scară largă, pentru depistarea anticorpilor la persoane fără simptome de Covid-19 și aflarea ratei de imunizare în populație. Acțiunea...
25 mai, 2020
România ar putea primi o sumă cuprinsă între 3 și 5 miliarde de euro drept sprijin pentru susținerea companiilor afectate de criza Corvid și a angajaților aflați în dificultate. ”Este vorba despre un program prin care UE ajută...
20 mai, 2020
Ceea ce m-a frapat intotdeauna in cazul Romaniei in perioada post-decembrista a fost non salanta cu care populatia si conducatorii ei au repetat greseli facute de-a lungul timpului. Romania nu a avut doar o data deficite fiscale nesustenabile,...
16 mai, 2020
Comisia Europeană ”îndeamnă insistent” România să închidă, să etanșeze și să restaureze din punct de vedere ecologic un număr de 48 de depozite ilegale de deșeuri și să se conformeze hotărârii Curții de Justiție a UE din 18...
14 mai, 2020
Creşterea preţurilor de consum în luna aprilie 2020 a fost de +0,26%, potrivit datelor publicate de INS, cu mult sub valoarea consemnată în urmă cu 12 luni (+0,61%). Astfel, inflaţia anuală a coborât la doar 2,67%. Continuarea creșterii...
13 mai, 2020
România figurează ca PIB/locuitor exprimat în euro la nivelul de doar 35% din media UE27, potrivit datelor prelucrate post-Brexit și publicate recent de Eurostat pentru anul 2018 (rezultatul economic se recalculează periodic și rămâne definitiv de-abia după doi...
11 mai, 2020
Economia României se situează pe locul 13 în UE şi reprezintă 1,6% din economia Uniunii, conform datelor publicate de Eurostat pentru anul 2019 privitor la PIB exprimat în euro (valori nominale). Pe parcursul ultimilor ani, am depăşit Grecia...
8 mai, 2020
România a anunțat că va contribui cu 200.000 de euro la efortul global de descoperire și dezvoltare a unui vaccin, a unor teste şi tratamente împotriva noului coronavirus. Anunțul, transmite Digi24, a fost făcut de ministrul sănătății, Nelu...
5 mai, 2020
Premierul Ludovic Orban a anunțat luni că România este aproape să își asigure din producție internă nevoia de materiale medicale de protecție. Ludovic Orban a spus că tendința generală este ca țările să nu mai fie în viitor...
4 mai, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: