România figurează ca PIB/locuitor exprimat în euro la nivelul de doar 35% din media UE27, potrivit datelor prelucrate post-Brexit și publicate recent de Eurostat pentru anul 2018 (rezultatul economic se recalculează periodic și rămâne definitiv de-abia după doi ani de la materializarea lui).
De reținut, nici măcar o singură macroregiune nu trece de jumătatea mediei europene la contabilitatea în euro iar șase din cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională. Regiunea Vest de-abia marchează un punct procentual peste această medie, ridicată semnificativ de zona Capitalei, unde valoarea de 78% este singura care ar permite cu certitudine adoptarea monedei unice europene.
Motivul pentru care apărem în aceleași statistici europene la nivelul de 66% din media UE ca nivel de trai exprimat sintetic drept PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard ( pps) este nivelul mult mai redus al prețurilor, situat la circa 53% din media UE. Cu alte cuvinte, este CA ȘI CUM am avea venituri aproape duble în euro DACĂ am achita prețurile la mărfuri și servicii la nivelul mediu din UE.
Reducerile succesive de TVA după terminarea crizei precedente au jucat un rol important în amplificarea rezultatelor economice altminteri robuste dar nici chiar așa bune încât să ducă la apropierea de pragul de 70%, considerat minim necesar pentru adoptarea euro. Prin urmare, o parte semnificativă din avansul PIB/locuitor față de media UE din ultimii ani a fost obținută conjunctural.
Lansarea, pe fondul creșterii consistente de venituri, a unei campanii discutabile de scădere a generală a prețurilor prin diminuarea taxelor a avut un efect secundar extrem de important. Efect care ne afectează și acum: scăderea veniturilor statului la cel mai redus procentaj dintre statele UE (undeva la 70% din media europeană a încasărilor, raportat la PIB).
De unde, consecință logică, după 2015 au apărut importante și cronice deficite bugetare. Care conduc la expandarea datoriei publice și la o vulnerabilitate puternic sporită a statului în condițiile apariției unor factori externi nefavorabili, precum actuala epidemie de coronavirus.
Cheia acestui joc al progresiei indicatorilor, mai mult mai puțin sustenabili pe termen lung, care a avut și are accente politice, se regăsește la nivelul prețurilor. A căror păstrare la niveluri cât mai reduse constituie baza prosperității măsurate de PIB/locuitor la PPS (mai cunoscută a fi de 66%) și nu a PIB/locuitor în euro (reamintim, 34%).
Problema, în cazul unei aderări rapide (eventual premature) la Zona Euro ar fi comparabilitatea foarte ușoară a prețurilor și tendința firească de apropiere a acestora de practica țărilor din Zonă. Ceea ce va verifica în curând, pe propria piele, chiar colega noastră de val de aderare la UE, Bulgaria.
Raportarea la Grecia
Mai mult, în absența supapei de reglare prin curs ( fie și prin modificarea unei parități fixe de schimb, dacă nu prin flotarea monedei naționale, cazul nostru), se poate ajunge în situația Greciei. Cu bani mulți la îndemână și tentația unor costuri scăzute, care ar stimula îndatorarea spre niveluri mult mai ridicate în raport cu PIB.
Aparent, nici nu ar fi mari probleme în cazul apelului la o eventuală salvare a economiei naționale, dată fiind dimensiunea relativ mică a economiei. Dincolo de suveranitate și de condițiile care se pot impune, singurul reglaj s-ar mai putea face doar prin așa-numita „devalorizare internă”, adică prin ajustarea veniturilor populației în noua monedă, euro.
Apropo de experiența nu tocmai plăcută a Greciei, a care a înregistrat o scădere puternică a nivelului PIB/locuitor de la 95% din media UE până la doar 68% din aceeași medie în 2018, adică doar două puncte procentuale peste noi. De reținut, în UE25 ( fără noi și bulgari), cu euro în buzunare, elenii erau la 79% din media UE prin 2003. Interesantă paralela cu obiectivul nostru de 80% din media UE pentru aderarea „fără probleme”.
Ori, după o perioadă de prosperitate alimentată pe datorie și salvarea venită pe calea apartenenței la Zona Euro, grecii au ajuns să aibă patru regiuni în topul 20 european al sărăciei, față de două în cazul nostru. Asta la un număr identic de 3 regiuni care reușesc să mai treacă de 60% din media UE la pps.
Iar problema se extinde, deși decalajele față de zona capitalei sunt mai mici decât la noi. În treacăt fie spus, ne vom confrunta cu o controversă a contrastelor, alimentată chiar de faptul că regiunea care include Bucureștiul a trecut deja de conglomeratul urban atenian. Și nu la PPS, unde era de așteptat ( „scor” 152 la 93), ci chiar exprimat în euro („scor” 80 la 77).
Nu doar în termeni PPS ajustați cu nivelul prețurilor, unde era de așteptat ( scor 152 la 93 din media UE), ci chiar exprimat în euro (scor 80 la 77).
„Capitaliștii” vor reclama accesul la euro iar „provincialii” vor avertiza că riscă să ajungă chiar sub nivelul regiunilor sărace din Bulgaria, dacă repetăm din experiența greacă. Cum am putea fi tentați să și facem, după ce am traversat în istorie și am înscris în conștiința publică un secol de domnii fanariote.
