România a coborât în primul trimestru din 2020 pe locul al șaselea între statele UE în ceea ce privește creșterea costului muncii, după Lituania, Bulgaria, Slovacia, Polonia și Austria.
Cu 8,4% în termeni ajustați după calendar am ajuns sub valorile de 11,4% pentru Lituania și 10,2% în cazul Bulgariei dar am rămas cu mult peste media de 3,7% consemnată la nivelul UE și cea de 3,4% din Zona Euro.
Reamintim că, în primul trimestru din 2016, 2017, 2018 și 2019, țara noastră a deținut poziția de lider al scumpirii resurselor umane, în toate cazurile urmare a concentrării creșterilor salariale pe segmentul non-business ( a se citi pe zona bugetară).
În T1 2016, cu +10,4%, am condus grupul BELL ( Bulgaria 7,7%, Estonia 6,9%, Lituania 6,1%, Letonia 4,7%) iar în T1 2017, cu +17,2%, am fost urmați la mare distanță de Ungaria (+11,7%) și Bulgaria (+10,1%). În T1 2018, cu 12,7%, am devansat Letonia (+11,2%) și Ungaria (+10,3%) iar în T1 2019, cu un avans de 16,3% ne-am situat din nou peste Bulgaria (+12,9%).
Desigur, în evoluția salariilor a contat și nivelul relativ redus al remunerării din fostele țări socialiste care au aderat la UE, ceea ce explică prezența lor în fruntea ritmurilor de creștere exprimate în procente prin efect de bază. În cazul nostru, diferența a fost făcută de majorările din sectorul bugetar, ajuns market-maker și cu nivel de salarizare peste zona privată.
(Citiți și: ”Capitalul uman al României și raportul cost/calitate”)
Evoluția cheltuielior de personal ale statului, conform datelor operative ale Ministerului Finanțelor din prezentarea execuției anuale a bugetului general consolidat este elocventă. Cu observația că, în acest an, poate vom reuși să limităm avansul sistematic al acestor cheltuieli sub pragul de 10% din PIB.
Așadar, prin efect de bază, după patru ani de majorări susținute, am ajuns și noi pe o poziție aparent mai moderată, cu observația că ceea ce a contat în 2020 a fost diminuarea avansului salarial în sectorul bugetar. Altminteri, de reținut, graficul pe zona de business ne-ar fi plasat pe locul 2, după Lituania dar înaintea Bulgariei, în pofida evoluției negative de anul trecut a productivității muncii din industrie (-1,3%).
Dacă în T1 2019 scorul între zona de business și cea de non-business a fost de +23,0% la +13,7%, în T1 2020, situația s-a inversat și s-a ajuns la un raport de +5,3% la +9,5%. Foarte probabil, și sub efectul pandemiei, limitarea salariilor din sectorul de producție și servicii private va duce la calmarea ritmului de creștere a costurilor salariale, odată se va manifesta reținere în administrația publică (în aprilie 2020, deși a coborât la +4,4% aceasta a rămas peste media pe economie, de +2,2%)
(Citiți și: ”Resursa umană din Știință și Tehnologie: Cum stau cele 276 de regiuni din UE și vecinii noștri care încă nu au aderat”)
De reţinut şi de luat aminte, nivelul de alarmă specificat în cerinţele tabloului de bord macroeconomic al Uniunii Europene, care semnalizează dezechilibre importante la nivelul economiilor naţionale, este de 12% pe parcursul celor mai recenți trei ani (9% pentru Zona Euro) iar România a depășit sistematic și cu mult această cerință de stabilitate.
Din păcate, dacă majorarea părţii care revine remunerării salariaţilor în PIB era normal să crească spre valori mai apropiate de practica europeană (de la circa 34% în 2016, s-a ajuns la peste 40% în 2019), repartizarea creşterilor a fost clar debalansată până în acest an în favoarea sectorului bugetar.
Urmările în materie de deficit dus la și peste limita de 3% din PIB și afectare a investițiilor publice fiind destul de evidente.
