Dan Bucșa / Reshoring – mutarea lanțurilor de producție din China: Poate fi România un beneficiar?

(Textul de mai jos reprezintă  fragmente esențiale preluate din analiza apărută în CRONICILE Curs de Guvernare  (publicație exclusiv print, cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro), al cărui număr 94 tocmai a apărut.

Despre sumarul numărului 94 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Redacția)

***

Pandemia de COVID-19 readuce în discuție scurtarea și chiar repatrierea lanțurilor de producție ale companiilor europene și americane (reshoring). Globalizarea a intrat în remisie după criza financiară globală și reducerea sa a accelerat după începerea războaielor comerciale declanșate de administrația Trump. Comerțul global a continuat să crească mai repede decât economia mondială după criza financiară din 2008-09, dar procentul mărfurilor importate din țările emergente și folosite în producție la nivel global a stagnat.

Dalia Marin și Kemal Kilic arată într-un articol publicat pe Vox că una din motivațiile deglobalizării este creșterea incertitudinii la nivel global, incertitudine care atinge noi maxime în această perioadă. Alte evenimente care au accelerat deglobalizarea sunt Brexit și conflictele comerciale ale administrației Trump cu vecinii din America de Nord, cu Uniunea Europeană dar, mai ales, cu China.

Când capitalul de peste mări și țări își face bagajele

În iulie 2019, The economist numea acest fenomen ”slowbalization” într-un articol care vorbea de necesitatea scurtării lanțurilor de producție pentru a face față riscurilor politice, dar și de dificultatea identificării tuturor furnizorilor angrenați în aceste lanțuri.

În aceeași lună, Forbes scria că 80% din firmele americane și 67% din firmele europene prezente în China se gândeau să mute o parte din producție în alte țări.

Care sunt potențialele destinații? Pe scurt, țările care pot asigura o creștere substanțială a productivității și cele unde forța de muncă este abundentă. O parte importantă a producției relocalizate după 2011 s-a întors în țările dezvoltate, conform Dariei Marin și lui Kemal Kilic.

Robotizarea, automatizarea și prelucrarea aditivă (printarea 3D) au redus din costuri și au mărit productivitatea, cu precădere în industria chimică, dar și în cea electronică și în prelucrarea metalelor.

Alți producători caută noi destinații în țările emergente. Vietnam, India, Mexic sau Turcia sunt preferate țărilor din Europa Centrală și de Est (ECE), în principal datorită populației numeroase. Cea mai mică din cele patru este Turcia, cu ”doar” 82 de milioane de locuitori, la fel de mulți ca Polonia, România, Cehia, Ungaria și Slovacia luate la un loc.

Firmele care aleg cele patru țări își asumă riscuri politice și birocratice pentru a-și asigura forță de muncă suficientă și la un cost predictibil.

Prin contrast, firmele din ECE se zbat de ani buni să găsească suficienți muncitori. Este de notorietate greva de la fabrica Audi din Ungaria, care s-a soldat cu o creștere salarială de 18% în ianuarie 2019 și care a produs pierderi mari și în Germania. Confruntată cu creșteri salariale similare în Cehia și Slovacia, Volkswagen a decis să construiască o fabrică în Turcia.

Lipsa muncitorilor s-a suprapus unui val populist anti-imigrație care a redus importul de forță de muncă. Doar criza declanșată de COVID-19 a mai redus penuria de muncitori din ECE, deși numărul firmelor din industrie și construcții care încă nu găsesc forță de muncă rămâne ridicat (v graficul alăturat).

(……………………………………………….)

Un alt motiv pentru care țări emergente mari (cele menționate mai sus, la care se adaugă China, Brazilia, Africa de Sud, Malaezia, Indonezia, Filipine), sunt destinații mai atrăgătoare pentru investiții este clasa de mijloc în creștere și cererea de consum pe care aceasta o generează.

În comparație, ECE – la fel ca zona euro – este o regiune mai bătrână cu peste zece ani și mai slab populată, fiind considerată o piață de desfacere cu potențial limitat.

(……………………………………………..)

Atu-urile României și problemele. Problemele acestor atu-uri

Este relocarea producției o cauză pierdută pentru ECE, în general, și pentru România, în particular? Nu neapărat.

Reducerea globalizării a evidențiat câteva tendințe care ar putea continua la nivel global și de care ECE ar putea profita.

În primul rând, companiile încep să pună în balanță eficiența cu reziliența lanțului de producție. Pandemia, riscurile politice sau războaiele comerciale pot afecta fluxurile de aprovizionare ”just in time” și pot opri producția pentru o perioadă mai lungă.

Un prim atuu al ECE ar putea fi, așadar, predictibilitatea politică, economică și fiscală. Combinația între apartenența la UE și predictibilitatea fiscală s-a dovedit, de multe ori, câștigătoare. Ungaria, Polonia și Slovacia au atras majoritatea investițiilor străine din ECE, chiar dacă nu au devenit mai state mai democratice.
Cele trei țări au sisteme de taxe și impozite stabile, iar firmele străine beneficiază de ajutorul autorităților, de la recalificarea forței de muncă la dezvoltarea infrastructurii necesare, în special prin folosirea fondurilor europene.
Spre deosebire de România, cele trei țări, împreună cu Cehia și Bulgaria, și-au dat seama că trebuie să compenseze costurile cu forța de muncă mai mari decât în alte economii emergente cu taxarea competitivă a muncii și profiturilor. În compensație, impozitele pe consum – TVA, accize – sunt mai mari.

România a încercat să reducă toate tipurile de impozite și taxe, ajungând într-o situație fiscală instabilă. Dată fiind structura electoratului activ, impozitele pe venituri și profituri sunt în pericol mai mare să crească după alegeri decât taxele pe consum. Impredictibilitatea fiscală nu se rezumă la riscul creșterii taxelor: celebra Ordonanță 114 este menționată în continuare de potențialii investitori atunci când decid să nu aleagă România.

În al doilea rând, ECE poate atrage componenta de servicii a lanțurilor de producție, care reprezintă până la 45% din valoarea bunurilor tranzacționate la nivel global, conform FMI.

Forța de muncă din ECE are o calitate superioară și este mai omogenă în comparație cu cea din țări emergente mai mari. Serviciile, mai ales cele IT&C, reprezintă avantajul competitiv al României în comparație cu țările ECE, în timp ce, în industrie, productivitatea ajustată cu salariile este mult inferioară vecinilor.

Datele din graficul de mai jos, cele mai recente disponibile, sunt din 2017. De atunci, salariile din industria românească au continuat să crească mai repede decât productivitatea.

Modelul de dezvoltare bazat pe exporturi ieftine și salarii mici a fost șubrezit de populismul ”wage-led growth”. Din păcate, România nu are o strategie de atragere a investitorilor străini care să-i permită pasul spre produse mai sofisticate și exporturi mai scumpe și să lase loc de o creștere sustenabilă a salariilor.

(…………………………………………………..)

În al treilea rând, lanțurile de producție trebuie să se digitalizeze și să devină neliniare (așa-numitele digital supply networks, DNS), pentru a reduce costurile conexe operării lor. La nivel global, birocrația, tranzacțiile și planificarea au loc, în continuare, mai ales pe hârtie. Digitalizarea va ajuta firmele să-și gestioneze mai bine furnizorii și producția, să își ajusteze operațiunile la cerere și să reducă vulnerabilitățile tipice sistemelor de producție liniare (blocaje în producție, fluctuații mari ale stocurilor, întârzieri la plată etc).

Scurtarea lanțurilor de producție nu le face mai puțin complexe. Pentru a deveni o alternativă la țările populate din Asia sau America Latină, ECE trebuie să câștige prin predictibilitate, simplificarea birocrației, digitalizare, sisteme de impozite stabile și care favorizează competitivitatea și, mai ales, printr-o strategie de atragere a investițiilor care să mizeze pe avantajele comparative ale regiunii.

Cu gândul la eficiența furnizorilor asiatici, companiile care-și vor muta lanțurile de producție în Europa vor cere toate aceste avantaje. Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria au, deja, o strategie clară pentru a le atrage.

(…………………………………………….)

***

Citiți analiza integrală în nr. 94 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare. 

Despre sumarul numărului 94 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.

(CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale).