miercuri

17 iulie, 2024

mobi

Preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, susţine că ar fi benefic în demersul României de aderare la spaţiul Schengen ca autorităţile de la Bucureşti să ceară o poliţie europeană la frontieră. „Ar trebui să avem curaj şi ar trebui să...
26 septembrie, 2011
Probabilitatea ca Grecia să iasă din zona euro este de 10%, însă dacă Atena va renunţa la moneda unică, şi alte state aflate în situaţie limită o vor urma, susţine banca elveţiană Credit Suisse, într-o analiză dată recent...
25 septembrie, 2011
Noile companii energetice Oltenia şi Hunedoara vor fi privatizate până la finele lunii iunie 2012, operaţiune care va impune şi concedieri de personal la unele dintre unităţile care vor forma cele două companii, relevă ultima scrisoare de intenţie...
25 septembrie, 2011
Autorităţile germane şi franceze au început să lucreze la o strategie cu trei componente pe fondul temerilor că escaladarea crizei datoriilor suverane din zona euro ar putea să scape de sub control.
25 septembrie, 2011
Recenta retrogradare a ratingului Italiei de către S&P readuce în discuţie sănătatea economică a partenerilor către care România exportă. Mai ales pentru că exporturile au fost anul trecut şi în 2011 o importantă sursă a creşterii economice –...
25 septembrie, 2011
Poti integra state, nu poti integra caractere. Poti crea idei, nu le poti impune. Poti sa educi oameni, nu poti sa-i constrangi prin idealuri care le sunt straine. Traim intr-o lume care s-a transformat superficial, activitatea umana arata...
23 septembrie, 2011
Ministerul de Externe a prezentat, vineri, în urma unei înţelegeri cu partenerii americani, acordul semnat între România şi SUA privind scutul antirachetă care va fi instalat la Deveselu. Acordul a fost semnat la 13 septembrie de către ministrul...
23 septembrie, 2011
Între 15 şi 20 de bănci europene trebuie să fie recapitalizate, a afirmat vineri preşedintele Autorităţii pentru reglementarea pieţelor financiare (AMF), Jean-Pierre Jouyet, transmit AFP şi Reuters. „Există într-adevăr o problemă în Europa în privinţa capitalizării băncilor. Există...
23 septembrie, 2011
Moody’s Investors Service a anunţat, vineri, revizuirea în scădere, cu două trepte, a ratingului pentru depozitele şi datoriile a opt grupuri bancare din Grecia, încheind acţiunea de revizuire iniţiată la data de 25 iulie, informează un comunicat de...
23 septembrie, 2011
Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)
23 septembrie, 2011
Numărul companiilor ale căror pierderi ar putea îngroşa deficitul este mai mare decât anul trecut. Astfel, s-au adăugat câteva nume grele, cum ar fi CNADR, Metrorex, Fondul Proprietatea şi, mai ales, CNCFR. Numai compania Naţională de Căi Ferate...
23 septembrie, 2011
Rezultatele analizelor de laborator finalizate în data de 22 septembrie pentru 37 probe prelevate din mărfurile de origine vegetală (bulbi destinaţi plantării şi plante la ghiveci) indică absenţa organismelor de carantină, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În...
22 septembrie, 2011
Preşedinţia poloneză a UE nu a mai supus, joi, la vot aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, cunoscute fiind poziţiile Olandei şi Finlandei care au anunţat că vor respinge integrarea. Un vot negativ în Consiliul JAI ar...
22 septembrie, 2011
Rezultatele parţiale ale analizelor efectuate pe bulbii de flori proveniţi din Olanda arată că nu au fost găsiţi agenţi dăunători care să impună carantină, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. „Avem la această oră rezultatele...
22 septembrie, 2011
Dezbaterile dintre miniştrii de interne din Uniunea Europeană privind extinderea Schengen, începute joi în cadrul Consiliului JAI, au fost suspendate după ce fiecare ţară şi-a prezentat poziţia în acest dosar, fără a se şti clar deocamdată când vor...
22 septembrie, 2011
„Eu cred că trebuie pregatită ideea de mişcare populară pentru realizarea unei eventuale alianţe. De aceea am şi rugat-o pe fiica mea să înscrie la oficiul ăsta pentru denumiri…”, a declarat Traian Băsescu miercuri seară, într-un interviu la...
22 septembrie, 2011
Trudǎ. Sînge, lacrimi și trudǎ. Sau Blood Sweat and Tears, cum spun capitaliștii cei decadenți atunci cînd cîntǎ jazz-rock în format big band. La asta se reduce dansul. La sînge, la chin, la trudǎ, la cazne. Asta ne-a...
21 septembrie, 2011
Deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe au decis, miercuri, să prelungească termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari de la 31 decembrie 2012 – cât era prevăzut în OUG 71/2009 – la 31 decembrie 2016...
21 septembrie, 2011
Datoria externă a României se apropie de pragul psihologic de 100 miliarde euro, după ce dispăruse din scripte în primăvara lui 1989. Să vedem care au fost evoluţiile din ultimii ani ce ne-au adus aici şi cum se...
21 septembrie, 2011
După anunţul făcut de Olanda, şi Finlanda îşi va da votul negativ asupra aderării la Schengen a României şi Bulgariei, la Consiliul JAI din 22 septembrie. „Am avut o discuţie cu ministrul olandez de Externe şi cu ministrul...
20 septembrie, 2011

Până unde poate România conta pe exporturi: Turcia ne salvează, Ungaria ne dă lecţii

Recenta retrogradare a ratingului Italiei de către S&P readuce în discuţie sănătatea economică a partenerilor către care România exportă. Mai ales pentru că exporturile au fost anul trecut şi în 2011 o importantă sursă a creşterii economice – atâta câtă e – a României. În topul ţărilor cu care România face schimburi comerciale s-au produs modificări semnificative, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Gingăşii europene

Poti integra state, nu poti integra caractere. Poti crea idei, nu le poti impune. Poti sa educi oameni, nu poti sa-i constrangi prin idealuri care

Moody’s a retrogradat opt bănci din Grecia

Moody’s Investors Service a anunţat, vineri, revizuirea în scădere, cu două trepte, a ratingului pentru depozitele şi datoriile a opt grupuri bancare din Grecia, încheind

1000 de cuvinte

Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)

Companiile de stat în scrisoarea de intenţie cu FMI: listă mai scurtă, pierderi mai mari care se adaugă la deficit

Numărul companiilor ale căror pierderi ar putea îngroşa deficitul este mai mare decât anul trecut. Astfel, s-au adăugat câteva nume grele, cum ar fi CNADR, Metrorex, Fondul Proprietatea şi, mai ales, CNCFR. Numai compania Naţională de Căi Ferate are pierderi care ar putea împovăra deficitul cu 0,1% din PIB – în condiţiile în care guvernul trebuie să reducă, pentru anul următor, deficitul de la 4,4 la 3% din PIB.

Și florile se împușcǎ, nu-i așa?

Trudǎ. Sînge, lacrimi și trudǎ. Sau Blood Sweat and Tears, cum spun capitaliștii cei decadenți atunci cînd cîntǎ jazz-rock în format big band. La asta

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: