miercuri

27 martie, 2024

25 septembrie, 2011

Noile companii energetice Oltenia şi Hunedoara vor fi privatizate până la finele lunii iunie 2012, operaţiune care va impune şi concedieri de personal la unele dintre unităţile care vor forma cele două companii, relevă ultima scrisoare de intenţie încheiată de guvern cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX.

Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din SNLO şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari.

Scrisoarea de intenţie convenită de guvern cu FMI la finalul misiunii de evaluare din iulie-august, aprobată de Executiv la jumătatea lunii septembrie, prevede că până la sfârşitul acestui an va fi înfiinţată noua companie energetică prin fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) cu termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari şi că această companie va fi privatizată până la sfârşitul lunii iunie 2012.


Guvernul intenţiona iniţial să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice.

Ce se întâmplă cu societăţile energetice de stat:

  • Privatizarea va fi efectuată prin ofertă publică iniţială sau cu un investitor strategic. Procedura de privatizare va fi lansată şi în cazul companiei energetice care va rezulta din fuziunea minelor viabile ale CNH cu termocentralele Paroşeni şi Mintia, termenul stabilit pentru finalizarea privatizării fiind şi în acest caz sfârşitul lunii iunie 2012.
  • Pentru derularea proceselor de privatizare, Guvernul va angaja consultanţi până la finele lunii martie 2012.
  • Cel puţin 900 de posturi urmează să fie desfiinţate până la sfârşitul lunii octombrie, iar alte 200 de joburi vor fi scoase din schema de organizare a complexului energetic Turceni.
  • În cazul CNH, activele viabile vor fi preluate de stat prin proceduri de executare silită declanşate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru obligaţii fiscale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: