miercuri

17 iulie, 2024

marketer

După 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, țara nostră apare în statistici cu o creștere economică de parcă ar fi parcurs doar un plan cincinal de pe vremuri. De data aceasta, însă, nu cu o...
2 decembrie, 2014
Guvernul şi-a propus să negocieze cu experţii FMI şi CE, care sosesc marţi la Bucureşti, o derogare de la ţinta de deficit pe 2015 asumată prin Pactul fiscal. În paralel, guvernul a pus în dezbatere – în premieră...
1 decembrie, 2014
De la 1 iulie 2015, salariul minim pe economie ar urma să treacă pragul psihologic de 1 euro pe oră, potrivit actului normativ pe care Guvernul vrea să-l implementeze. Ca primă treaptă spre acest deziderat, se vor acorda...
27 noiembrie, 2014
Negocierea sfârşitului de an priveşte chestiunea redevenţelor la petrol şi gaze. Pe de-o parte, aşteptările sunt mari din perspectivă publică, acolo unde s-a cimentat convingerea că nivelul acestor redevenţe este “mic”, dar şi din perspectivă bugetară: o creştere...
25 noiembrie, 2014
Produsul Intern Brut al României ar urma să crească cu peste 25% la valori în euro pe parcursul următorilor patru ani, potrivit prognozei de toamnă a Comisiei Naționale de profil. Astfel, la cele aproximativ 150 miliarde euro PIB...
24 noiembrie, 2014
Potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, ponderea în PIB a alocărilor pentru activitatea de crecetare-dezvoltare în anul 2013 s-a situat la cel mai redus nivel din anul 2005 încoace, și anume 0,39% din PIB. Această valoare...
23 noiembrie, 2014
România se mai află încă sub programul de asistență de tip precautionary stand-by al FMI și UE (fiecare cu câte 2 miliarde euro la dispoziția noastră pentru situații neprevăzute), la care se adaugă încă aproape un miliard de...
23 noiembrie, 2014
Dacă, înainte de a face bugetele anuale, decidenții politici s-ar așeza să deseneze un sistem fiscal  în acord cu stadiul și perspectivele actuale ale economiei românești, cu siguranță că mediul de afaceri Nu s-ar afla, ca acum, în...
21 noiembrie, 2014
Simplificat, vă prezentăm evoluția și situația politicii fiscale din România, precum și caracteristicile care ne plasează la coada statelor europene ca nivel al încasărilor la buget. Datele de lucru sunt din anul 2012, deoarece pentru anul trecut nu...
19 noiembrie, 2014
Potrivit calculelor Consiliului Fiscal referitor la gradul de colectare al veniturilor la buget pe categorii de taxe și impozite, patru dintre principalele impozite (pe venit, pe profit, CAS și accizele) se situează undeva în jur de 80%, în...
18 noiembrie, 2014
Trei vorbe despre creșterea economică din T3 – fără să-mi fac scrupule că aș putea influența cumva alegerile de poimâine – cititorii cursdeguvernare.ro știu de multă vreme cu cine să voteze. (Și apoi, dacă nu și-a făcut scrupule...
14 noiembrie, 2014
Creșterea economică pe trimestrul al treilea din acest an a fost de 1,9% față de trimestrul anterior, aproape dublă față de estimarea publicată recent de Comisia Europeană și cea mai mare valoare înregistrată în ultimele unsprezece trimestre. Totodată,...
14 noiembrie, 2014
Informațiile publicate în premieră de cursdeguvernare.ro în urmă cu 2 săptămâni privind versiunile de fiscalitate care se elaborează la Ministerul Finanțelor sunt confirmate de un document publicat joi de agenția Mediafax. La finalul articolului – documentele. Potrivit versiunilor...
13 noiembrie, 2014
Luxembourgul, Olanda sau Irlanda nu sunt singurele state din UE care adoptă politici fiscale favorabil pentru atragerea investiţiilor străine. Practicile care favorizează eludarea de la plata taxelor de către corporaţiile internaţionale sunt răspândite în multe state europene, unde...
12 noiembrie, 2014
În conformitate cu prognoza Comisiei Europene, România ar urma să anunțe o reluare a creșterii economice în trimestrul al treilea, care va anula scăderile conjuncturale din trimestrele I și II (denumite circumstanțial ”recesiune tehnică”, deși la fel de...
10 noiembrie, 2014
România s-a situat pe locul al treilea în semestrul al doilea din 2013 la scumpirea curentului electric pentru gospodăriile populației, cu 16,81%, după Estonia (+21,73%) și Grecia (+19,68%). Pentru referință, trebuie amintit că media scumpirilor la nivelul UE...
9 noiembrie, 2014
Votul multiplu, rost al turismului electoral și principala suspiciune a listelor electorale suplimentare, are mecanisme precise de depistare, însă e greu de crezut că acestea duc la eradicarea fenomenului. Pentru a înțelege cum funcționează acest mecanism care ar...
6 noiembrie, 2014
Comisia Europeană (CE) a dat marţi publicității prognoza de toamnă pentru statele membre iar perspectivele se anunță destul de sumbre pentru România. În lipsa unor schimbări de politică economică, unele obiective fixate prin Programul de convergență ar urma...
4 noiembrie, 2014
În privința prezidențiabililor de tur doi nu există surprize – ambii candidați, și Victor Ponta și Klaus Iohannis au obținut potrivit prognozelor din ultimele săptămâni. Poate o diferență între cei doi mai mare cu 1-2 procente decât cea...
3 noiembrie, 2014
Institutul Național de Statistică a anunțat vineri, 31 octombrie, datele privind șomajul pentru luna precedentă. În luna septembrie 2014, rata şomajului BIM a coborât sub pragul de 7%, în formă ajustată sezonier din motive de comparabilitate. Valoarea calculată...
31 octombrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: