România se mai află încă sub programul de asistență de tip precautionary stand-by al FMI și UE (fiecare cu câte 2 miliarde euro la dispoziția noastră pentru situații neprevăzute), la care se adaugă încă aproape un miliard de euro din partea Băncii Mondiale. Programul ar urma să se deruleze până în luna septembrie 2015. Deși nu se așteaptă accesarea efectivă a banilor decât în situații cu totul excepționale, efectul favorabil în atragerea investițiilor și reducerea costurilor de refinanțare a datoriei publice este cert.
Odată trecută campania electorală, vor fi reluate și evaluările aferent acestui acord. Primele două evaluări fuseseră finalizate cu aprobarea în board-ul FMI în luna mai anul curent. Cea de a treia vizită, întreprinsă la începutul lunii iunie, și discuțiile mai recente din luna septembrie la Bruxelles nu au dus încă la rezultate concrete, dată fiind abținerea în a influența campania electorală. Astfel, FMI a amânat evaluarea acordului cu România până după alegeri.
Reamintim că experții FMI au considerat încă de la începutul actualului acord că nivelurile contribuţiilor pentru sănătate şi impozitul pe venit sunt prea scăzute în România. De aceea, a și întreprins simulări pentru a cuantifica impactul fiscal al unor variante de creştere a acestor impozite. Aceste simulări vor constitui referința și pentru discuțiile care vor avea loc la începutul lunii decembrie 2014 referitor la bugetul pe 2015.
Simulările au arătat că, în cazul prelevărilor obligatorii pentru bugetul de sănătate, o creștere cu un punct procentual a ratei cumulate la angajat şi angajator, de la 10,7% (cât este în prezent) la 11,7%, ar aduce în plus la buget venituri de circa 1 miliard de lei (0,15% din PIB estimat pentru 2014). De altfel, FMI a și sugerat includerea tuturor surselor de venit în baza de aplicare a contribuţiei la sănatate.
În cazul impozitării veniturilor, specialiștii FMI au stabilit că o majorare de un punct procentual a impozitului pe venit, de la cota unică de 16% la o cotă unică de 17%, ar creşte încasările bugetului cu aproximativ 1,2 miliarde lei (aproape 0,2% din PIB). De asemenea, o majorare a TVA la 25% (față de 24% în prezent) ar aduce venituri suplimentare de circa 2 miliarde lei (0,3% din PIB).
Practic, abordarea FMI vizează ca inevitabilă o creștere a fiscalității, ce contrastează flagrant cu promisiunile electorale de păstrare sau chiar diminuare a impozitelor și de creștere a beneficiilor sociale. Fie ele sub forma reducerii progresive a impozitării pe veniturile mici, fie prin deja intrata în vigoare diminuare a contribuțiilor de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale.
Cât despre extinderea reducerii de TVA la alte alimente decât pâinea, de la 24% la 9%, în condițiile în care alimentele ocupă mai mult de o treime din coșul de consum ce caracterizează cheltuielile românilor, impactul negativ ar fi semnificativ pentru buget. Deja, TVA colectat a scăzut de la 8,6% din PIB în 2012 la 8,3% din PIB în 2013 iar tendința la nouă nouă luni rămâne de scădere ( de la 6,0% în primele trei trimestre de anul trecut la 5,7% în primele trei trimestre din acest an).
Măsurile electorale din acest an vor trebui cumva acoperite – pentru a păstra deficitul potrivit programului de echilibrare bugetară convenit cu FMI – căci matematica economică nu se împacă întotdeauna cu matematica electorală.
Din păcate, nu prea se mai întrevede spațiu pentru reduceri de taxe și impozite iar obligațiile asumate (vezi indexarea pensiilor cu 5% și majorarea salariului minim pe economie la 975 lei) reclamă creșterea încasărilor. Care, în absența unei adevărate revoluții a gradului de colectare, nu se poate realiza decât prin creșterea nivelului de fiscalitate.
Deja, Guvernul se află în plata de ”arierate salariale”, adică s-a apucat să amaneteze viitorul pentru remedierea problemelor din trecut. Angajamentele pentru 2014 și 2015 care vizează restituirea chiar în avans față de prevederile inițiale a sumelor tăiate din salarii în 2010 și câștigate în instanță sunt deja împovărătoare din perspectiva angajamentelor de reducerii deficitului bugetar spre 1,4% din PIB.
Deocamdată, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator nu are acordul FMI și al UE, deși pentru 2014 ar exista resurse în buget pentru a acoperi costul de circa 850 de milioane de lei evaluat pentru ultimul trimestru al anului. Ceea ce nu înseamnă că și în 2015 se vor găsi resurse pentru a acoperi costul aferent, inevitabil cam de patru ori mai mare și de circa 0,5% din PIB estimat.
Suntem exact în situația de tip radio Erevan în care nu prea avem de unde da contribuabililor , ci trebuie să mai luăm pentru a avea ce distribui, conform celor asumate în politicile salariale și sociale. Majorarea bazei de impozitare prin creșterea salariului minim e o soluție parțială (creșterea numărului de locuri de muncă fiscalizate ar fi fost de dorit) dar scade competitivitatea ( de aceea a și fost redus CAS-ul cu 5%).
Practic, pentru a continua să se finanțeze în condiții rezonabile, pentru România ar fi prudent să nu renunțe la garanția unui acord cu FMI. Dar asta prespune un cost politic, ce ar trebui asumat într-o perioadă în care se încearcă bascularea puterii dintr-o parte în alta.
Ce se va întîmpla în disputa dintre rațiunea pe termen lung și obișnuința de a rezolva problema bugetului pe termen scurt, este greu de anticipat.
