Simplificat, vă prezentăm evoluția și situația politicii fiscale din România, precum și caracteristicile care ne plasează la coada statelor europene ca nivel al încasărilor la buget.
Datele de lucru sunt din anul 2012, deoarece pentru anul trecut nu sunt bătute în cuie calculele PIB, care au progresat deocamdată spre stadiul semidefinitiv și trebuie să fie validate de Eurostat după o metodologie compatibilă.
Deocamdată, până la revizuirea valorilor de creștere economică, deja demarată conform ultimului comunicat al INS referitor la valoarea semnal pe trim. III 2014, datele pe 2013 arată o scădere preliminată a veniturilor din taxare la bugetul general consolidat al României spre minimele înregistrate în 2004 și în perioada 2009- 2010.
Măsurile de reducere a fiscalității luate recent ridică semne de întrebare în privința unui eventual nou record negativ în 2015, ceea ce pune problema plasării țării noastre în context european și regional.
Decalajul mai mare de zece procente din PIB față de țările occidentale dezvoltate este cauzat cam în proporție de două treimi de încasările mai mici de taxe și impozite (care, de fapt, sunt puternic localizate la taxarea veniturilor și averilor) și cam o treime la nivelul contribuțiilor de asigurări sociale, unde suntem codași, alături de bulgari.
Dacă ar fi să căutăm o dispunere optimală a repartiției dintre impozite și taxe, pe de o parte, și CAS, pe de altă parte, dăm peste una dintre cauzele succesul relativ al Germaniei, care merge per total încasări la buget aproape de media UE, dar vine ceva mai jos cu taxarea produselor și producției și ceva mai sus la nivelul contribuțiilor sociale (menținute la un nivel rezonabil, peste cele italiene dar sub cele franceze).
Nemții par a fi mai aproape de ordinea firească a lucrurilor, în care accentul este pus pe obținerea de rezultate (inclusiv pe calea unui consum sporit) și abia apoi, din ce se obține nu din ceea ce ar fi fost de dorit să se obțină, pe fiscalitate și redistribuire a rezultatelor la nivelul întregii societăți.
Problema este una de optim (aici suferă bulgarii care taxează destul de bine dar nu redistribuie suficient pentru a stimula cererea). Și de a nu reinventa cu orice preț roata, după cum au sesizat polonezii, aflați în postura de a realiza o convergență de politici economice cu marea vecină de la vest.
Din datele selectate, se poate observa ușor că decalajul în veniturile fiscale față de alte state din UE Nu se formează la nivelul taxării producției și produselor, unde suntem mai aproape de media UE decât Germania și Polonia.
Cu toate acestea, dacă pentru TVA se face raportul dintre noi și valoarea aproape identică din UE, Germania și Polonia, rezultă că valoarea apropiată de 20% pentru această taxă indirectă ar fi mai aproape de practica UE (de altfel, atât au Bulgaria sau balticele, iar noi mergeam până în 2010 pe valoarea de 19%).
Ca să nu mai vorbim că ar scădea tentația de eludare a plăților către stat.Compensarea eventualelor reduceri de încasări se poate face din taxele pe producție (vezi redevențe și taxe de mediu), unde suntem sub Germania, cam la sfertul UE și de două ori și jumătate sub Polonia.
De reținut că avem încasări din taxarea veniturilor la jumătate față de cele din Germania, care, la rândul lor, se situează sub media UE. Desigur, la acest capitol suntem destul de clar sub Polonia (atenție, asta chiar păstrând proporțiile dintre economii). Așa cum sumtem și la taxarea averii, singurul domeniu unde ne-am găsit să-i copiem pe germani, situați la doar o treime din media UE.
În ce privește CAS-ul, e clar că suntem mult sub practica europeană în materie cam cu 30%. Dacă ne uităm la gradul de acoperire ceva mai mare doar ceva mai mare de 70% din venituri proprii ( restul până la echilibrul impus prin lege se asigură prin transferuri de la bugetul de stat) devine evidentă sursa deficitului cronic înregistrat pe segmentul bugetar de protecție socială.
Deficit cronic a cărui acoperire forțată ne privează de investițiile absolut necesare în infrastructură, pentru că banii de investiții sunt veșnic prevăzuți în bugetul anual și veșnic tăiați din motive de necesitate a plății salariilor și pensiilor. Mai mult, ne privează și de sumele nerambursabile care ne-ar putea veni de la UE pentru a susține investițiile făcute relativ corect, fără ”comisoane confidențiale” apreciabile.
Una peste alta, pentru a ne integra deplin în UE și pentru o convergență bazată pe temelii solide ar trebui să ne armonizăm politica fiscală cu cea europeană. Asta pentru a putea avea politici de dezvoltare și de protecție socială fezabile.
Cam greu spre imposibil să găsim o soluție originală, prin care taxarea redusă cu iz american să permită cheltuielile europene angajate, cu păstrarea deficitului în limite rezonabile.
