Salariul mediu, mai mare cu 6 lei în octombrie. Puterea de cumpărare a fluctuat nesemnificativ
Câştigul salarial mediu net a crescut în octombrie cu 6 lei, până la de 1.615 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în intermedieri financiare

Traian Băsescu a anunțat luni seară că a primit la semnat memorandumul încheiat de guvern cu FMI dar că nu îl va semna. ”Am informat
Inflația estimată pe luna noiembrie 2013, în zona euro, este de 0,9%, în creștere față de 0,7% în luna noiembrie, potrivit Eurostat. Dintre cele mai
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat marți că rațiunea pentru care a fost crescută acciza la carburanți a fost încercarea de evitare a
România a înregistrat în octombrie 2013 cea mai mare creştere a inflaţiei pe ultimele 12 luni (noiembrie 2012 – octombrie 2013), din UE – de
Guvernul va aproba în ședința de joi, pe lângă proiectul Legii Bugetului pe 2014, și proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea Codului fiscal, potrivit
Inflația a crescut în luna octombrie cu 0,29% față de luna septembrie, iar inflația față de octombrie 2012 este 1,88%, valoare înregistrată și luna trecută.
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere variantele oficiale ale celor două bugete care constitue bugetul de stat consolidat. Principalele prevederi: Bugetul de stat se stabileşte
BNR a revizuit puternic în jos prognoza de inflație pentru finalul anului curent. De la 3,1%, estimare făcută la raportul asupra inflației din luna august
BNR a revizuit semnificativ în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,1% la 1,8%, precum şi pentru finele anului 2014, de la
Avansul puternic al exporturilor și cererea internă slabă au susținut ajustarea rapidă a contului curent în anul 2013, cu valori pozitive în prima jumătate a
Consiliul de Administraţie al BNR a decis marţi, 5 noiembrie, reducerea dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 4,25% la 4% pe
Guvernul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, dar continuă discuţiile referitoare la impactul măsurilor fiscale necesare pentru acoperirea golului de venituri rezultat
„Rectificarea bugetară este miercuri, iar foarte probabil săptămâna viitoare cred că avem deja o primă formă a proiectului de buget, în așa fel încât să-l
Inflația pe luna septembrie 2013 a fost de -0,57%, urmare exclusivă a scăderii prețului la pâine și produse de franzelărie cu circa 10% după aplicarea
România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană la creşterea medie a preţurilor de consum în perioada septembrie 2012 – august 2013, cu un
Inflația pe luna august 2013 a fost de -0,20%, urmare a scăderii prețurilor la produsele alimentare (-0,82%) și a majorării celor înregistrate la produsele nealimentare
Puterea de cumpărare a salariaților a crescut în luna iulie 2013 peste nivelul din urmă cu 12 luni și s-a situat la 122,9% din valoarea
Guvernul pregătește un nou sistem de salarizare la stat, prin care lucrătorii din companiile de stat și din regii vor fi plătiți în funcție de
România a avut cea mai mare creștere de prețuri din Uniunea Europeană în perioada iulie 2012- iulie 2013 și a doua cea mai ridicată rată