Preţurile au crescut în septembrie cu 0,26% faţă de luna anterioară, pe fondul scumpirii alimentelor şi a serviciilor, reiese din datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Indicele preţurilor de consum a mărfurilor alimentare a crescut în septembrie cu 0,9% faţă de luna august, iar cel al serviciilor cu 0,13%. Pe de altă parte, preţurile mărfurilor nealimentare a înregistrat în septembrie o scădere de 0,15% faţă de luna anterioară.
Prin urmare, inflaţia medie anuală a urcat la -1,7% în septembrie, faţă de -1,9% cu o lună înainte.
Faţă de septembrie 2014, preţurile mărfurilor alimentare au fost cu 6,4% mai mici, în timp ce mărfurile nealimentare au fost cu 0,54% mai scumpe, iar serviciile cu 1,99%.
Preţurile alimentelor au consemnat scăderi semnificative ca urmare a reducerii TVA de la 1 iunie. Taxa pe valoare adăugată a fost redusă la 9% pe tot lanţul alimentar, de la producţie până la vânzarea către consumatorul final.
În iunie, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 8,2% faţă de luna anterioară. În iulie, acestea au mai scăzut cu 1,17 faţă de iunie, iar în august, cu 0,79% faţă de luna anterioară. Septembrie este prima lună în care preţul alimentelor a înregistrat o uşoară creştere faţă de luna anterioară.
Ce alimente s-au scumpit
Cartofii, legumele şi citricele se numără printre alimentele care au consemnat cele mai semnificative scumpiri în septembrie.
Preţul cartofilor a urcat în septembrie cu 21,3% faţă de luna anterioară, cel al legumelor şi conservelor de legume cu 5%, iar cel al citricelor cu 4%, potrivit datelor INS.
Produsele de morărit s-au ieftinit cu 0,18%, mălaiul cu 0,68%, fructele proaspete cu 7,8%, conservele de carne cu 0,04%, cele de peşte cu 0,25%, iar laptele cu 0,13%.
La capitolul servicii, cele mai semnificative creşteri de preţ s-au înregistrat la transportul urban (+0,32%), la chirii (+0,3%) şi la apă, canal şi salubritate (0,21%).