Bursa americană evită la limită punctul de cădere pe termen lung: evoluție ca în 2008
Bursa americană a evitat la limită punctul care consacră căderea pe termen lung (bear market) și se înmulțesc semnele că perioada de creștere (bull market)

Cinci noi companii listate la BVB, MedLife (M), Purcari Wineries (WINE), Conpet (COTE), IMPACT Developer & Contractor (IMP) și Sphera Franchise Group (SFG), au fost
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe minus ședința de vineri, toți indicatorii fiind în scădere, iar valoarea tranzacțiilor ridicându-se la circa 58,1 milioane
Indicele de referință al Bursei de Valori Bucureşti, BET – al celor mai căutate acțiuni, a depășit marţi pragul psihologic de 12.000 de puncte, pentru
Creșterea în valoare a celor mai importante companii de la Bursa de Valori București (BVB) le expune, eventual, doar la mici corecții, după ce BET
Indicii bursieri americani S&P 500 și Nasdaq Composite au atins noi maxime istorice, iar prețul petrolului de tip Brent a ajuns la maximul ultimilor 2
Actiunile Bittnet Systems (BNET) vor intra din martie în portofoliile indicilor FTSE Global Micro Cap și FTSE Total-Cap și astfel, Romania va avea 4 acțiuni
Bursa de Valori București (BVB) a început în forță anul 2021, iar indicele BET – TR, unul dintre cei mai importanți ai BVB, a crescut
Ne apropiem de finalul unui an care a testat rezistența omenirii și sistemelor economice, în contextul incidenței pandemiei coronavirus și consecințelor acestui șoc fără precedent
Bursa Română de Mărfuri (BRM) a lansat familia de indici bursieri ROGAS, care urmează să exprime evoluția prețurilor gazelor naturale pe piața liberă din România,
Indicii bursieri S&P 500 și Dow Jones Induatrial (DJIA) au înregistrat recorduri istorice pe fondul optimismului declanșat de anunțul Pfizer privind rata de eficacitate de
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni şi alte instrumente financiare listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a ajuns la 1,098 miliarde de euro la finalul primelor
Bursele europene s-au lăsat antrenate de valul de optimism al celor americane și al celui, mai prudent, al burselor asiatice, și au deschis sesiunea de
Indicii burselor europene scad cu peste 3%, miercuri înainte de prânz, ca urmare a ştirilor rele venite dinspre economiile asiatice şi din SUA, care au
Marile pieţe de acţiuni ale lumii s-au înscris pe o tendinţă descendentă ameninţătoare, în ultimele săptămâni, din cauza incertitudini privind confruntările comerciale globale şi durabilitatea
Bursele lumii, mari și mici, se vor confrunta cu o nouă săptămână tensionată, după cea încheiată vineri, cu cea mai mare scădere din ultimii doi
Indicii burselor lumii au scăzut pentru a şasea zi consecutiv, luni, iar indicele american Dow Jones a înregistrat cea mai mare pierdere pe parcursul unei
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) are toate şansele să înregistreze și anul viitor printre cele mai mari randamente ale dividendelor din lume, ca urmare a
Cei mai importanți indici bursieri ai lumii și-au corectat, în ultimele săptămâni, creșterile anterioare, pentru că marii operatori de pe piețe așteaptă motive mai convingătoare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) schimbă componenţa indicilor principali, pentru prima dată de la lansarea acestora. Comisia Indicilor a decis vineri extinderea numărul companiilor care