9 februarie, 2021

Bursa de Valori București (BVB) a început în forță anul 2021, iar indicele BET – TR, unul dintre cei mai importanți ai BVB, a crescut cu 5,1% în 31 ianuarie față de 31 decembrie, mult mai mult decât în tot anul 2020 (+3,4%), potrivit datelor Bursei.

Performanța din ianuarie a fost obținută în condițiile în care 2020 a înregistrat și prăbușirea pieței ca urmare a șocului inițial al pandemiei coronavirus. În numai o lună, din 19 februarie până în 23 martie, BET-TR a pierdut 28%, după care a început recuperarea care l-a dus la plusul pe tot anul de 3,4%.

Indicele BET-TR a încheiat ultima şedinţă de tranzacţionare din ianuarie recordul istoric de 17.350 de puncte, pe care l-a depășit între timp, ajungând la 17.977 puncte, marți la prânz.


BET – TR (de tip „total return”) urmărește evoluțiile cotațiilor celor mai importante 17 acțiuni din toate domeniile, aceleași cu cele din portofoliul indicelui de referință BET, adăugând şi impactul dividendelor.

De la lansarea în septembrie 2012, indicele BET-TR a crescut cu 253%, ceea ce este o expresie a avantajelor plasamentelor pe termen lung la bursă.

Totuși, succesiunea de maxime istorice de pe piețele globale de anul trecut, în plină pandemie, care a urmat celor din anii anteriori, suscită prudența analiștilor care spun că piața de capital se află într-o „bulă  speculativă”, care va urma să fie corectată.

11 milioane de euro pe zi


Valoarea medie zilnică de tranzacţionare realizată în ianuarie cu toate tipurile de instrumente financiare a fost de 53,88 milioane de lei (11,07 milioane de euro), adică „un plus de şase procente faţă de prima lună a anului anterior”, spune un comunicat al BVB.

Efervescența și volatilitatea anului trecut a dus la o valoare  medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni de peste 10,1 milioane de euro, la care se adaugă 4,3 milioane de euro din tranzacțiile cu obligațiuni.

Anul trecut a fost și primul an în care Bursa a profitat de noul statut de piață emergentă, care o face vizibilă fondurilor de investiții de zeci de ori mai mari decât cele care ocupă de piețele „de frontieră”, categorie din care a făpcut parte anterior.

(Citiți și: „BVB: Cum a funcționat statutul de piață emergentă în anul pandemiei”)

Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor doar cu acțiuni din acest an (până la 8 februarie) este de 7,9 milioane de euro, iar cea cu obligațiuni de 3,7 milioane de euro.

„Activitatea investiţională la BVB a crescut luna trecută cu 6,1% comparativ cu ianuarie 2020. Astfel, valoarea totală de tranzacţionare înregistrată la nivelul tuturor tipurilor de instrumente financiare a ajuns la 1,08 miliarde de lei (echivalentul a 221 milioane de euro)”, spune sursa citată.

Tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat 783 milioane de lei (160 milioane de euro) din totalul de mai sus, iar cele cu instrumente cu venit fix au totalizat 235 milioane de lei (48 milioane de euro). Restul tranzacţiilor au fost realizate pe segmentul de produse structurate, unităţi de fond, ETF.

Lichiditatea de la BVB este încă mult sub potențialul corespunzător economiei românești și de aceea, oficialii BVB se bucură că actualul guvern a abrobat proiectul de lege care va elimina interdicția vânzării de acțiuni ale companiilor de stat – menită de Parlament, anul trecut, să blocheze  listarea Hidroelectrica.

(Citiți și: „Guvernul a aprobat proiectul de lege care permite vânzarea pachetelor de acțiuni ale statului”)

„Noi, la Bursa de Valori Bucureşti, ne poziţionăm ca parteneri pe termen lung ai statului român, avem împreună o experienţă îndelungată şi pozitivă în utilizarea mecanismelor pieţei de capital atât prin emisiuni de titluri de stat, cât şi prin listarea pe bursă în ultimii 20 de ani a unora dintre cele mai importante companii din portofoliul său”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB, care a amintit prezența la cota Bursei a marilor companii OMV Petrom (majoritar de stat în anul listării 2001), Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Electrica, Transelectrica, Conpet.

„Pentru bugetul de stat, prezenţa companiilor de stat pe bursă poate crea oportunităţi de realizare a unor fluxuri suplimentare de bani către buget. În acelaşi timp reduce şi presiunea de a asigura eventuale finanţări de la buget pentru că piaţa de capital oferă posibilitatea companiilor de a se finanţa prin emiterea de acţiuni sau obligaţiuni care să acopere necesarul de investiţii pentru a permite companiilor româneşti să se dezvolte”, a spus Adrian Tănase, directorul general (CEO) al Bursei de Valori București (BVB).

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: