Inspecţia Muncii, amenzi de peste 7,3 mil. lei, într-o săptămână
Inspecţia Muncii a făcut, în perioada 27 – 30 aprilie 2026, peste 2.300 de controale în întreaga ţară, fiind aplicate amenzi de peste 7,3 milioane

Oficiul pentru Concurență și Protecția Consumatorilor din Polonia (UOKiK) a impus amenzi în valoare de aproape 37 de milioane de zloți (circa 9 mil. euro)
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 220 de operatori economici la Târgurile de Crăciun din întreaga țară, în perioada 2-5 decembrie, aplicând
Premierul Bolojan a prezentat oficial vineri seară, într-o conferință de presă, mult așteptatul Pachet 2 al reformei, în acest caz al administrației locale – adică
Comisia Europeană a amendat companiile farmaceutice Alkaloids of Australia, Alkaloids Corporation, Boehringer, Linnea și Transo-Pharm cu o sumă totală de 13,4 milioane de euro pentru
Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, aflat în dezbatere în Parlament, va fi o revoluţie în domeniul urbanismului, a declarat luni ministrul Dezvoltării,