vineri

19 aprilie, 2024

30 martie, 2021

Proteste anti-restricții au loc luni seara în mai multe localități din România, la unele dintre aceste manifestații  înregistrându-se confruntări violente între participanți și forțele de ordine. În București, unde s-a desfășurat cel mai mare miting anti-mască, protestatarilor li s-au alăturat sindicaliștii de la metrou.

Conform Jandarmeriei, luni au avut loc proteste în 70 de localități și au fost aplicate organizatorilor și participanților 650 de amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 400.000 de lei.


Sancțiunile au fost date, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

În 38 dintre cele 70 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane, potrivit sursei citate.

La Drobeta-Turnu Severin, jandarmii au fost înconjurați de manifestanți furioși, care au încercat să atace o dubă cu forțe de ordine.

La Bacău, protestatarii au intrat în curtea Spitalului Județean Bacău, iar la Bistrița, peste 200 de persoane s-au adunat în faţa Instituţiei Prefectului, acțiunea fiind organizată de reprezentanţii centrelor sportive şi de fitness din municipiu, nemulţumiţi de faptul că au fost nevoiţi să îşi întrerupă activitatea.


La Arad, cei peste 200 de participanți au fost în majoritate tineriși au scandat „Libertate!” sau „Hoţii!”.

La Târgu Mureş, s-a cerut ridicarea restricţiilor de circulaţie şi a celor referitoarea la orarul de funcţionare a magazinelor şi teraselor, precum şi renunţarea la purtarea măştii de protecţie, pe motiv că virusul nu ar fi fost identificat şi „COVID-19 nu se ia prin aer”.

În Petroşani, peste 200 de persoane cu drapele naționale au luat parte la un marş, din Centrul Civic până la Primărie, în acordurile imnul naționale.

În Capitală, cele mai violente proteste

Poliţia Capitalei a declanşat cercetări pentru ultraj, tulburarea ordinii publice, distrugere, distrugere prin incendiere, port de obiecte periculoase, după protestele violente ce au avut loc luni seara în București, la care au participat aproximativ 1.500 de persoane, au anunțat autoritățile, marți dimineața. O parte dintre demonstranții anti-restricții au distrus vitrine ale magazinelor, tonomate de alimente, mobilier stradal, staţii de autobuz, geamuri ale unor autobuze și tramvaie.

În București, un număr de 188 de persoane au fost duse la Poliție, fotografiate și amprentate, iar 222 de persoane participante la demonstrații au fost amendate cu cu o sumă totală de peste 200.000 de lei.

Mii de oameni au ieșit pe străzi în Bucureşti şi marile orașe din țară, cu revendicări dintre cele mai diverse. Toți sparticipanții la manifestații sunt nemulțumiți de restricțiile impuse pentru prevenirea și combaterea noului coronavirus și de ”dictatura medicală”, iar unii au avut revendicări punctuale, precum redeschiderea sectorului HORECA.

În București, manifestanții au mers în marș prin oraș, pe traseul Universitate-Victoriei-Obor-Unirii-Universitate și iarăși Victoriei, unde au blocat pentru scurt timp circulația. Protestele au fost lipsite de incidente semnificative până la momentul retragerii spre casă, când mai mulți manifestanți au atacat jandarmii cu pietre, la Piața Unirii, și au spart vitrinele magazinelor din zonă.

Protestele au fost organizate de către AUR, iar la manifestația din București au participat lideri ai partidului, precum copreședintele cu George Simion, iar protestatarilor anti-mască li s-au alăturat și sindicaliștii de la metrou, aflați în conflict cu administrația Metrorex.

La Drobeta-Turnu Severin, jandarmii au fost înconjurați de manifestanți furioși, iar la Brăila au fost ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: