vineri

19 aprilie, 2024

19 ianuarie, 2022

ANPC a anunțat miercuri că, după 94 de controale efectuate la companii furnizoare de energie electrică şi gaze, a aplicat amenzi de 645.000 lei şi a dispus măsuri de recalculare a tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

Exemplul oferit de instituție:  la Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, s-au stornat 2.232.224 de facturi. Acestea nu respectau deciziile de compensare/plafonare introduse de la 1.11.2021.

Toate aceste facturi, asigură ANPC, vor fi recalculate conform normelor legale în vigoare.


”Comandamentul pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – verifică modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale au respectat legislaţia în vigoare şi drepturile consumatorilor persoane fizice, dar şi felul în care acestea au reacţionat, ca urmare a controalelor ANPC întreprinse. Astfel, până în acest moment, comisarii ANPC au finalizat 94 de acţiuni de control, în întreaga ţară, alte 100 aflându-se în curs de derulare”, anunţă instituţia.

Până acum, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

  • nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021
  • tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea
  • nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
  • nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
  • contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
  • diferenţe de preţ între 2 notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consummator
  • împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
  • procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori;
  • practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative
  • furnizarea de energie electrică, fără licenţă
  • nerespectarea termenului de facturare şi facturarea comasată pe două luni.

Comandamentul pentru Energie continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (prin poştă sau predare personală la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, ale căror adrese sunt pe site-ul www.anpc.gov.ro).


Peste 300 de sesizări au fost primite până acum la adresa de mail şi la linia telefonică dedicate celor nemulţumiţi de facturi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: