vineri

9 august, 2024

Stiri

Caracteriticile noii rachete supersonice permite Chinei să lanseze „bombardamente orbitale” asupra oricărei ţinte de pe planetă, potrivit generalului-locotenent Chance Saltzman, adjunctul şefului Operaţiunilor Spaţiale (cyber şi nucleare) din cadrul Forţelor Spaţiale ale SUA. „Cred că vorbim despre un...
1 decembrie, 2021
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu (foto), a declarat marți că Executivul ia în considerare „o echilibrare a pensiilor speciale”, referindu-se la faptul că pensiile militarilor sunt mai mici decât ale altor categorii pentru care aceste venituri nu sunt...
1 decembrie, 2021
Circa 80% din carnea de porc care va fi pusă în vânzare în perioada sărbătorilor de iarnă va fi importată, din cauza pestei porcine africane din țară, potrivit producătorilor autohtoni. „Preconizăm că aproximativ 80% din carnea care se...
1 decembrie, 2021
Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) au fost retrase de pe lista neagră a organizaţiilor teroriste străine, au anunțat marți oficiali americani. „Departamentul de Stat revocă desemnarea FARC drept organizaţie teroristă străină”, anunţă într-un comunicat secretarul de stat...
1 decembrie, 2021
Extinderea infrastructurii militare a NATO în Ucraina reprezintă „o linie roşie”, a declarat președintele rus Vladimir Putin, marți, înaintea reuniunii miniștrilor de Externe din statele membre NATO, la care urmau să se discute tensiunile de pe flancul estic...
1 decembrie, 2021
Prețul gazelor la  Bursa ICE Amsterdam, de referință pentru Europa Occidentală a trecut de 100 euro / MWh. La  Bursa de la Viena (CEGH), de referință pentru Europa Centrală și de Est,  sesiunea de marți a înregistrat un...
1 decembrie, 2021
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil din România era anul trecut de 7.163 de euro, în timp ce Franţa era de 6.000 de euro iar în Ungaria era de 4.893 de euro, arată datele publicate marţi...
30 noiembrie, 2021
Letonia are nevoie de o prezență militară permanentă a SUA pentru a descuraja Rusia și dorește să-și consolideze apărarea cu sisteme de rachete Patriot americane, a anunțat luni ministrul leton al Apărării, Artis Pabriks (foto). Secretarul de stat...
30 noiembrie, 2021
Donald Tusk (foto), fost președinte al Consiliului European și lider al Partidului Popular European (PPE), critică deciziile pe care guvernul german le-a luat în proiectul gazoductul Nord Stream 2, care leagă Germania de Rusia. „Angela Merkel a fost...
30 noiembrie, 2021
Ministrul de Finanțe asigură din nou că taxele nu vor crește anul viitor, dar spune că este nevoie de mai mare responsabilitate în alocarea bugetară pentru a putea fi asigurate fonduri atât pentru plata salariilor, a drepturilor sociale...
30 noiembrie, 2021
Grupul Digi Communications N.V. a încheiat acţiunea de vânzare-cumpărare a operaţiunilor sale din Ungaria către operatorul 4iG, a anunţat operatorul într-un comunicat de presă. În luna martie a acestui an, RCS & RDS (filiala din România a DIGI)...
30 noiembrie, 2021
Toţi contribuabilii mici şi mijlocii trebui să finalizeze marţi conectarea caselor de marcat electronice fiscale (AMEF) la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al ANAF, transmite instituţia. Termenul limită de 30 noiembrie nu va...
30 noiembrie, 2021
Rezidenții austrieci care refuză vaccinul COVID-19 riscă să fie amendați cu până la 7.200 euro începând cu februarie 2022, când vaccinarea devine obligatorie în Austria, arată un proiect de lege citat de Euractiv. Vaccinarea obligatorie se va aplica...
30 noiembrie, 2021
În 12 județe ale României, ponderea celor care primesc ajutor social pentru a beneficia de prevederea legală referitoare la venitul minim garantat a depășit pragul de 10 la mie, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Plăți și...
30 noiembrie, 2021
România figurează drept „lanterna roșie” a agriculturii europene în 2020, potrvit datelor publicate de Eurostat. Cu scădere de -11,3%, țara noastră a rămas mult în urma țărilor situate în partea de jos a clasamentului, adică Bulgaria, Malta (ambele...
30 noiembrie, 2021
Circulaţia pe Lotul 2 din Autostrada Sebeş – Turda se deschide marţi, cu restricţii de viteză pe toată lungimea segmentului de 24,25 km (primul și singurul tronson de autostradă nouă inaugurat în acest an) și cu circulație pe...
30 noiembrie, 2021
Jack Dorsey, unul dintre fondatorii Twitter, şi-a anunţat luni retragerea din fruntea companiei, lăsându-l în locul său pe actualul director tehnologic Parag Agrawal. Este a doua plecare a lui Dorsey de la conducerea reţelei de socializare, scrie presa...
30 noiembrie, 2021
Un număr de 16 agenţii de presă din state UE, printre care și Agerpres, vor înființa o ”Redacţie Europeană”, proiect coordonat de agenția germană DPA. European Newsroom va acoperi teme legate de UE și va fi sprijinit de...
29 noiembrie, 2021
PSD Giurgiu a anunțat luni că cel puțin patru primari care au candidat anul trecut la alegerile locale din partea PNL sunt acum ”alături” de social-democrați. Primarii nu pot trece decât informal la PSD – demisia formală din...
29 noiembrie, 2021
Miniștrii Educației din Franța, Italia, Grecia și Cipru au semnat luna aceasta, la istoricul Liceu francez Louis-le-Grand din Paris, o declarație comună pentru promovarea celor două limbi antice ce au făcut parte din culturile care au modelat civilația...
29 noiembrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: